Doi miei în amintirea martiriului Sf. Agneza[2011-01-22]- De câți ani vă ocupați de pregătirea mieilor?- A început maica noastră întemeietoare, Fericita Frances Siedliska în anul 1884. În acel timp, niște surori dintr-o altă congregație se ocupau de pregătirea mieilor pentru sărbătoarea Sfintei Agneza, dar era vorba de o comunitate de călugărițe de acum în vârstă. Casa lor era vecină cu aceea pe care Siedliska a deschis-o pe colina Esquilino, la Roma. Dat fiind faptul că prima noastră comunitate era formată din multe tinere, acele surori au întrebat-o pe întemeietoare dacă era dispusă să se ocupe de acea activitate. Și ea a acceptat cu mare plăcere. De atunci, tradiția se repetă: cu excepția câtorva ani în perioada celui de-al doilea război mondial, ne-am îngrijit mereu să pregătim mieii pentru rit. - Ce se întâmplă atunci când primiți mieii? - La 20 ianuarie în fiecare an trapiștii de la Tre Fontane ne aduc cei doi miei. Imediat ce i-am primit, îi ducem la ultimul etaj al casei noastre, unde avem o terasă mare cu spălătorie. Vă puteți imagina că ei devin bucuria întregii comunități, în special a surorilor mai tinere. Sora care este responsabilă de îngrijirea celor doi miei este Wanda Baran care, de când a venit la Roma în anii celui de-al doilea război mondial, se ocupă de ei. În general este ajutată de alte trei sau patru surori. Primul lucru pe care-l facem este să îi spălăm. Îi punem într-o cadă și cu săpun pentru copii și eliminăm în mod delicat murdăria. În felul acesta, facem să strălucească albul lânii lor. Apoi îi uscăm: odinioară se făcea cu bucăți de pânză acum cu uscătorul de păr. Suntem foarte atente să nu lăsăm umedă mantia lor, pentru că sunt mici și s-ar putea îmbolnăvi. Pentru aceasta încălzim bine locul. După uscare, îi punem într-o cadă acoperită cu paie și închisă cu bucăți de pânză, pentru ca să nu răcească. Le dăm de mâncare fân și în acest moment sunt gata pentru a petrece noaptea în spălătorie. - În ce mod sunt împodobiți? - Dimineața următoare, adică în ziua sărbătorii Sfintei Agneza, le punem un fel de mantie pe spate. Pentru un miel este de culoare roșie, în amintirea martiriului sfintei, pentru celălalt este albă, în amintirea fecioriei ei. Pe cele două mantii sunt trei litere: de o parte, s.a.v., care înseamnă Sfânta Agneza Fecioară, și de cealaltă s.a.m., adică Sfânta Agneza Martiră. Apoi împletim două coroane de flori - una de culoare roșie și una albă - și le punem pe capul lor. Le punem și fundițe la urechi. După această așa-zisă îmbrăcare, cei doi miei sunt puși fiecare într-un coș. Suntem constrânși să îi legăm pentru a evita ca să scape: de fapt, am văzut odată un miel făcând un salt și scăpând de la altar. Astfel cele două animale sunt pregătite pentru ceremonie. - După aceea ce se întâmplă? - Pe la nouă dimineața vin la noi câțiva angajați de la Bazilica Laterană, care duc cei doi miei la "Sfânta Agneza în afara Zidurilor", pe via Nomentana. Imediat ce au ajuns acolo, sunt puși pe altarul sfintei și binecuvântați cu ritul tradițional. După ce s-a terminat ceremonia în Bazilica Sfintei Agneza, câțiva purtători pontificali duc cei doi miei cu o furgonetă în Palatul Apostolic, unde sunt prezentați Papei. - Voi sunteți prezente și la ritul din Vatican? - Două surori, în general cele care sărbătoresc jubileul de profesiune călugărească, sunt admise în capela Papei Urban al VIII-lea din Palatul Apostolic, în prezența Papei, unde asistă personal la ceremonie. - Ce alte activități desfășurați în comunitate? - Suntem 15 surori în casa mamă din Roma. Avem o grădiniță compusă din două clase împărțite pe vârstă. Vă puteți imagina că sosirea mieilor devine o sărbătoare pentru toți copiii, și nu numai, pentru că evenimentul este urmărit și de locuitorii din cartier. Nu este mulțimea care venea atunci când am sosit aici la Roma, în anul 1947, dar e vorba oricum de o tradiție încă foarte simțită. (Sursa: ERCIS.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1053, Ultimul acces: 2024-10-05 21:41:30
|
Timp total: 0,18s...
[]:1