Zilele școlii la Liceul Teologic din Oradea[2011-01-29]În cursul acestei săptămâni, în apropierea prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, patronii spirituali ai învățământului din întreaga lume ortodoxă, Liceul Teologic Ortodox 'Episcop Roman Ciorogariu' din Oradea derulează o serie de activități culturale, artistice, științifice și religioase dedicate Zilelor școlii.După ce luni, 24 ianuarie, s-a desfășurat un moment omagial dedicat Unirii Principatelor, în organizarea Catedrei de istorie, marți, 25 ianuarie, Catedra de limba română a organizat programul cultural-literar 'Interferențe între teologie și literatură'. A fost prezentată viața Sfinților Trei Ierarhi și aspecte importante ale învățăturilor lor pentru tineri, fiind citite fragmente sugestive din operele lor. A urmat o incursiune în istoria literaturii române, cu sublinierea accentelor religioase în operele unor poeți și scriitori reprezentativi. O atenție deosebită a fost acordată scriitorilor Vasile Voiculescu și Radu Gyr, fiind prezentată biografia acestora, dublată de un recital de poezie și interpretare muzicală corală a unor versuri scrise de ei. Frumusețea momentului a fost sporită de prezentarea unei dramatizări după 'Basm', de Geo Bogza, și de un moment de pantomimă, care a ilustrat crearea omului și darurile speciale cu care acesta a fost înzestrat de Creator. La final a avut loc festivitatea de premiere a elevilor care au obținut locuri fruntașe în cadrul concursului de creație literară, artistică și religioasă 'Domn, Domn să-nălțăm!', proiect educativ, cu caracter național, inițiat de Liceul Ortodox și desfășurat în perioada noiembrie 2010 - ianuarie 2011. Comunicări și referate despre Taina Botezului Manifestările au continuat miercuri, 26 ianuarie, când Catedra de teologie a organizat o sesiune de referate și comunicări științifice cu tema 'Taina Sfântului Botez și implicațiile ei în viața creștinului', în contextul proclamării anului 2011 ca An omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii în Patriarhia Română. Sesiunea s-a desfășurat pe două secțiuni. Astfel, la secțiunea profesori, pr. prof. Dorel Leucea a vorbit despre 'Pregătirea părinților după trup și a părinților duhovnicești pentru botezul copiilor. Rolul lor în creșterea, educarea și viețuirea creștină a celui botezat'. Pr. prof. Alin Sonea a extras câteva semnificații teologice și existențiale din cadrul slujbei Sfintei Taine a Botezului. Secțiunea destinată elevilor a cuprins abordări variate, de la aspecte privind 'Semnificația numelui primit la botez. Nume necreștine' la 'Practici neortodoxe privind săvârșirea botezului', 'Botezul pocăinței și botezul creștin sau Botezul sângelui și botezul dorinței'. După susținerea referatelor, Corul 'Diacon Nicolae Firu', dirijat de părintele prof. arhid. Ștefan Lakatos, a încântat participanții cu diferite piese muzicale din repertoriul religios și laic. În încheiere, după cum ne informează 'Ziarul Lumina', Ediția de Transilvania, pr. prof. Radu Rus, vicar administrativ al Episcopiei Oradiei și director adjunct al liceului, i-a felicitat pe toți cei care au susținut lucrări în cadrul simpozionului și a subliniat implicațiile majore pe care Taina Sfântului Botez le are în viața Bisericii, în general, și a fiecărui creștin, în particular, ca și importanța asumării modelului Sfinților Trei Ierarhi în viața fiecărui teolog. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 867, Ultimul acces: 2023-12-03 04:03:35
|
Timp total: 0,12s...