Lacrimi si lumina la Cluj: IPS Bartolomeu a fost inmormantat - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Lacrimi si lumina la Cluj: IPS Bartolomeu a fost inmormantat

[2011-02-04]
Mii de oameni s-au adunat, joi, la Catedrala Mitropolitana din Cluj-Napoca , pentru a-l petrece pe ultimul drum pe IPS Bartolomeu Anania, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului.
Oamenii au tinut lumanari aprinse si s-au inghesuit in catedrala inca de la ora 09.00, pentru a-si lua ramas-bun de la calugarul Anania. Acesta a fost inmormantat in Cripta Ierarhilor de sub Altarul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca .
Numeroase personalitati politice au fost prezente la inmormantare: printre ele s-au aflat deputatul PNL Horia Uioreanu, fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu, consilierul prezidential Catalin Avramescu, ministrul de Externe Teodor Baconschi, dar si Printul Paul al Romaniei.
La slujba au participat si premierul Emil Boc, dar si vicepresedintele Camerei Deputatilor, Ioan Oltean. La randul sau, presedintele Traian Basescu a mers miercuri la Cluj pentru a-i aduce un ultim omagiu lui IPS Bartolomeu Anania.
Slujba prohodului a fost oficiata de un sobor de arhierei, in frunte cu Preafericitul Parinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, si a fost transmisa pe ecrane uriase amplasate in fata catedralei, astfel ca si multimea adunata in curte a putut sa vada preotii.
Mii de oameni au venit sa isi ia ramas bun de la sfantul parinte in ciuda frigului patrunzator.
La finalul slujbei, sicriul a inconjurat catedrala, dupa care a fost depus in Cripta Ierarhilor.
Traficul a fost restrictionat in zona centrala a orasului, in urma numarului mare de oameni adunati in jurul catedralei.
IPS Bartolomeu a murit luni, la varsta de 89 de ani, din pricina unor afectiuni cardiace.
IPS Bartolomeu Anania a lasat un testament
Inalt Prea Sfintia sa Bartolomeu Anania suferea de circa trei ani de o boala de inima, care ii afecta oxigenarea organismului. Testamentul IPS Bartolomeu, intocmit de acesta cu peste un an in urma, a fost prezentat public dupa inmormantarea Mitropolitului Clujului.
IPS Bartolomeu Anania, calugarul care si-a dedicat viata culturii
IPS Bartolomeu a murit cu 46 de zile inainte sa implineasca venerabila varsta de 90 de ani si cu 2 zile pana la implinirea a 69 de ani de calugarie. Ultimul sau mesaj a fost unul de intelepciune si dragoste.
"Pomul se cunoaste dupa roade si omul dupa fapte. Nu este un merit sa traiesti mult, cel mult daca ai ambitia sa te inscrii cumva in seria recordurilor. Important este sa traiesti cu folos, iar pentru aceasta trebuie sa ai si o educatie de la parinti, pe care eu am avut-o", spunea IPS Bartolomeu, in preajma zilei sale de nastere.
IPS Bartolomeu Anania: O viata dedicata Bisericii si culturii - Biografie
IPS Bartolomeu Anania a fost fondator al Centrului de Ingrijiri Paliative Sfantul Nectarie. Centrul a fost infiintat pentru ingrijirea persoanelor adulte aflate in faza terminala ale unor boli incurabile prin tratamentul durerii fizice si al suferintei psihologice.
Bartolomeu Anania a fost si membru al Uniunii Scriitorilor si a militat pentru neimplicarea prelatilor in viata politica. A fost persecutat de Securitate, care i-a intocmit si un dosar fals de colaborare.
Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului va fi condusa de PF Daniel, in calitate de loctiitor de mitropolit, pana la alegerea succesorului IPS Bartolomeu Anania.

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 792, Ultimul acces: 2024-06-13 03:21:58