Rugaciuni la inceputul anului, in Catedrala mitropolitana din Iasi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Rugăciuni la începutul anului, în Catedrala mitropolitană din Iași

[2011-01-04]
Ieșenii au participat în număr mare, în Catedrala mitropolitană din Iași, la slujba de Te Deum săvârșită în noaptea trecerii dintre ani și la Sfânta Liturghie din dimineața primei zile a lui 2011. Cele două slujbe au fost oficiate de Înalt Preasfințitul Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, după cum ne informează 'Ziarul Lumina', Ediția de Moldova.
Biserica noastră a sărbătorit pe 1 ianuarie Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului, pe Sfântul Vasile cel Mare și începutul Anului Nou. Slujba Sfintei Liturghii la Catedrala mitropolitană din Iași a fost săvârșită de Înalt Preasfințitul Părinte Mitropolit Teofan. Înainte de împărtășirea credincioșilor, Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat că 'praznicul Tăierii împrejur cea după Trup a Mântuitorului Hristos este o aducere-aminte a legământului pe care l-am făcut cu Dumnezeu prin Taina Sfântului Botez'. 'Atunci ne-am lepădat de satana și ne-am unit cu Hristos. Semnificația tăierii împrejur este dată plenar de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Coloseni, cap II, care s-a citit astăzi (n.r. sâmbătă) la Sfânta Liturghie: 'În El ați și fost tăiați împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos. Îngropați fiind împreună cu El prin botez, cu El ați și înviat prin credința în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morți'. Acesta este cuvântul Sfântului Apostol Pavel prin care ni se arată că noi avem prin botez legământ, jurământ. Prin Sfintele Taine ale Bisericii jurământul nostru de legătură cu Dumnezeu se întărește, primind putere din învierea lui Hristos', a explicat Părintele Mitropolit.
Despre chipul desăvârșit al Sfântului Vasile cel Mare
În continuarea predicii, IPS Teofan a amintit de faptul că pe 1 ianuarie Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Vasile cel Mare, 'chip desăvârșit al arhiereului, al preotului, al monahului, al creștinului trăitor în lume'. 'Sfântul Vasile cel Mare a reușit să îmbine cultura lumii acesteia cu cea a duhului, în Biserica lui Hristos. Era iubitor de săraci, de Sfânta Liturghie, de rugăciune. Era blând, dar era ferm, iubitor, dar convingător, un prinț al Bisericii și un monah desăvârșit. A fost cel care a creat Liturghia care îi poartă numele și pe care am săvârșit-o astăzi (n.r. sâmbătă)', a spus IPS Teofan.
Te Deum la cumpăna dintre ani
După slujba de mulțumire din noaptea de Anul Nou, Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a rostit un cuvânt de învățătură în care a îndemnat credincioșii la rugăciune, evidențiind faptul că sfârșitul unui an reprezintă un moment al bilanțului. 'Prin intermediul acestei slujbe I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru că încă un an din viața noastră a trecut. În lumina veșniciei am rămas cu ceea ce din Evanghelie am trăit în cursul anului trecut. A rămas bogăția pe care am strâns-o în cer, iar aceasta constă în cât de mult am iubit, am iertat, am binecuvântat, am stat la rugăciune în anul în care a trecut. În această zi suntem chemați să ne angajăm la rugăciune. Îl rugăm pe Dumnezeu în această noapte să-și așeze mâna Sa ocrotitoare asupra lumii. La adăpostirea proniei cerești, anul care vine poate să curgă liniștit, după gândul nepătruns al lui Dumnezeu. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască, de-a lungul acestui an, sentimentul prezenței Lui în orice clipă, loc sau împrejurare în care ne aflăm. Îl rugăm pe Dumnezeu, după un cuvânt al Sfântului Vasile cel Mare, să ne dea încredere în El. Sfântul Vasile cel Mare spune că noi nu cunoaștem cele care ne sunt de trebuință într-un anumit răstimp, cât cunoaște Dumnezeu ce este de folos în viața noastră. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea smerenie în viața noastră pentru că suntem cuprinși de mândrie, orgoliu, ambiții și dorință de putere', a afirmat IPS Mitropolit Teofan

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 20138, Ultimul acces: 2021-09-19 02:52:56