Preotii romani din Kenya: Ne incredintam Providentei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Preoții români din Kenya: Ne încredințăm Providenței

[2008-01-09]
La 27 decembrie 2007, în a treia zi de Crăciun, Kenya a fost aruncată într-un conflict fără precedent în ultimii ani. Rezultatele alegerilor, câștigate, conform anunțurilor oficiale, cu doar 200.000 de voturi în plus de fostul președinte Mwai Kibaki, reprezentant al tribului Kikuyu, au fost puternic contestate de contracandidatul său, Raila Odinga, reprezentant al tribului Luo, liderul Mișcării Democratice Portocalii, care vorbește de fraude imense. Mii și mii de susținători ai celor doi oameni politici au ieșit în stradă, iar în mai puțin de o săptămână de ciocniri violente 350 de oameni și-au pierdut deja viața, în vreme ce alți 100.000 au rămas fără adăpost. Conflictul politic a degenerat într-unul etnic, între triburi, iar starea de spirit este departe de a se liniști. Presa internațională vorbe ște deja de 'război civil', în vreme ce agențiile de turism au anulat toate excursiile tip safari ale europenilor în Kenya pe motiv că zona 'nu mai este deloc sigură'. În acest context, pr. Eugen Blaj, parohul misiunii catolice românești din Maikona, Kenia, a dat un interviu pentru www.ercis.ro, în care arată cum trăiesc preoți misionari români din Kenya ororile acestui conflict. Vă oferim fragmente din acest interviu.
- Părinte, nici geografic și nici etnic, Maikona nu se află în mijlocul acestor conflicte. Misiunea în care lucrați este în nordul țării, nu în centru sau în vest acolo unde au loc luptele în stradă. În plus, aici, în mijlocul deșertului Chalbi, vă ocupați de triburile Gabra și Borana, altele decât cele care se află în conflict deschis în aceste zile. Cu toate acestea, tensiunile au afectat liniștea comunității în care trăiți și lucrați?
- Aici, în Maikona, viața pare să fie deocamdată normală. Guvernul a trimis soldați pentru a ține totul s u b control. În ciuda acestui fapt, am avut trei zile de violențe și tensiuni aici, în localitatea noastră. Prieteni veniți din Nairobi au trebuit să-și ascundă mașina în garajul misiunii, ca să n-o vadă nimeni, pentru că tineri din ambele partide politice au început să se certe și să tragă cu bolovani în mașini și pe acoperișurile caselor. Au spart deja geamurile unor mașini care au fost folosite pentru campania electorală... Acum, aici, în Maikona, este liniște, noi ne continuăm activitatea normală acestor zile, deși nu totul este normal: prețurile la alimente s-au mărit, nu se găsește combustibil și se poate vedea nesiguranța pe fețele oamenilor. Îndrăznesc să prevăd un val de tensiune și mai mare săptămâna viitoare când ar trebui să înceapă școlile. Deja s-au amânat pe 14, în loc să înceapă pe 7 ianuarie.
Ce se trăiește în centrul Kenyei acum am trăit și noi, în parohia noastră, acum doi ani, când a izbucnit conflictul între triburile Gabra și Borana. Atunc i , spre exemplu, nu puteam să iau persoane Gabra în mașină pentru că aș fi fost acuzat de Borana că eu țin cu Gabra, iar dacă luam persoane Borana aș fi fost acuzat că țin cu ei, de către Gabra. Cum o dai tot rău iese. Însă mai dificil era că trebuia să înconjur mult și să aleg drumuri care mi se păreau mai sigure pentru pasageri, întrucât deja s-a întâmplat ca un preot care transporta oameni să fie oprit, iar toate persoanele din mașină să fie masacrate pentru că erau din tribul rival. Pare o dramă, însă e o mare diferență: nu se întâmplă pe scenă, nu e film. Totul e în realitate, în direct! În acest sens îmi închipui cât de greu este pentru misionarii din acele locuri, care trebuie să lucreze cu amândouă etniile, kikuyu și luo. Nu ne rămâne decât să ne rugăm pentru ei ca Domnul să le dea curaj pentru a fi fermi pe drumul carității fraterne. Nu e ușor de 'tolerat' această situație.
- Pentru cineva care nu cunoaște zona, luptele de aici par cumva absurde. De c e rivalitatea politică a doi candidați la președinție a degenerat - și încă așa de repede! - într-un conflict etnic? De ce se omoară kenyeni între ei?
- Îndrăznesc să spun că kenyeni sunt numai pe hârtie. În practică nu s-a realizat conceptul de națiune kenyană. În practică kenyenii nu există. Exista kikuyu, luo, borana, gabra, kalinjin, kisi, kamba etc. Există etnii unite între ele cu legături foarte fragile, instabile sau cu legi care sunt numai pe hârtie. Organizarea republicană este doar pe hârtie. În practică este validă cea tradițională, cea etnică. Situația de aici poate fi descrisă pe scurt așa: ceea ce este vechi încă nu a murit întru totul și ceea ce este nou încă nu s-a născut întru totul... Aici până și legăturile afective nu stau în picioare în fața tribalismului, a clanurilor... Solidaritatea tribală este ceva de genul șovinismului: individului i se însămânțează în suflet, încă din fragedă copilărie, o ură inexplicabilă împotriva altei etnii vecine. Această u r ă atinge dimensiuni culturale, își face rădăcini profunde în cultura etniilor de aici și, prin urmare, determină profund comportamentul persoanelor.
Pe scurt, conflictele etnice se dau din cauza culturii răzbunări, a violenței și a lipsei de respect față de legile penale, pentru că toți cei care fac rău sunt lăsați în libertate și nu primesc nici măcar amenzi. Se știe exact cine a omorât pe cine și, cu toate astea, vinovații sunt liberi. Când va fi transformată cultura actuală într-o cultură a respectului față de aproapele și când se vor respecta exigențele legilor, măcar ale celor penale, atunci cred că vor fi îndepărtate violențele, în special cele contra oamenilor nevinovați.
- Străinii care își petreceau vacanța în Kenya - una dintre cele mai căutate destinații de vacanță din Africa - s-au reîntors în regim de urgență acasă, iar cei care nu apucaseră să plece au anulat toate sejururile. Totul pentru că regiunea nu mai este deloc sigură. Mi s ionarii fac la fel?
Misionarii nu au venit aici pentru a-și salva viața, ci pentru a și-o dărui Evangheliei și Bisericii. Dimpotrivă, în aceste momente pot da mărturia cea mai pură că sunt discipolii lui Cristos. Sunt momente de încărcare, însă, sigur, Duhul Sfânt ne va dărui tăria de a rămâne fideli mărturiei pe care trebuie să o dăm. Nu putem abandona comunitatea în aceste momente, când aceasta are mai mare nevoie de noi. Un tată nu poate să-și abandoneze fiii în asemenea momente, ci, dimpotrivă, va rămâne cu ei să îi ocrotească. Acesta este și atitudinea misionarilor de aici în asemenea contexte de viață. Păstorul cel bun, când vede lupul venind, nu abandonează turma, ci o ocrotește. Acesta este și rolul misionarului, de a-și ocroti comunitatea până trece conflictul, chiar dacă asta înseamnă să își riște viața.
- În prima săptămână din an, cel mai teribil masacru s-a petrecut într-o biserică. În orașul Eldoret, din vestul țării, peste 50 de oameni, majoritatea femei și copii, au fost arși de vii în biserica incendiată de opozanți. De ce sunt atacate și bisericile?
- Biserica a fost folosită ca un loc de refugiu, oamenii crezând că va fi respectată. Furia celor violenți nu are limite, mergeau din casă în casă ca să omoare și să dea foc. În cazul de Eldoret, au fost pedepsiți cei din tribul Kikuyu. Ce puteau face oamenii, decât să se reunească toți împreună într-un loc care, aparent, era mai sigur? Însă nici acest lăcaș de cult nu a fost respectat. La fel s-a întâmplat și în Rwanda, unde lumea a fost masacrată în biserici. Aici nu există un loc neutru pentru protestatari, aici nu poți fi nicăieri la adăpost. Religia nu este încă un element de unitate suficient de puternic între membrii aceleași comunități și asta pentru că evanghelizarea sau comuniunea cu Dumnezeu sunt deocamdată superficiale, nu au atins adâncul sufletului. (n.n. primii misionarii au ajuns în Kenya acum 100 de ani) Apoi, este vorba de o lume c are nu are sensul sacrului, nu pentru că nu respectă un lăcaș de cult, ci pentru că nu-l respectă pe aproapele care este templul Duhului Sfânt. De asemenea, trebuie considerat că la acest act de vandalism nu a participat numaidecât lumea care aparține aceleiași confesiuni religioase. Au fost oameni din diferite confesiuni religioase care, mai tot timpul, sunt în rivalitate.
- Drumurile sunt blocate, în misiune nu mai aveți motorină, mâncarea se scumpește de la o zi la alta, iar stocuri oricum nu aveați pentru că în mijlocul deșertului nu există nimic, cu atât mai puțin frigidere ori depozite. Ce veți face și, mai ales, ce-am putea face noi, de aici, pentru a vă veni în ajutor? Ne rugăm, dar ajunge atât?
- Sperăm să ne descurcăm. Este ca la noi la țară aici, mergem la vecin și cerem. Este un sistem un pic incomod, însă foarte valid și actual aici, în deșert. Acum s-a mai calmat un pic tensiunea conflictului, însă prețurile s-au mărit în mod real și aceasta n e afectează mult. Noi oricum trăim, însă va fi greu pentru programele din misiune pe care le avem, cum ar fi grădinițele. De asigurat mâncarea pentru grădinițe ne va costa mult mai mult decât înainte și nu știm dacă prețurile vor scădea sau când vor scădea. Transportul pentru nevoi pastorale sau administrative va deveni extrem de costisitor. Va trebui să reducem poate activități pastorale, educative, caritative pentru a putea merge înainte. Ce-i de făcut? Ne încredințăm Providenței.
(Sursa: Dieceza Romano-Catolică de Iași)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 903, Ultimul acces: 2021-04-21 00:47:29