La Biserica „Domnita Balasa“ se continua opera Brancovenilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

La Biserica „Domnița Bălașa“ se continuă opera Brâncovenilor

[2010-01-10]

Sfântul Grigorie, episcopul Nissei, a fost cinstit sâmbătă, 9 ianuarie, și duminică, 10 ianuarie, la Biserica „Domnița Bălașa“ din Capitală. Având în vedere că aici se află moaștele Sfântului Grigorie, ocrotitorul sfântului lăcaș, încă de sâmbătă seara, după slujba Vecerniei, acestea au fost purtate în procesiune în jurul bisericii. Astăzi, înainte de începerea Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit pictura bisericii, recent restaurată, informează ediția de mâine a cotidianului „Ziarul Lumina”.
Curtea bisericii forfotea de credincioși, sâmbătă seara, încă înainte să înceapă slujba Vecerniei. Credincioșii îl așteptau pe PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal. Acesta a săvârșit slujba Vecerniei și a Litiei, după care, alături de 20 de preoți și diaconi, a mers în procesiune cu moaștele Sfântului Grigorie de Nissa, în jurul bisericii vechi de peste 120 de ani. Atmosfera de rugăciune a fost întregită de glasurile psalților - „întrerupți“ din când în când de ecteniile preoților -, dar și de lumânările credincioșilor care licureau în întunericul din curtea bisericii. Aceștia nu au plecat la casele lor înainte de a săruta moaștele renumitului teolog, care a trăit în secolul al IV-lea. Moaștele Sfântului Grigorie de Nissa se află la Biserica „Domnița Bălașa“ din Capitală de aproximativ 40 de ani, iar relicvariul cu sfintele odoare datează din anul 1792, după cum a spus PS Ciprian Câmpineanul, în cuvântul rostit.
Astăzi dimineață, Biserica „Domnița Bălașa“ a primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, care a resfințit pictura recent restaurată, după care a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu PS Ciprian Câmpineanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei a fost hirotonit întru diacon Sorin-Eusebiu Argintariu.
„Pocăința la care ne cheamă Iisus Hristos este o invitație la înnoirea vieții“
Cuvântul Preafericirii Sale, rostit după citirea Sfintei Evanghelii de la Matei cap.4, 12-17, care relatează începutul activității de propovăduire a Mântuitorului, s-a concentrat pe tălmăcirea sensurilor duhovnicești pe care le descoperă pocăința, precum și pe interpretarea versetului 16: „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit“.
Evanghelia arată mai întâi că Sfântul Ioan Botezătorul - care L-a mărturisit pe Hristos ca fiind Mesia, trimis de Dumnezeu, Mielul lui Dumnezeu - a fost întemnițat. Întemnițarea a premers morții sale violente, martirice, el fiind decapitat. Cu aceasta, Evanghelia arată încheierea activității de prezentare publică a lui Iisus din Nazaret de către Ioan. Dacă Iisus din Nazaret ar fi fost prezentat de cineva necunoscut de popor, nu ar fi avut o credibilitate suficientă. Ioan era prețuit de popor pentru viața sa sfântă, ascetică, dar și pentru credința sa puternică și pentru curajul său de a vesti voia lui Dumnezeu privind îndreptarea oamenilor. Toată predica și lucrarea publică a Sfântului Ioan Botezătorul a fost una care îndeamnă la pocăință: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor“, la care adaugă: „Faceți fapte vrednice de pocăință!“.
Părintele Patriarh a evidențiat în cuvântul său că Sfântul Ioan Botezătorul este primul mare Dascăl al pocăinței, ca schimbare a felului de a gândi, de a vorbi și de a făptui. Modului de viață rău îi spune el „Nu!“ și îndeamnă la viața potrivit voii lui Dumnezeu. Acest program de binevestire a împărăției lui Dumnezeu s-a apropiat pentru că Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic S-a făcut om și a locuit printre oameni. Predica Sfântului Ioan Botezătorul este preluată de Mântuitorul Iisus Hristos pentru a arăta Domnul că El confirmă această predică, după cum Sfântul Ioan l-a confirmat, l-a mărturisit pe Iisus că este Mielul lui Dumnezeu Cel care ridică păcatele lumii.
Despre Împărăția cerurilor nu se poate vorbi decât în stare de pocăință. Nimeni nu poate intra în Împărăția cerurilor fără pocăință. În Postul Sfintelor Paști vedem că ușile pocăinței sunt ușile Împărăției cerurilor. Fără pocăință este cu neputință a intra în Împărăția cerurilor, fiindcă nimic necurat nu intră acolo. Singurul mod de a ne curăța de păcate este prin Botezul prin apă și prin Duh Sfânt, și prin botezul lacrimilor, al spovedaniei, al mărturisirii păcatelor.
„Pocăința la care îndeamnă Mântuitorul Iisus Hristos este o datorie și un dar de la Dumnezeu. Este datoria de a ne întoarce la Dumnezeu, Izvorul vieții și fericirii noastre veșnice. Dar este și un dar, fiindcă nu toți oamenii cultivă acest dar al pocăinței, al întoarcerii spre Dumnezeu. Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă la pocăință de bunăvoie, nu de nevoie. Nu de teama pedepselor, ci din dragoste pentru Hristos. Pentru Dumnezeu trebuie să ne pocăim. Să ne pară rău că noi, cei creați după chipul lui Dumnezeu, nu suntem buni, nu suntem milostivi. Pocăința la care ne cheamă Mântuitorul Iisus Hristos nu este una făcută cu presiune, cu amenințare. Hristos nu a spus: „Pocăiți-vă că o să vă pedepsim“ sau „Pocăiți-vă că vine sfârșitul lumii“, ci zice: „Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor, pregătiți-vă, că s-a gătit vouă fericire și viață veșnică“. Pocăința la care ne cheamă Iisus Hristos este o invitație la înnoirea vieții. Este o invitație la schimbare. Fiți buni, fiți cinstiți, fiți curați că vă apropiați de Împărăția dreptății, a iubirii, a sfințeniei. Iar fără haină pregătită de nuntă nu se poate intra în Împărăție“, a subliniat în continuare Patriarhul României.
Lumina mare care a răsărit neamurilor, Dumnezeu-Omul Iisus Hristos
Evanghelia de după Botezul Domnului confirmă o profeție a Vechiului Testament unde se spune: „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit“. Aici este o distincție făcută de proorocul Isaia referitoare la iudeii din Galileea care conviețuiau cu neamuri diferite. Poporul ales stătea în întuneric în sensul că nu a putut să deslușească tot ceea ce s-a spus prin prooroci, fiindcă de multe ori iudeii au ucis pe prooroci, nefiind capabili să primească prezența și voia lui Dumnezeu transmisă lor.
Proorocii au încercat să aducă lumină mai multă, dar au fost adesea neascultați, neglijați, marginalizați și chiar omorâți. Totuși poporul, potrivit făgăduințelor date de Dumnezeu lui Avraam și lui Moise, trebuia să primească pe Mesia, Izbăvitorul și Povățuitorul, cum spune proorocul Miheia.
Această lumină mare care se arată poporului evreu și care răsare pentru neamuri, pentru etniile diferite de cea iudaică, este Însuși Iisus Hristos. Este foarte interesantă echivalarea luminii cu Persoana. Lumina mare nu era o lumină naturală, nu era o stea în plus. Lumina mare era o Persoană neobișnuită. Era Dumnezeu-Omul. Nu era un simplu om, ci Dumnezeu-Omul. El, care a creat lumina pe care o vedem noi cu ochii trupești ca veșmânt al luminii necreate a harului Preasfintei Treimi. Lumina creată, fizică, care a apărut în ziua dintâi, concentrată apoi în stele și în sori, trimite la o lumină neapusă și necreată, slava Preasfintei Treimi. Sfântul Apostol Pavel ne spune c㠄Dumnezeu locuiește în lumina cea neapropiată, în lumina inaccesibilă care e alta decât lumina soarelui. Ea este acea lumină de la Tabor, lumina necreată, slava lui Dumnezeu care există mai înainte de facerea lumii și care va rămâne și după trecerea acestei lumi. Este Hristos, care întrupându-Se aduce în lume slava Preasfintei Treimi, harul lui Dumnezeu. El este lumina mare, neobișnuită, care se arată mai întâi în poporul evreu. Dar cu câteva minuni făcute pentru neamuri și câteva ieșiri în afara hotarelor Țării Sfinte, cum a fost în Tir și Sidon, Hristos a arătat că nu a venit doar pentru poporul iudeu, ci S-a pogorât pentru toate neamurile. La sfârșitul lucrării Sale pe pământ, înainte de Înălțarea Sa la ceruri, a zis: „Mergeți și faceți ucenici din toate neamurile!“.
„Mântuitorul Iisus Hristos este lumină. Persoana este lumină. Orice persoană în lumea aceasta poate fi o lumină. Ea poate aduce prin însăși prezența și lucrarea ei o bogăție de sensuri în existență. Când persoana nu este doar una umană, ci dumnezeiască și omenească, lumina este cea mai mare.
Evanghelia prezintă Persoana lui Hristos ca fiind lumină pentru poporul ales și răsărit de lumină pentru celelalte popoare care sunt chemate și ele să se împărtășească de lumina Preasfintei Treimi prin Sfântul Botez săvârșit în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh“, a spus în încheiere Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
Urmașa așezămintelor brâncovenești
La finalul Sfintei Liturghii, Patriarhul Daniel i-a felicitat pe cei care s-au îngrijit de înfrumusețarea bisericii, în fruntecu părintele paroh, Ștefan Ababei. Despre Biserica „Domnița Bălașa“ a spus că este „modelul unei bune chivernisiri a averilor materiale spre slava lui Dumnezeu. Prin această biserică, s-a arătat o permanentă invitație a românului la evlavie, la credință, la demnitate și la cultivarea frumuseții.“
Construită în 1881, la o lună după ce România a fost declarată regat, a fost îngrijită de epitropii așezămintelor brâncovenești, Nicolae Bibescu și Teodor Văcărescu, care au „arătat conștiința laicatului ortodox care are misiunea de a susține lucrarea ctitoricească a voievozilor, a mitropoliților și a poporului dreptcredincios“, a mai spus Preafericirea Sa.
Acum, Biserica are nevoie de lucrări de curățire și poleire a iconostasului și a mobilierului, dar și „de casa ei, în care locuiau preoții slujitori până la venirea regimului comunist, care au demolat-o. Se vede că ceva lipsește. Lipsește trapeza, casa de prăznuire, sala în care preoții și credincioșii se pot aduna să continue comuniunea cu Dumnezeu, după Liturghie, pentru o agapă de filantropie și de frățietate.
Noi, împreună cu PS Ciprian Câmpineanul și cu părintele Dima Mihai, ne străduim să obținem în retrocedare averile așezămintelor brâncovenești. Și scopul nostru nu este de a ne îmbogăți, ci de a ajuta, pentru că averile bisericești sunt pentru ajutorarea semenilor, sprijinirea credinței creștine, sprijinirea instituțiilor Bisericii și încurajarea tinerilor creștini să studieze sau să ajute la rândul lor pe alții. Dorim să recuperăm cât se mai poate din terenul din jurul bisericii, sau să primim despăgubiri pentru terenul luat în mod abuziv de regimul comunist, după ce a fost dărâmat spitalul brâncovenesc din București și s-au construit aceste blocuri“. Patriarhul nostru a continuat spunând c㠄trebuie să reconstruim un spital. Dacă nu se poate aici, o să îl facem pe locul unui seminar, dărâmat tot de comuniști, Seminarul Nifon, din apropierea Patriarhiei. Iar acest nou așezământ medical va avea ca scop ajutorarea bătrânilor și bolnavilor săraci și singuri, care în timpul vieții lor au ajutat Biserica“.
Ca semn de prețuire pentru efortul depus, Părintele Patriarh a oferit ordinul Sfântul Voievod Ștefan cel Mare pictorului restaurator Crișan Samuilă, lui Filip Mărgărit, cel care a ajutat la curățirea și poleirea obiectelor din altar, iar diploma de onoare Sfântul Apostol Andrei, Sidoniei Peter, din Alba Iulia, care s-a ocupat de țeserea covoarelor din biserică. Pentru altarul bisericii a oferit o cruce de binecuvântare și ediția sinodală a Bibliei, dar și medalia de argint aurit cu chipul Sfântului Grigorie de Nissa. (diac. George ANICULOAIE, Augustin PĂUNOIU)

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 742, Ultimul acces: 2019-11-16 17:37:53