Perspective pastorale in Anul Sfantului Botez si al Sfintei Cununii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Perspective pastorale în Anul Sfântului Botez și al Sfintei Cununii

[2011-01-14]
Pe tot parcursul lui 2011 în Arhiepiscopia Bucureștilor se vor organiza manifestări dedicate Anului omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii. Protoieriile I, II și III Capitală se vor implica în buna desfășurare a tuturor acestor activități. În cadrul cercurilor pastorale lunare vor fi abordate cu precădere subiecte legate de anul omagial, dar vor fi dezbătute și probleme actuale de pastorație, informează TRINITAS TV.
„Am stabilit ca la întâlnirea cercului pastoral din 22 ianuarie să se prezinte o temă în care să se discute despre Sfintele Taine în general și cu precădere despre Taina Sfântului Botez”, a spus părintele protoiereu Dumitru Vasile – Protoieria I Capitală.
„La fiecare parohie, o dată pe lună, ne întrunim în biserica parohială”, a declarat părintele protopop Ioan Rădulescu – Protoieria II Capitală.
„La nivel cultural ne-am propus în anul acesta ca fiecare lună să aibă o conferință culturală”, a spus părintele protoiereu Pompiliu Dinu – Protoieria III Capitală.
În anul 2011 vor fi restaurate, sfințite și resfințite mai multe lăcașuri de cult de pe cuprinsul celor trei protoierii din Capitală. Activitatea social-filantropică și misionară, dar și activitățile cu copiii ale preoților din București se vor intensifica anul acesta. Parohiile din cele trei protoierii ale Bucureștiului se vor implica, așa cum au făcut-o în fiecare an, în buna organizare a hramului Catedralei Patriarhale, de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1436, Ultimul acces: 2024-04-04 16:40:51