Sfinții Trei Ierarhi prăznuiți de copii la Moldova Nouă, județul Caraș Severin[2011-02-01]La Parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Moldova Nouă, Episcopia Caransebeșului a avut loc, duminică, 30 ianuarie 2011, începând cu orele 16:00, în cadrul proiectului Hristos împărtășit copiilor, o manifestare religioasă dedicată prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi, patronii învățământului teologic, informează episcopiacaransebeșului.ro.Manifestarea a început cu slujba acatistului Sfinților Trei Ierarhi, săvârșită de către preoții parohiei, preotul Bogdan Belu și preotul Iova Megheleș. La finalul slujbei copiii participanți, sub îndrumarea profesoarei de religie Popovici Maria, au prezentat aspecte din viața sfinților prăznuiți și au cântat troparul sărbătorii conduși de învățătorul Petrică Miculescu. Cei doi preoți au vorbit tinerelor vlăstare despre importanța sfinților ca modele de viață, trăire și activitate misionară pe care și noi trebuie să le urmăm. Tinerii trebuie să conștientizeze importanța scrierilor teologice și a faptelor de milă creștină săvârșite de acești mari ostenitori ai Ortodoxiei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 955, Ultimul acces: 2024-09-09 21:50:09
|
Timp total: 0,16s...
[]:1