PF Parinte Patriarh Daniel: „In Iisus Hristos s-a schimbat taierea imprejur cea trupeasca intr-o taiere imprejur duhovniceasca“ - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

PF Părinte Patriarh Daniel: „În Iisus Hristos s-a schimbat tăierea împrejur cea trupească într-o tăiere împrejur duhovnicească“

[2010-01-04]

Sute de credincioși au umplut pe 1 ianuarie 2010 Catedrala patriarhală din București. În această zi, când Biserica Ortodoxă a sărbătorit Tăierea împrejur după Trup a Domnului și pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi slujitori ai Catedralei, informează Ziarul Lumina.
La finalul Sfintei Liturghii a avut loc momentul solemn al încheierii anului 2009 ca an omagial al Sfântului Vasile cel Mare și al celorlalți Sfinți Capadocieni. Sub această egidă, Sfântul Vasile și ceilalți Sfinți din Capadocia s-au aflat în atenția tuturor eparhiilor ortodoxe românești, atât din țară cât și din străinătate, după cum a arătat Părintele Patriarh Daniel.
În cadrul aceluiași moment a fost prezentat, ca o retrospectivă a manifestărilor comemorative desfășurate în anul trecut, volumul intitulat „2009 - anul Sfinților Capadocieni în Biserica Ortodoxă Română“. Lucrarea a fost realizată de Centrul de Pres㠄BASILICA“ al Patriarhiei Române și publicată la Editura „Trinitas“. După acest moment s-a dat citire Hotărârii Sfântului Sinod prin care anul 2010 este proclamat An omagial al Crezului Ortodox și al Autocefaliei românești. Actul sinodal a fost citit de părintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor și mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale.
În cuvântul rostit în cadrul sfintei slujbe, Patriarhul României a vorbit despre semnificațiile pericopei evanghelice a zilei. După ce a amintit că Biserica Ortodoxă prăznuiește pe 1 ianuarie trei sărbători distincte, dar legate între ele duhovnicește - Tăierea împrejur a Domnului săvârșită la opt zile după nașterea Sa, pomenirea Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, trecut la Domnul la 1 ianuarie 379, prăznuit în chip special anul trecut împreună cu toți Sfinții Capadocieni, și începutul Anului Nou calendaristic - , Părintele Patriarh Daniel a tâlcuit Evanghelia rânduită pentru această dată.
Evanghelia are legătură cu toate cele trei sărbători enumerate mai sus. Ea ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos sporea cu înțelepciunea, cu vârsta și cu harul înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Această sporire duhovnicească este concluzia și centrul semnificațiilor spirituale ale acestei Evanghelii. Mântuitorul Iisus Hristos la vârsta de 12 ani are o înțelepciune neobișnuită pentru vârsta lui biologică. El merge cu Maica Domnului și cu dreptul Iosif împreună cu rudele lor în fiecare an la Ierusalim, potrivit tradiției iudaice. Merg la templu pentru a se închina și pentru a serba Paștile. Această călătorie la Ierusalim arată semnificația duhovnicească a templului, locul unde prezența lui Dumnezeu este cea mai intensă și mai directă față de poporul ales. Templul însă era o preînchipuire sau o prefigurare a Persoanei însăși a Mântuitorului Iisus Hristos. După cum într-un spațiu definit material prin construcție locuiește Dumnezeu, tot așa în Omul Iisus Hristos este prezent Fiul lui Dumnezeu cel Veșnic.
Umanitatea lui Hristos, Biserica Noului Testament
Amintind de textul apostolului sărbătorii, PF Părinte Daniel a evidențiat că Sfântul Pavel afirmă c㠄în Iisus Hristos locuiește trupește plinătatea dumnezeirii“ infinite, necuprinse, mai presus de înțelegere. Deși trupul este limitat, în el locuiește dumnezeirea cea necuprinsă cu vederea, cu simțurile și cu înțelegerea. „Templul era prefigurarea sălășluirii lui Dumnezeu printre oameni și mai ales prezența plinătății lui Dumnezeu Fiul în umanitatea pe care El a asumat-o și a împropriat-o. Templul era casa sfântă care Îl prevestea, Îl prevedea pe Cel Unul Sfânt, Iisus Hristos, Dumnezeu întrupat din iubire pentru oameni. În El sunt unite pentru veșnicie dumnezeirea și omenitatea. De aceea, când Mântuitorul S-a apropiat de Sfintele Sale Pătimiri a zis: «Dărâmați acest templu și în trei zile Eu îl voi rezidi» Prin aceasta el a făcut legătura între unicul templu al poporului evreu și templul Trupului Său. Prin intermediul Trupului lui Hristos care devine și izvor al trupului Său tainic care este Biserica se vede legătura dintre templul Vechiului Testament și Biserică. Templul prefigura întruparea lui Hristos, sălășluirea lui Dumnezeu în umanitate și în același timp preînchipuia Biserica lui Hristos, adunarea oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi și sălășluirea harului lui Dumnezeu în toți cei botezați“. Astfel, templul acesta explică de ce la sfințirea unei biserici ortodoxe mai întâi se citește rugăciunea lui Solomon de sfințire a templului din Vechiul Testament. Dar și templul din Vechiul Testament, și biserica nou-sfințită reprezintă taina mare a unirii lui Dumnezeu cu oamenii prin Iisus Hristos. În acest templu vin pelerinii evrei, printre care și Pruncul Iisus împreună cu mama Sa și cu Iosif, socotit în popor ca tatăl lui Iisus. După ce ajung acasă constată Maica Domnului și Iosif că copilul de 12 ani nu se află printre copiii rudelor și vecinilor care au fost la templu. S-au îngrijorat și s-au întos la Ierusalim căutându-L trei zile. Nu l-au găsit decât a treia zi, în templu, ascultând și întrebând pe cărturari, pe învățătorii de lege care o viață întreagă au studiat legea și proorocii. Toți se mirau de răspunsurile Lui, cum un copil în vârstă de 12 ani cunoaște Scripturile toate pe de rost și înțelesurile cele mai adânci ale Sfintelor Scripturi și explică în mod lămurit cele mai dificile locuri din Sfânta Scriptură.
Conștiința lui Hristos că Tatăl Lui este Părintele ceresc
Când Maica Domnului L-a văzut pe copilul Iisus între învățații Legii a rămas uimită și a zis: „Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aceasta? Eu și tatăl tău, Iosif, te-am căutat. Și am fost îngrijorați“. Pe neașteptate, copilul de 12 ani a răspuns: „De ce trebuia să Mă căutați? Nu știați că se cuvenea ca Eu să fiu întru cele ale Tatălui Meu?“ Ei nu au înțeles cuvintele acestea, dar Maica Domnului le păstra în inima ei. La vârsta de 12 ani, copilul Iisus avea conștiința că Tatăl Său nu este dreptul Iosif, ci Tatăl ceresc, că El este Fiul lui Dumnezeu făcut Om din iubire pentru oameni și că familiaritatea cu Tatăl din ceruri este una veșnică, iar templul este considerat casa lui Dumnezeu și se cuvenea ca El să fie întru ale Tatălui din ceruri.
Darurile Tatălui din ceruri ca pregătire pentru primirea lui Mesia sunt Sfintele Scripturi și casa Domnului sau Templul Sfânt din Ierusalim. Toate Îl preînchipuiau și Îl binevesteau tainic pe El, pe Hristos, Dumnezeu Cuvântul prezent, cu Sfintele Scripturi și pe Dumnezeu întrupat prezent în templu, pentru că acesta din urmă prefigura Trupul Său. Când El tâlcuia cuvintele Scripturii în sensul cel mai profund și cuprinzător o făcea pentru că El a scris Scripturile prin Duhul Sfânt. Dumnezeu Cuvântul cel Veșnic prin Duhul Sfânt a inspirat pe autorii cuvintelor Sfintelor Scripturi, dar de fapt autorul Sfintelor Scripturi este El, Dumnezeu Cuvântul. Aceasta s-a confirmat după Învierea Sa, când ucenicilor Luca și Cleopa, sub forma unui pelerin necunoscut, le-a tâlcuit Scripturile, Legea lui Moise, Proorocii și Psalmii, arătându-le acestora locurile din Scriptură unde se vorbește despre El. Acesta este înțelesul profund al răspunsului copilului Iisus de 12 ani din Nazaret c㠄se cuvenea să fiu întru cele ale Tatălui Meu“, în casa Domnului și în cuvântul Domnului. Evanghelia pune accentul pe creșterea sporită într-un ritm neobișnuit cu înțelepciunea și cu harul înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, adică arătarea înțelepciunii dumnezeiești, veșnice, în mod progresiv dar mai rapid decât în mod obișnuit.
Mântuitorul păzește Legea, dar o și desăvârșește
Hristos a fost tăiat împrejur în a opta zi de la naștere și această tăiere împrejur era simbolul credincioșiei, al alegerii și al binecuvântării pentru evrei, o binecuvântare specială pentru poporul ales din partea lui Dumnezeu și un semn de fidelitate, de jertfelnicie pentru a împlini voia lui Dumnezeu și a nu mai trăi după voia instinctelor, ci după voia Duhului. De aceea, Sfântul Apostol Pavel arată că în Iisus Hristos s-a schimbat tăierea împrejur cea trupească într-o tăiere împrejur duhovnicească, ce începe prin botezul în moartea și învierea lui Hristos. Tăierea împrejur cea duhovnicească, nu cea trupească, contează acum. Hristos a făcut-o pentru a arăta că S-a născut sub Lege, că respectă Legea, dar apoi o desăvârșește prin învățătura și lucrările Sale sfințitoare, minunate. „De ce nu se tăia împrejur copilul de parte bărbătească la vârsta de șapte zile, ci de opt zile? Se știe că numărul șapte este o cifră sfântă la evrei. Pentru că cifra opt nu mai reprezintă lumea aceasta, ci reprezintă ziua veșniciei. Prin acest fapt se arată, ca și la sărbătoarea Hanuka, unde se aprind opt lumânări, nu șapte, destinația oricărui om credincios de a moșteni viața veșnică. Deci cine se naște și în ziua a opta primește un nume, acela are un nume pentru veșnicie, nu doar pentru istorie. Destinația finală nu este istoria, ci viața veșnică“, a spus în încheiere Patriarhul României.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1664, Ultimul acces: 2019-07-20 00:09:58