Sfantul Antonie cel Mare – “Parintele monahilor” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Sfântul Antonie cel Mare – “Părintele monahilor”

[2010-01-17]

Sfântul Antonie cel Mare este unul dintre cei mai populari asceți ai istoriei creștinismului și este socotit începătorul vieții monahale. Este prăznuit în Biserica Ortodoxă la 17 ianuarie. Viața Sfântului Antonie cel Mare este relatată pe larg de marele arhiepiscop al Alexandriei Egiptului, Sfântul Atanasie (298-373). Acesta, într-o carte rămasă clasică în ceea ce privește biografia monahală, intitulat㠄Viața lui Antonie“, scrisă între anii 357 și 359, în calitatea sa de ucenic al marelui avvă egiptean, ne prezintă viața excepțională de 105 ani a Sfântului Antonie cel Mare, ne informează ziarul Lumina de Duminică.
Sfântul Antonie s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc, în jurul anului 251, dintr-o familie de creștini bogați. În secolul al treilea, Egiptul era o provincie a Imperiului Roman, reședința guvernatorilor romani aflându-se la Alexandria, al doilea oraș ca mărime în imperiu, după capitala Roma. Creștinismul era înfloritor în Egipt, cu toate că păgânismul, fie el elenistic sau egiptean, era majoritar. Creștinismul pătrunsese în orașe și mai ales în metropola Egiptului, Alexandria.
17 ani într-o colibă și într-un mormânt părăsit
În acest context neprielnic creștinismului se formează Sfântul Antonie cel Mare, care învață în familie credința creștină și are în prim-plan întâlnirea cu Dumnezeu în sfânta biserică creștină din localitatea sa natală. La vârsta de 18 ani își pierde părinții, iar la șase luni după trecerea acestora la Domnul, auzind în biserică cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Evanghelia după Matei, capitolul 19, versetul 21, „de voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde avuțiile tale, și, venind, urmează Mie“, Sfântul Antonie împarte toată averea sa săracilor și vecinilor săi, lăsând o mică parte pentru sora lui, pe care o încredințează unei comunități de fecioare, și se retrage într-o viață pustnicească. După un timp de asceză, împarte săracilor și partea din avere lăsată surorii sale, în dorința de a rupe orice legătură cu lumea și a se dedica integral urmării lui Hristos prin rugăciune și asceză. Până la vârsta de 35 de ani își petrece viața ascetică într-o colibă la marginea satului natal și apoi într-un mormânt părăsit. La vârsta de 35 de ani se așează într-o cetate părăsită, situată pe malul drept al Nilului, la locul numit Ispir, unde rămâne timp de 20 de ani.
În anul 306 devine părintele spiritual al mai multor monahi din vestitele oaze monahale din deșertul Egiptului de la Nitria și Schitia. Patru ani mai târziu merge în Alexandria, unde îi întărește pe creștinii prigoniți în timpul marii persecuții a lui Maximian.
În 44 de ani, nu a plecat decât de două ori din mănăstire
În anul 312 pornește în inima deșertului, în partea de răsărit a Egiptului, ajungând după trei zile și trei nopți la Muntele Kolzim, nu departe de malul Mării Roșii. Aici fondează mănăstirea care-i poartă numele până astăzi.
Din anul 312 până în anul 356 nu părăsește acest loc decât în două rânduri, o dată pentru a-și vizita ucenicii și a doua oară face o călătorie la Alexandria, pentru a-l susține pe Sfântul Atanasie cel Mare, în lupta sa cu erezia ariană. Cu acest prilej, Sfântul Antonie arată că el nu îi susține pe arieni, așa cum încercaseră aceștia să inducă în eroare populația din Alexandria și din Egipt, ci că el apără Ortodoxia, promovată atunci de Sfântul Atanasie cel Mare.
După acest moment se întoarce la viața sa de asceză și rugăciune de la Muntele Kolzim. Aici vin foarte mulți oameni pe care îi vindecă în numele Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, însă spunându-le foarte clar că nu el, Antonie, face aceste minuni, ci Mântuitorul Iisus Hristos, și de aceea toți trebuie să se roage Lui, și, astfel, prin credința și rugăciunea lor, vor fi izbăviți de Domnul.
Mare văzător cu duhul
Sfântul Antonie cel Mare oferă sfaturi, prin intermediul mai multor scrisori, împăratului Constantin cel Mare și fiilor acestuia, Constans și Constanțiu. Deși pe atunci nu existau mijloace rapide comunicare, mesajul extraordinar al vieții sale spirituale s-a răspândit atât de departe, încât din întregul Orient creștin au început să vină oameni spre el, pentru a primi sfat și întărire spirituală. Astfel, regăsim călugări, pelerini, preoți, episcopi și mulți oameni suferinzi și nevoiași. Cu toată dragostea lui față de singurătate și tăcere, Sfântul Antonie nu și-a neglijat datoria pe care o are fiecare creștin de a folosi și spre binele altora darurile revărsate de Dumnezeu în sufletul său. Experiența vieții ascetice a Sfântului Antonie cel Mare a devenit metoda de viață monahală a călugărilor din Egipt, axată pe austeritate, sacrificiu și singurătate.
Sfântul Antonie cel Mare a fost și un mare văzător cu duhul. Lucrul acesta îl aflăm din viața sa, când, de pe Muntele Kolzim, aflându-se în rugăciune, a văzut sfârșitul plin de lumină al vieții prietenului său Amun, care își ducea viața monahală la o distanță de 13 zile de mers față de locul unde se afla Sfântul Antonie.
Din scrierea Sfântului Atanasie cel Mare despre viața Sfântului Antonie aflăm că acesta s-a mutat la Domnul la vârsta de 105 ani, în anul 356, și că, cunoscându-și mai dinainte sfârșitul, a poruncit celor doi ucenici să nu spună nimănui locul în care a fost îngropat. Aceștia au păstrat taina tot restul vieții.
A transformat Egiptul dintr-o țară păgână într-un leagăn al monahismului
Sfântul Atanasie cel Mare ne spune că, prin cuvântul său, Sfântul Antonie reușea într-o singură zi să creștineze, dintre păgânii Alexandriei, cât reușea Biserica alexandrină să creștineze într-un an de zile.
Prin viața sa excepțională, Sfântul Antonie a transformat Egiptul dintr-o țară păgână într-o țară creștină și un leagăn al monahismului. Marele Vasile, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, va vizita pe ucenicii Sfântului Antonie cel Mare din Egipt, în dorința sa de desăvârșire monahală, iar în urma acestei vizite va organiza monahismul, în forma pe care o avem și astăzi.
Sfântul Antonie cel Mare și Sfântul Mina sunt cei mai iubiți sfinți în Biserica Coptă și astăzi, ceea ce arată că, și după aproape 17 secole de la mutarea sa la cele veșnice, conaționalii săi îl respectă ca pe un mare trăitor al urmării lui Hristos, Care este Calea, Adevărul și Viața.
Pentru noi, creștinii ortodocși de astăzi, Sfântul Antonie cel Mare este „Părintele părinților duhovnicești“ nu numai prin viața și prin minunile sale, ci mai ales prin cuvintele care ne-au rămas de la el.
„Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!“
În Troparul Sfântului Antonie cel Mare se spune: „Asemănându-te obiceiurilor râvnitorului Ilie și urmând Botezătorului pe drepte cărări, Părinte Antonie, te-ai făcut locuitor pustiului și ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre“. Din Troparul său vedem că Sfântul Antonie este următor al râvnei ascetice a Sfântului Prooroc Ilie și a Sfântului Ioan Botezătorul și, în același timp, întăritor duhovnicesc al lumii prin rugăciunile sale către Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos.
În condacul Cuviosului Antonie cel Mare spunem: „Lepădând tulburările lumești, viața sihăstrească o ai dus până la capăt, Botezătorului urmând îndeaproape, Preacuvioase. Deci, împreună cu dânsul te cinstim, Părinte al părinților, Antonie“. De aici vedem că Sfântul Antonie a lepădat tulburările efemere ale lumii și a dus până la capăt menirea sa de ascet, următor al Sfântului Ioan Botezătorul, și astfel s-a ajuns ca noi, cei de astăzi, să îl cinstim ca pe un Părinte al părinților duhovnicești.
În Acatistul Sfântului Antonie cel Mare, în primul condac, spunem următoarele: „Fugind de întunericul cel negru al Egiptului, ai căutat pământul cel de viața dătător al pustiului. Prin înfrânare și nevoință veștejind săltările trupului, prealăudate, te-ai făcut pilda monahilor, de Dumnezeu cugetătorule, celor ce cântă: Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!“. Din acest condac aflăm că Egiptul se afla sub întunericul credinței păgâne în epoca Sfântului Antonie cel Mare și că, datorită lui, pământul care era considerat în întuneric, adică deșertul, a devenit, pentru Egipt și lume, pământ de viață dătător, adică de mântuire în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 893, Ultimul acces: 2021-04-14 09:55:07