Papa se roagă pentru noi vocații la viața consacrată - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa se roagă pentru noi vocații la viața consacrată

[2009-02-01]
Papa Benedict al XVI-lea a cerut credincioșilor să se roage pentru multe noi vocații la viața consacrată, care reprezintă daruri "prețioase" pentru Biserică. Sfântul Părinte a formulat cererea înaintea rugăciunii Angelus de astăzi, în fața credincioșilor prezenți în Piața San Pietro. Le-a amintit că luni, 2 februarie, în sărbătoarea Prezentării lui Isus la Templu, se sărbătorește și Ziua Vieții Consacrate.
"La patruzeci de zile de la nașterea lui Isus, Maria și Iosif l-au adus la Ierusalim, urmând prescrierile Legii lui Moise", a explicat Pontiful. "Fiecare nou născut, de fapt, conform Scripturilor, îi aparține Domnului și de aceea trebuie răscumpărat printr-o jertfă. În acest eveniment al consacrării lui Isus lui Dumnezeu este manifestată și legată de aceasta și consacrarea Fecioarei Maria." Sfântul Părinte a amintit că din acest motiv Papa Ioan Paul al II-lea, predecesorul său, a inițiat la 2 februarie 1977 Ziua Vieții Consacrate.
"Îi invit pe toți să mulțumească Domnului pentru prețiosul dar reprezentat de acești frați și surori", a adăugat Papa, "și să ceară, prin mijlocirea Maicii Domnului, multe noi vocații, în diversitatea carismelor care îmbogățește Biserica". Mâine, Cardinal Franc Rode, prefectul Congregației pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică, va prezida o Liturghie în Bazilica San Pietro, la sfârșitul căreia Papa Benedict al XVI-lea va veni pentru a saluta persoanele consacrate.

Sursa: Horváth K. Zsombor


Contor Accesări: 1283, Ultimul acces: 2026-07-09 23:59:55