Posturile Mari din anul 2011 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Posturile Mari din anul 2011

[2011-01-08]
Anul acesta creștinii ortodocși vor sărbători Sfintele Paști pe data de 24 aprilie. Data prăznuirii Învierii Domnului diferă de la an la an și este stabilită de Biserica noastră după anumite reguli.
„Părinții Sinodului I ecumenic de la Niceea, din anul 325, au hotărât că Praznicul Paștilor se sărbătorește în prima duminică după lună plină, după echinocțiul de primăvară. În cărțile noastre liturgice găsim de asemenea durata Postului Paștilor care se întinde pe 7 săptămâni. Postul începe după Duminica Lăsatului sec de Brânză sau a Izgonirii lui Adam din Rai și ține până în Sâmbăta Mare, Sâmbăta care precede Sărbătoarea Paștilor. Conform calendarului gregorian îndreptat, pe care l-a adoptat și Biserica noastră Ortodoxă, Paștile au dată variabilă și pot cădea între data de 4 aprilie și 8 mai”, a spus pr. lect. dr. Vasile Crețu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București pentru TRINITAS TV
În funcție de data Învierii Domnului, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, sau al „Sâmpetrului”, are o durată variabilă de la an la an. Anul acesta, postul Sfinților Apostoli începe pe 20 iunie.
Celelalte două posturi de durată dintr-un an bisericesc sunt Postul Adormirii Maicii Domnului, ținut de creștinii ortodocși în perioada 1-14 august și postul Nașterii Domnului, între 14 noiembrie și 24 decembrie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1348, Ultimul acces: 2024-02-21 23:07:09