Papa le multumeste micilor misionari ai Eva n gheliei din lume - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Papa le mulțumește micilor misionari ai Eva n gheliei din lume

[2008-01-06]
În această duminică, în care s-a celebrat Ziua Mondială a Copilăriei Misionare, Papa Benedict al XVI-lea le-a mulțumit și i-a încurajat pe toți micii "misionari ai Evangheliei" care acționează în favoarea copiilor dezavantajați de pe cele cinci continente. Sub motoul "Copii misionari în toată lumea", în această zi au fost organizate mii de inițiative susținute de Opera Pontificală pentru Copilăria Misionară, care este prezentă în 150 de țări și care finanțează proiecte de solidaritate pentru copiii orfani, cu handicap, ai străzii, fără școală, ce suferă de SIDA sau sunt victime ale conflictelor armate ori refugiați.
Înainte de rugăciunea Angelus de astăzi, Papa a explicat că această sărbătoare este celebrată de mai bine de 160 de ani, în lumea întreagă, cu ocazia solemnității Epifaniei Domnului, din inițiativa Episcopului de Nancy, Mons. Charles de Forbii Janson, care a instituit-o în 1984 pentru a-i ajuta pe copiii din China. Inițiativa a fost apoi aprobată de Papa Pius al XII-lea în 1950. Copilăria Misionară sau Sfânta Copilărie, care reunește "mici misionari" de până la 14 ani, "a devenit icoană pentru implicarea copiilor creștini care ajută Biserica în sarcina ei de evanghelizare prin rugăciune, jertfă și gesturi de solidaritate", a spus Papa. "Mii de copii vin în întâmpinarea necesităților altor copii, impulsionați de iubirea pe care Fiul lui Dumnezeu, făcut Prunc, a adus-o pe pământ", a adăugat apoi. "Le mulțumesc tuturor acestor copii și mă rog ca să fie mereu misionari ai Evangheliei. Le mulțumesc și animatorilor lor, care îi însoțesc pe drumul generozității, fraternității, credinței trăită în bucurie care generează speranță".
În această zi copiii oferă din economiile lor pentru cele aproape 3.000 de p roiecte pe care Copilăria Misionară le finanțează anual pentru 20 de milioane de copii. Printre proiectele pentru acest an se numără construirea unui centru de formare pentru fete în Albania și a unui centru parohial în Thailanda, precum și înființarea de plantații și ferme destinate susținerii copiilor orfani din Republica Democrată Congo. Conform datelor furnizate de Opera Pontificală, anul acesta copiii au strâns peste 22 milioane de dolari, adică aproximativ 15 milioane de euro.
În mai 2007, Adunarea Generată a Operelor Misionare Pontificale a acordat ajutoare de peste 18 milioane de dolari care au fost investite în proiecte de construcție și de susținere de școli, orfelinate, centre de reabilitare, și vor susține lucrări de urgență și activitatea directorilor naționali ai Operei Pontificale pentru Copilăria Misionară. Printre principalele obiective ale acestui organism al Sfântului Scaun se numără și evanghelizarea prin alfabetizarea și școlarizarea copi i lor, formarea spirituală și misionară a copiilor care sunt ajutați.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 940, Ultimul acces: 2021-04-17 02:19:07