Duhovnicia Sfintei Scripturi la Sfantul Vasile cel Mare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Duhovnicia Sfintei Scripturi la Sfântul Vasile cel Mare

[2010-01-01]

În teologia patristică, spiritualitatea sau „deschiderea“ Sfintei Scripturi are ca premisă Jertfa lui Hristos (Apoc. 5, 9), căci literele cu orizontalitatea lor nu pot arăta adâncul inimii care deschide cerul, așa cum Hristos „arătat“ (Ioan 1, 31) prin Botez nu putea fi „cunoscut“ (Ioan 17, 3) înainte de Jertfă. Față de Sfânta Scriptură, Hristos este „întregul“ ca duh ceresc, care înseamnă mai mult decât suma tuturor părților sale componente din Sfintele Scripturi. Ca duh față de literele Scripturii, El este „dovedit că este viu“ (Evrei 7, 8) prin Jertfă, ca „putere a unei vieți nepieritoare“ (Evrei 7, 16). Hristos era forma cea mai smerită a vieții omenești, datorită Duhului Sfânt, prin ascultare (Fil. 2, 7), aflăm dintr-un articol semnat de diac. prof. Ioan CARAZA, publicat în cotidianul Ziarul Lumina.
În teologia patristică, Jertfa lui Hristos deschide întreg conținutul Sfintei Scripturi și întregul mister al iconomiei divine. Dar cel care a aprofundat cel mai mult sensul liturgic al Revelației prin Jertfă a fost Sf. Vasile cel Mare. Din cauza ereziei ariene care sfida tocmai „sfințirea“ Numelui lui Dumnezeu în Hristos ca „Atotțiitorul“, Sf. Vasile cel Mare a simțit nevoia relevării adâncului Sfintelor Scripturi prin Jertfa Mântuitorului ca preț de răscumpărare (I Cor. 7, 23). Arianismul provocase în Biserică pentru unii o ignorare a lui Hristos ca Dumnezeu arătat în Hristos, iar pentru alții înțelegerea Sa ca Dumnezeu Atotputernic, întocmai ca în Legea Veche. Mulți amânau Botezul ca taină a intrării în Biserică, însă Sf. Vasile îi chema să intre prin „naștere din nou“ (Ioan 3, 5) ca asemănare cu Hristos pentru viața veșnică. Era nevoie de catehizare în acest sens. Sf. Vasile a rânduit ca această parte pregătitoare prin „disciplina arcana“ să preceadă Liturghia credincioșilor, ca o pregătire pentru vederea dincolo de catapeteasmă în Sfânta Sfintelor inimii lui Hristos, o cunoaștere mai profundă și, de fapt, adevărata realitate față de arătarea Sa dinainte de Jertfă, ca realitate apofatică a bucuriei depline. Erau necesare părtășia catehumenilor printr-o pregătire la Botezul pascal al lui Hristos prin Jertfa Sa și vrednicia de a-L invoca pe Dumnezeu ca „Tat㓠prin Duhul Sfânt. În acest fel era respins㠄atotputernicia“ ariană a lui Dumnezeu de sub Lege, întocmai cum spunea Sf. Pavel: „Nu lepăd harul lui Hristos, căci dacă îndreptarea vine din Lege, atunci Hristos a murit în zadar“ (Gal. 2, 21). La arieni era o atitudine asemănătoare cu cea a fariseilor plini de râvnă față de „atotputernicia“ lui Dumnezeu, dar erau fără cunoștință (Rom. 10, 3) și prigonitori ai lui Hristos. Arienii ignorau, însă, tocmai cunoștința arătării lui Dumnezeu prin Jertfa lui Hristos ca sfințire a Numelui, deoarece pentru ei „Lumina“ ajunsese un „întuneric cu atât mai mare“ (Mt. 6, 23).
Păstrarea Evangheliei bucuriei prin Jertfa lui Hristos
Sf. Vasile arăta, astfel, că este zadarnică teama de „atotputernicia“ lui Dumnezeu (I Cor. 15, 14), prin care este lepădat harul (Gal. 2, 21), dacă nu are loc „scrierea în inimi“ prin puterea Sa atotțiitoare în Hristos, deoarece aceasta aduce învierea și viața veșnică. Sf. Vasile făcea, astfel, dovada conștiinței Bisericii în Hristos, aceea de „a da în dar ceea ce a primit în dar“ (Mt. 10, 8). Teologia sa relevă realitatea apostolică a Cincizecimii la care Biserica a fost călăuzită de Hristos ca la un Botez cu Duhul Sfânt. Atunci, pe lângă puterea propovăduirii ca martori vii ai lui Hristos, Duhul Sfânt le-a dat și puterea de a mărturisi în scris prin aducerea aminte a tot ceea ce a făcut și a învățat Hristos. Dar, așa cum Jertfa lui Hristos a devenit, prin Duhul Sfânt, „Euharistie“ a recunoștinței, tot astfel, forma scrisă a Revelației a fost lăsată pentru păstrarea Evangheliei bucuriei (Rom. 15, 4) prin Jertfa lui Hristos ca „temelie unic㓠a Bisericii (I Cor. 3, 11). Deci „înțelegerea“ Sf. Scripturi este tot un dar al Duhului Sfânt, Mângâietorul, căci, așa cum Întruparea nu a putut fi cunoscută decât prin Jertfă, tot astfel, Sf. Scriptură are nevoie de sfințire a Cuvântului ca „Adevăr“, deoarece, mai mult decât în Vechiul Testament, la temelia Sfintei Scripturi a Noului Testament este Întruparea care înseamnă părtășie la firea Duhului Celui Ceresc (II Petru 1, 4). Astfel, primind Botezul prin apostolul Filip, famenul etiopian nu a mai avut nevoie de înțelegerea Sfintelor Scripturi, decât ca „răbdare și mângâiere“ (Rom. 15, 4), căci în spatele literei aflase „duhul“ ei dătător de viață, cum arată Sf. Vasile în Comentariul său la Psalmul 32: „Adâncurile sunt întocmai ca niște odoare vrednice de comorile dumnezeiești“; „Ceea ce este închis în comorile dumnezeiești nu este ușor de priceput de orișicine la întâmplare“; „Duhul cunoaște profunzimile lui Dumnezeu, iar făptura primește prin El descoperirea Tainelor“. Iluminarea Duhului face ca tot ceea ce este fire omenească în Hristos să fie descoperirea lui Dumnezeu, pentru care Sf. Scriptură dă mărturie; dar ea este numai un „văl“ după care se ascunde dumnezeirea lui, pe care numai Sfântul Duh îl poate ridica. Fără cunoașterea lui Hristos în lumina pe care o proiectează asupra persoanei și operei Sale Sfântul Duh din adâncul conștiinței credincioșilor, înțelegerea Scripturii întâmpină opreliștea zăbranicului ce învăluia ochii lui Israil. Fără pătrunderea în spiritul Tradiției ar lipsi înțelegerea duhovnicească a Scripturii, pentru că, izolată de Tradiție, Scriptura se usucă în înseși rădăcinile ei, care se adapă din adâncurile spirituale ale Duhului Sfânt.
Puterea Împărăției lui Dumnezeu prin Hristos
Pentru Sf. Vasile cel Mare, cunoașterea spirituală a Scripturii este cu putință mai ales în Sfânta Euharistie. Este vorba de o participare la Hristos, Care nu poate fi cunoscut decât prin „părtășie“, așa cum natura mierii nu se poate explica prin cuvinte celor necunoscători, ci numai prin gustul care vine de pe urma simțirii, întrucât prin Sfintele Taine se dobândesc nu numai înțelegerea Cuvântului, ci și simțirea bunătății Lui. Astfel, pentru părtășia la Hristos prin Sfintele Scripturi și Sfintele Taine, nu este nevoie atât de mult de înțelepciunea omenească, ci în primul rând de descoperirea Duhului, căci înțelepciunea omenească se ocupă cu începuturile și cu sfârșitul, deoarece nu are „miezul“, care este descoperirea în Hristos, spune Sf. Vasile în opera sa Hexaimeron: căci „miezul“ este Hristos, „Alfa și Omega“ (Apoc. 22, 13). Înțelepciunea antică face sufletul subtil, dar netransparent pentru Lumina adevărată, ca ochii acelor păsări, pătrunzători în întuneric, dar care obosesc la lumina soarelui. „Miezul“, la care se referă Sf. Vasile, nu este decât sfințirea Numelui lui Dumnezeu ca temelie a Revelației, așa cum a fost odinioară fapta izbăvirii din Egipt după Numele Său „Domnul“ (Ieș. 6, 3), pe temeiul căreia s-a dat Revelația creației ca rod al atotputerniciei. Deci sfințirea Numelui lui Dumnezeu este puterea Împărăției Sale prin Hristos, „Domnul slavei“ (I Cor. 2, 8).

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1507, Ultimul acces: 2019-05-27 00:28:35