Adoratie euharistica mondiala pentru preoti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Adorație euharistică mondială pentru preoți

[2008-01-07]
O adorație euharistică perpetuă la nivel mondial pentru lipsa de preoți, și mai ales pentru victimele abuzurilor sexuale din partea eclesiasticilor, este inițiativa lansată de Cardinalul Claudio Hummes, care a îndemnat să se promoveze în acest scop adevărate "cenacole euharistice". Cardinalul prefect al Congregației pentru Cler a recunoscut într-un interviu acordat pentru L`Osservatore Romano, în 5 ianuarie 2008, că "probleme au existat întotdeauna pentru suntem cu toții păcătoși", dar "în acest timp au fost semnalate fapte cu adevărat foarte grave". Inițiativa a fost convocată de acest dicaster al Vaticanului printr-o scrisoare datată 8 decembrie 2007.
În mod evident, a subliniat Cardinalul Hummes, trebuie să amintim faptul că aceste evenimente privesc doar o mi că parte a clerului: "mai puțin de un procent se confruntă cu probleme de conduită morală și sexuală. Marea majoritate nu au nimic de a face cu acte de acest gen". Cu toate acestea, toți preoții au nevoie de "ajutor spiritual pentru a continua să își trăiască propria vocație și propria misiune în lumea de astăzi", și de aceea se propune o inițiativă gândită în două aspecte distincte: "adorația euharistică, perpetuă dacă se reușește, și maternitatea spirituală pentru preoți". "Le-am propus Episcopilor să promoveze în dieceze adevărate `cenacole` în care persoanele consacrate și laicii să se dedice, uniți între ei și în spirit de adevărată comuniune, rugăciunii sub formă de adorație euharistică continuă", a explicat Cardinalul.
Obiectivul este ca "din orice colț al pământului să se înalțe spre Dumnezeu o rugăciune de adorație, recunoștință, laudă, cerere și reparare. O rugăciune neîncetată pentru a trezi un număr suficient de vocații sfinte la preoție și, toto d ată, pentru a-i însoți spiritual, cu un fel de maternitate spirituală, pe cei care au fost deja chemați la preoție". Destinatarii inițiativei sunt "toate persoanele vii, începând de la copiii care se pregătesc pentru prima împărtășanie". Un rol particular, a adăugat el, va reveni călugărițelor, care, după exemplul Mariei, "vor putea să adopte spiritual preoți și să îi ajute, cu jertfa de sine, cu rugăciunea și cu penitența". Cardinalul a arătat că vocația de a fi mame spirituale pentru preoți este "prea puțin cunoscută, slab înțeleasă și de aceea prea puțin trăită, în ciuda importanței ei vitale și fundamentale".
"Indiferent de vârsta sau de starea civilă, toate femeile pot deveni mame spirituale pentru un preot", a spus el, amintind că aceasta "înseamnă a fi persoane care se roagă pentru un preot anume și îl însoțesc astfel pentru toată viața", în general în formă anonimă. "Acest lucru, ne-o spune istoria, aduce multe roade spirituale pentru preoți", care " î și cheltuiesc întreaga viață, cu toate limitele lor, pentru Dumnezeu și pentru aproapele", "predică și cultivă binele, ajută persoanele". Într-o societate în care cultura predominantă este "foarte critică, de-a dreptul opusă, față de religie", și se acționează adesea "ca și când credința ar trebui să dispară", toți creștinii sunt chemați să se roage pentru miniștrii lor și pentru sfințirea lor, conștienți de faptul că preoții sunt "mari binefăcători ai umanității".

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 900, Ultimul acces: 2021-04-21 11:39:00