Biserica Ortodoxa Romana sarbatoreste pe Sf. Cuvios Antipa de la Calapodesti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Biserica Ortodoxa Romana sarbatoreste pe Sf. Cuvios Antipa de la Calapodesti

[2008-01-10]
Cuviosul Antipa s-a nascut in anul 1816, in localitatea Calapodesti - judetul Bacau. A intrat in monahism la Manastirea Calapodesti, la varsta de 20 de ani. Dupa numai doi ani a plecat la Muntele Athos si s-a stabilit la schitul romanesc Lacu. De aici a vietuit inca patru ani la Manastirea Esfigmenu, unde a primit schima monahala sub numele de Antipa si unde a fost hirotonit diacon. In anul 1860 s-a reintors in Moldova si a vietuit prin manastirile din preajma Iasului. Fiind iubitor de viata pustniceasca s-a retras la Manastirea Valaam, unde a slujit inca 17 ani, pana la trecerea sa la cele vesnice. Despre viata Cuviosului Antipa ne-a vorbit pr. conf. dr. Ion Vicovan, prodecan al Facultatii de Teologie Ortodoxa 'Dumitru Staniloae' din Iasi: 'Din tinerete a dorit sa ia chipul ingeresc, motiv pentru care s-a indreptat spre cea mai cunoscuta manastire din Moldova, Lavra Neamtului. Dupa incercarea nereusita de a intra in obstea acestei manastiri s-a indreptat spre Manastirea Caldarusani, o alta manastire cu o viata duhovniceasca deosebita in acest secol, unde a vietuit aproximativ doi ani de zile, dupa care a dorit sa mearga la Sf. Munte Athos. Aici, mai intai, a vietuit la Schitul Lacu, dupa care la Manastirea Esfigmenu, din nordul Muntelui Athos. Dupa aproape 20 de ani de sedere la Muntele Athos, a venit in Moldova cu scopul de a aduna ajutoare pentru schitul romanesc Prodromu, care a inceput a se ridica pe la anul 1860. In aceasta perioada a stat si la Iasi o vreme, chiar la Schitul Bucium din Iasi. Dupa ce a adunat ajutoare in Moldova pentru Schitul Prodromu s-a indreptat spre Rusia, intai la Kiev, unde a cercetat si unde s-a inchinat la moastele sfintilor de la Lavra Pesterilor, dupa care la Moscova si la Sankt Petersburg, stabilindu-se spre sfarsitul vietii la Manastirea Valaam din nordul Rusiei, la granita cu Finlanda, unde a avut foarte multi ucenici'.
De asemenea, parintele prodecan Ion Vicovan ne-a vorbit si despre viata duhovniceasca deosebita a Sf. Cuvios Antipa de la Calapodesti: 'In timpul vietii sale s-a dedicat rugaciunii neincetate, neintrerupte, postului aspru. Avea darul lacrimilor si era foarte apreciat de catre ucenici prin viata sa si mai cu seama datorita cuvantarilor sale duhovnicesti deosebite'.

Sursa: www.MMB.ro


Contor Accesări: 1663, Ultimul acces: 2024-03-23 09:37:11