Un mitropolit român a adus Yad Vashem în faţa instanţei

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Un mitropolit român a adus Yad Vashem în faţa instanţei

[2011-02-01]

Autor: Mirela Corlăţan
Pentru că refuză să-i acorde titlul de drept între popoare lui Tit Simedrea, fost mitropolit al Bucovinei, Yad Vashem a fost dat în judecată de un supravieţuitor al Holocaustului.
CONTROVERSAT
Dacă a avut vreodată rătăciri antisemite, ulterior Tit Simedrea şi le-a răscumpărat salvând evrei, crede Meir Shai
Şi-a riscat sau nu viaţa mitropolitul de la Cernăuţi pentru a salva evrei, în timpul Holocaustului? Aceasta este întrebarea la care Autoritatea Martirilor Holocaustului "Yad Vashem", de la Ierusalim, nu a găsit un răspuns satisfăcător şi a respins cererile repetate pe care le primeşte de aproape patru ani pentru a-l declara pe Tit Simedrea drept între popoare.
Cererile au fost făcute de Meir Shai, un evreu născut în România, care, la 81 de ani, îşi canalizează toate resursele pentru a demonstra că, în 1941, împreună cu părinţii şi fraţii săi, a fost salvat de la deportarea în Transnistria de mitropolitul Tit Simedrea.
Anterior acestor cereri, în 2007, tot la solicitarea lui Meir Shai, Yad Vashem i-a acordat post-mortem acest titlu lui Gheorghe Rusu, un pictor de biserici, nepot al patriarhului Miron Cristea, care i-a ascuns vreme de un an şi opt luni într-un subsol al Mitropoliei de la Cernăuţi.
O sentinţă parţial favorabilă
Prin mărturiile celor din familia sa, ale unor prieteni evrei şi ale mai-marilor comunităţii evreieşti din acea perioadă, precum şi prin documente de la CNSAS, Meir Shai a încercat să demonstreze că pictorul Gheorghe Rusu i-a adăpostit familia cu acordul mitropolitului şi, prin urmare, Tit Simedrea ar merita în aceeaşi măsură să devină drept între popoare.
Prima cerere a depus-o în 2007, imediat după ce Yad Vashem îi acordase titlul lui Gheorghe Rusu, însă i s-a răspuns că probatoriul nu e complet. Printre nedumeririle instituţiei era şi aceea că cererea pentru Tit Simedrea nu a fost depusă odată cu cea pentru pictorul şi consilierul său, însă Meir Shai a explicat că a considerat o condiţie obligatorie pentru acordarea acestui titlu existenţa unui urmaş. Ori, abia în 2007 a aflat că mitropolitul are un urmaş, un nepot care trăieşte în Bucureşti.
Ulterior, problema ridicată a fost dacă mitropolitul ştia că în subsolul Mitropoliei este ascunsă o familie de evrei, respectiv dacă Gheorghe Rusu avea nevoie de aprobarea lui Tit Simedrea pentru a-i ascunde. După cereri repetate şi răspunsurile negative corespunzătoare, Meir Shai s-a decis anul trecut să acţioneze Yad Vahem în instanţă, bănuind că unele dintre documentele trimise nu se află în dosar şi acuzând lipsa de transparenţă a Comisiei "Drepţi între popoare" de la Yad Vashem.
"Eu nu sunt de acord că această istorie este ceva confidenţial", a spus Meir Shai în faţa Tribunalului din Ierusalim, cerând desecretizarea tuturor documentelor cu privire la caz. Instanţa i-a dat parţial câştig de cauză, dispunând întocmirea "unui rezumat din material (protocoale, opinie legală şi co respondenţă)", după cum se arată în sentinţă.
Povestea scăpării din infern
Povestea salvării lui Meir Shai de la deportare este prezentată în rezumatul făcut de Yad Vashem la cererea Tribunalului din Ierusalim în contextul politic general al acelor vremuri. În octombrie 1941, Cer nă uţiul a fost ocupat de Armata română şi de nemţi, iar evreii au fost adunaţi într-un ghetou, de unde a început expulzarea către Transnistria. Tatăl lui Meir Shai (pe numele său de atunci Marcel Şlacman), David, artist tipograf, a reuşit să-i ceară ajutorul lui Gheorghe Rusu, pictor cu care colaborase în tipografia Mitropoliei pentru realizarea de cărţi liturgice.
Cu acordul lui Simedrea, susţine Shai, Gheorghe Rusu a mers la Guvernatorul Bucovinei, Corneliu Calotescu, pen tru a obţine o autorizaţie ca familia Şlacman să rămână în Cernăuţi. Anterior, obţinuse semnătura pe acest document de la Stere Marinescu, şeful de cabinet al guvernatorului şi, în pofida refuzului lui Calotescu, cu acea hârtie, familia Şlacman a reuşit să scape din ghetou şi, prin urmare, de deportare.
Ascunzişul a fost găsit la Mitropolie. "Nu este întemeiată afirmaţia că acordul lui Simedrea de a găzdui familia reprezenta vreun pericol pentru episcop. Ierarhic, Biserica Ortodoxă Română a susţinut politica antisemită a lui Antonescu şi nu sunt cunoscute cazuri de aplicare a unor sancţiuni asupra acelora care au cerut oprirea expulzărilor", susţine Yad Vashem în referatul său, întocmit la cererea Tribunalului din Ierusalim.
"Potrivit Ordonanţei Guvernatorului, trebuiau pedepsiţi cu moartea toţi cei care ascundeau persoane străine în locuinţe. Or, Gheorghe Rusu locuia în afara Mitropoliei, avea casa lui şi doar mitropolitul care ne ascunsese practic în propria casă era pasibil de pedeapsa cu moartea", spune în replică Meir Shai.
Salvaţi încă o dată
Ulterior deportării primelor loturi de evrei, totalizând 28.391 de persoane, în octombrie-noiembrie 1941, 16.500 de evrei din Cernăuţi au primit autorizaţii din partea guvernatorului Calotescu, fiind consideraţi indispensabili pentru oraşul Cernăuţi. Restul de circa 4.000 au primit aşa-zisele "a utorizaţii Popovici", semnate de primarul Traian Popovici, care, pentru eforturile de a salva evreii de la deportare, a şi fost primul român declarat drept între popoare de Yad Vashem.
Printre cei cu autorizaţie "Popovici" s-a aflat şi David Şlacman însă, în 1942, când posesorii acestor adeverinţe au început să fie şi ei deportaţi, a scăpat din nou, rămânând în con tinuare ascuns cu soţia şi cei trei copii la Mitropolie. "Simedrea a făcut aceasta, dacă a făcut cu adevărat, nu din dragoste pen tru evrei, ci pentru a primi foloase din munca artistului", au opinat membrii Comisiei "Drepţi între popoare".
"Este o susţinere absurdă, întrucât tot timpul cât am fost ascunşi tata nu a putut lucra alături de ceilalţi", îi contrazice Marcel Shai. Nemulţumit de răspunsul Yad Vashem, acesta e decis să continue lupta în justiţie, la instanţele superioare.
CONVINGERE. Meir Shai consideră că Yad Vashem are mari prejudecăţi faţă de români
CONSECVENŢĂ
Trăieşte pentru a-şi cinsti salvatorii
În 1940, familia Şlacman a fugit din Iaşi , din calea tăvălugului antisemit, unde însuşi Corneliu Zelea Codreanu îi ceruse lui David să monteze o tipografie antisemită. Refuzul, ameninţările cu moartea care i-au urmat l-au făcut pe Şlacman să treacă Prutul, la Chişinău.
Peste jumătate de an s-a mutat la Cernăuţi, unde, în doar câteva luni, s-a văzut în faţa aceluiaşi pericol. Când familia i-a fost salvată de la deportare de Gheorghe Rusu cu sprijinul lui Tit Simedrea, Meir Shai avea 11 ani. După război, Şlacmanii au venit la Bucureşti, unde Meir a urmat Facultatea de Chimie Alimentară, apoi Matematica şi Şcoa la de Arte populare, fiind pasionat de muzică.
În 1970, a reuşit să emigreze cu familia în , unde şi-a schimbat numele şi a devenit profesor la şcoala de elită "Reali". Neavând copii, după pensionare s-a dedicat documentării necesare recunoaşterii lui Gheorghe Rusu ca drept între popoare, iar apoi a lui Tit Simedrea.
PREJUDECATĂ
Fostul mitropolit Tit Simedrea este acuzat de antisemitism de Yad Vashem, deşi acesta nu este un impediment în sine pentru acordarea titlului
"Mi-au spus că toţi episcopii români au fost antisemiţi", a acuzat Meir Shai Yad Vashemul în faţa Tribunalului din Ierusalim, după cum arată depoziţia sa. Acuzaţia şi-a găsit confirmarea în argumentarea ulterioară a instituţiei, în care se arată că, "în general, liderii Bisericii l-au sprijinit pe Antonescu".
"Episcopul Si medrea era cunoscut ca antisemit. Un articol al său din 1937 nu exprimă doar anstisemitism teologic creştin, ci conţine şi elemente suplimentare şi, în fapt, el salută exportarea evreilor din România. El a atacat şi pe rabinul Şafran în Parlament, când acesta a cerut drepturi pentru evrei", susţine Yad Vashem.
Articolul incrimat a apărut în "Curentul" pe 8 septembrie 1937 şi reprezintă un interviu luat celui care pe atunci era episcop de Hotin. "Cred că Yad Vashem trebuie să ţină seama de faptul că în acel articol sunt doar răspunsuri consemnate de un ziarist şi de contextul general în acel an. Mitropolitul spunea: «Se poate rezolva problema evreilor, dar nu prin crime, prin vărsare de sânge, ferestre sparte şi fără a smulge perciuni»", spune Meir Shai.
"Rabinul Şafran ne trimitea azimă şi vin"
Articolul din "Curentul" a fost corelat de Yad Vashem şi cu o afirmaţie foarte tranşantă despre Tit Simedrea făcută de rabinul-şef de atunci, Alexandru Şafran. În memoriile sale, acesta spune că Tit Simedrea era un antisemit notoriu. Asta, deşi tot el arată că a fost receptiv când i-a cerut sprijinul pentru salvarea evreilor.
"M-a primit şi a mărturisit, spre marea mea surprindere, că ceea ce a văzut îl tulbură încă. I-am cerut imperativ să-şi comunice impresiile ma reşalului şi să-i ceară să oprească deportările. El a făcut-o şi a făcut-o cu folos fiindcă convoaiele ce plecau din Cernăuţi au fost oprite“, a povestit rabinul-şef Alexandru Şafran în memoriile publicate la Editura Hasefer.
Întâlnirea e confirmată de un document întocmit mulţi ani mai târziu de Securitatea comunistă care-l pusese sub urmărire şi care arată că Tit Simedrea "a vorbit cu scârbă de regimul legionar, manifestând o atitudine antiantonesciană“.
"Tit Simedrea este cunoscut dintr-o notă a SSI din 18 octombrie 1941 că a primit în audienţă pe şeful rabin evreu dr. Şafran şi l-a asigurat că împreună cu fruntaşul bucovinean Flondor au intervenit pentru evreii din Bucovina, promiţându- i tot sprijinul său“, se arată în document.
"De fiecare Paşte, rabinul Şafran ne trimitea un pachet cu azimă şi cu vinul ritual, însoţit de urări tradiţionale. Nu am înţeles niciodată de ce rabinul Şafran, în scrierile sale ulterioare, când a pomenit de intervenţia bunicului în favoarea evreilor a ţinut să adauge că era antisemit", a mărturisit Grigore Popescu, nepotul lui Tit Simedrea într-o carte apărută în 2010 despre Meir Shai, intitulată "Holocaustul amintirilor". Grigore Popescu, fost director al Institutului de Tehnică de Calcul din Bucureşti, este fiul Venerei, fiica mitropolitului.
Un destin sinuos
Tit Simedrea a fost iniţial preot de mir, călugărindu-se după ce a rămas văduv. Între 1926 şi 1935 a fost arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Bucureştiului cu titlul de "Târgovişteanul", fiind ales apoi episcop de Hotin. Din 1940, anul în care a devenit mitropolit al Bucovinei, datează un alt document de la CNSAS care descrie atitudinea sa faţă de evrei. Documentul se referă la un eveniment organizat de Tit Simedrea la Bălţi, înainte de a ajunge mitropolit, şi la care a participat "grupul marilor industriaşi evrei“, "toată jidovimea cu stare a oraşului“.
În arhiva lui Wilhelm Fildermann, şef al Comunităţii Evreieşti din acea vreme, s-a găsit în urmă cu câţiva ani, fără legătură cu demersul lui Shai, un document ce arată, de asemenea, atitudinea favorabilă a lui Tit Simedrea faţă de salvarea de la deportare a evreilor, în cadrul unei audienţe pe care i-a acordat-o. După al Doilea Război, Tit Simedrea s-a întors de la Cernăuţi în Bucureşti şi după ce a locuit o perioadă cu familia s-a retras la Mănăstirea Cernica. Acolo a şi trecut la cele veşnice în 1971.
SUPOZIŢIE. Yad Vashem sugerează, în răspunsul dat la cererea Tribunalului din Ierusalim, că Meir Shai ar urmări "îndreptarea relaţiilor cu Biserica Ortodoxă Română"
BIROCRAŢIE?
Regina-mamă, Elena, acceptată la fel de greu
Regulamentul de funcţionare al Yad Vashem, aprobat în 1953 de Knessetul israelian, prevede pentru acordarea titlului de drept între popoare îndeplinirea condiţiei de a fi salvat vieţi dezintersat şi cu riscul vieţii. În perioada comunistă, un de mers ce o viza pe Regina-mamă Elena a fost şi el respins iniţial.
Cererea în favoarea reginei a fost făcută de rabinul Şafran şi de inginerul evreu Emil Simiu, stabilit în SUA. Principalul argument a fost salvarea filologului Barbu Lăzăreanu, în favoarea căruia regina-mamă a intervenit pe lângă rege, militând pentru încetarea deportărilor. Riscurile la care s-a expus au fost evidenţiate de rabinul Shafran: "Germanii erau ţinuţi la curent cu activităţile în favoarea evreilor de către spionii lor. Era, în plus, ostilitatea mareşalului Ion Antonescu faţă de familia regală şi îndeosebi faţă de regina-mamă, ostilitate intensificată de atitudinea şi acţiunile ei în favoarea evreilor".
Pentru că avea un statut înalt, Yad Vashem a considerat că viaţa reginei nu a fost în pericol. Până când s-a descoperit un document al autorităţilor hitleriste prin care li se cerea celor de la Bucureşti să ia măsuri împotriva ei. În 1993, titlul i-a fost în sfârşit acordat, fiindu-i înmânat regelui Mihai.
În ce-l priveşte pe Tit Simedrea, istoricul Liviu Cărare, de la Institutul de Istorie "George Bariţiu" din Cluj, specialist în Istoria Holocaustului, crede că şansele sunt mici: "Există doar această mărturie directă, a lui Meir Shai, care cred că nu e suficientă". Cât priveşte acuzaţiile de antisemitism, Meir Shai invocă, în replică, acordarea titlului şi unui fost ofiţer al Wermachtului, Wilhelm Hosenfeld, care a salvat un evreu.

Sursa: www.Culte.ro

Contor Accesări: 1136, Ultimul acces: 2026-07-12 14:12:35

Timp total: 0.03s...

[]:1