A doua sesiune a Cercului pastoral „Speranta si vindecare“ din Arhiepiscopia Bucurestilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

A doua sesiune a Cercului pastoral „Speranță și vindecare“ din Arhiepiscopia Bucureștilor

[2011-01-11]
Sectorul Social-filantropic al Arhiepiscopiei Bucureștilor organizează joi, 13 ianuarie, a doua sesiune a Cercului pastoral 'Speranță și vindecare' al preoților de caritate din județul Prahova, informeaz㠄Ziarul Lumina”.
Sesiunea va fi precedată de Sfânta Liturghie, care va fi săvârșită la Paraclisul 'Sfântului Nectarie Taumaturgul' din cadrul Asociației Nevăzătorilor și Surdomuților din Ploiești, strada Poștei nr. 4, de la ora 8:00. Lucrările sesiunii vor începe la ora 10:00, sub egida 'Hristos Cuvântul, Lumina și Speranța celor nevăzători și surzi' și vor fi prezidate de pr. Mircea Marian Pintică, coordonatorul preoților de spitale din cadrul Sectorului Social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Părintele Ionuț Șuț de la Asociația Nevăzătorilor și Surzilor din Ploiești și părintele Mihai Daniel Stoicescu, de la Spitalul General C.F. Ploiești, vor susține referatele pe marginea temei anunțate. La conferință vor participa mai mulți invitați din Asociația Nevăzătorilor și Surzilor din Ploiești, care vor cânta și vor vorbi despre modul în care îi ajută credința în Hristos Dumnezeu. După prezentarea referatelor, vor urma discuții pe marginea subiectului propus.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 833, Ultimul acces: 2021-04-14 10:29:43