Viața, cariera și opera mitropolitului Bartolomeu[2011-02-01]Bianca PădureanIPS BartolomeuMitropolitul Bartolomeu, originar din Vâlcea, s-a călugărit în 1942. După doi ani a fost student la Facultatea de Medicină și la Conservatorul de Muzică din Cluj. În 2006, a devenit Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului. Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, Bartolomeu Anania, s-a născut la 18 martie 1921 în comuna Glăvile-Piteșteana, județul Vâlcea. A urmat școala primară în satul natal, apoi cursul secundar l-a făcut la București. S-a înscris la Seminarul Teologic Central din București ale cărui cursuri le-a urmat în perioada 1933-1941. A frecventat și cursurile la liceele Dimitrie Cantemir și Mihai Viteazul. Începuturile carierei bisericești S-a călugărit la București La 2 februarie 1942 s-a călugărit la Mănăstirea Antim din București, dându-i-se numele de Bartolomeu. În același an, la 15 martie 1942, a fost hirotonit ierodiacon, slujind în această calitate la Mănăstirile Polovragi și Baia de Arieș. Ajunge apoi student la Facultatea de Medicină și la Conservatorul de Muzică din Cluj în toamna anului 1944. Aici, ca președinte al studenților din Centrul Studențesc Petru Maior, a organizat și condus greva studențească anticomunistă, contra guvernului condus de Petru Groza, la 6 martie 1946, și totodată antirevizionistă împotriva celor care nu erau de acord cu revenirea Ardealului la România. Din cauza organizării acestei greve a fost exmatriculat, iar în 1947, a ajuns stareț la Mănăstirea Toplița din județul Harghita. Ulterior, și-a continuat studiile la Facultatea de Teologie din București și la Academia Andreiană din Sibiu , obținând titlul de licențiat în teologie (1948). Între anii 1948-1949 a fost intendent la Palatul Patriarhal, iar între anii 1949-1950, inspector patriarhal pentru învățământul bisericesc. Între anii 1950-1951 a fost asistent la catedra de Istorie Bisericească Universală la Institutul Teologic Universitar din București, iar între 1951-1952, decan al Centrului de Îndrumare Misionară și Socială a Clerului, la Curtea de Argeș. În perioada 1952-1958, deține funcția de director al Bibliotecii Patriarhale din București. Păstor al credincioșilor din SUA În anul 1965 a fost trimis de către Biserica Ortodoxă Română în Statele Unite unde a îndeplinit mai multe funcții în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române: secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului bisericesc, director al Serviciului Publicații. În anul 1967 a fost hirotonit ieromonah de către Arhiepiscopul Victorin, acordându-i-se din partea Sfântului Sinod rangul de arhimandrit. Momente controversate Așa cum Adevărul relata în 2006, Valeriu Anania s-a înscris la vârsta de 14 ani, în 1935, în organizația legionară Mănunchiul de prieteni, iar în anul următor - în Frățiile de Cruce. În 1940, la vârsta de 19 ani, a făcut șase luni de închisoare, din cauza apartenenței sale la Mișcarea Legionară. A fost eliberat în septembrie 1940, când mareșalul Antonescu a preluat puterea. A fost protejatul Patriarhului Justinian Marina, considerat Patriarhul Roșu. Valeriu Anania, scriitorul S-a afirmat în literatură încă de pe băncile școlii, făcându-și debutul în anul 1936 la revista Vremea, apoi la revista Dacia Rediviva, al cărei redactor principal a și fost. După ani a colaborat la revistele: Gazeta Literară, Luceafărul, Magazin Istoric, Ateneu și altele.A publicat în revistele centrale bisericești. Din punct de vedere al scrisului duhovnicesc, din multele lucrări amintim Filele de acatist (1976), Acțiunea catolicismului în România interbelică (1992) penultima lucrare. În 2008 și-a publicat Memoriile, în care-și descrie viața în toate etapele ei. Cronologie -2 februarie 1942: s-a călugărit la Mănăstirea Antim din București, sub numele de Bartolomeu. - 1944: student la Facultatea de Medicină și la Conservatorul de Muzică din Cluj - 6 martie 1946: în calitate de președinte al studenților din Centrul Studențesc Petru Maior a organizat și condus greva studențească anticomunistă, contra guvernului condus de Petru Groza. - 1947: este exmatriculat din cauza grevei. Ajunge stareț la Mănăstirea Toplița din județul Harghita - 1948: obține titlul de licențiat în teologie, după continuarea studiilor la Facultatea de Teologie din București și la Academia Andreiană din Sibiu - 1952-1958: deține funcția de director al Bibliotecii Patriarhale din București - 1965: este trimis de către Biserica Ortodoxă Română în Statele - 1976-1982: este director al Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, între anii 1976-1982. - 1982: se retrage la Mănăstirea Văratec - ianuarie 1993: este ales arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului - 25 martie 2006: a fost întronizat mitropolit al Clujului Albei, Crișanei și Maramureșului în . De noua mitropolie a Clujului aparțin opt judete din Transilvania: Cluj, Bistrița-Năsăud, Alba, Mureș, Maramureș, Satu Mare, Bihor și Sălaj. -1976-1982: este director al Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, între anii 1976-1982. - 1982: se retrage la Mănăstirea Văratec - ianuarie 1993: este ales arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului - 25 martie 2006: a fost întronizat mitropolit al Clujului Albei, Crișanei și Mara Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 981, Ultimul acces: 2025-04-04 10:17:10
|
Timp total: 0,23s...
[1]:1