In studiu necesitatea unui ordinariat pentru anglicanii americani - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2023 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

În studiu necesitatea unui ordinariat pentru anglicanii americani

[2011-02-07]
"Sunt comunități anglicane și anglicani ce doresc să afle mai mult despre ce înseamnă ordinariatul", a declarat Cardinalul pentru CatholicNewsAgency. Primul pas este să se răspundă tuturor anglicanilor din SUA ce s-au arătat interesați de temă. "Au fost trimise chestionare prin care să putem afla mai clar cine sunt și ce doresc ei anume. Scopul este să aflăm dacă există un răspuns atât de mare încât să garanteze nevoia înființării unui ordinariat aici, în Statele Unite ale Americii. Am văzut deja cum Sfântul Scaun a înființat un ordinariat în Marea Britanie. Și probabil acesta ar fi modelul și pentru ceea ce dorim aici, la noi." Cardinalul Wuerl a subliniat însă că anglicanii ce intră în Biserica Catolică au nevoie de formare, iar Catehismul Catolic pentru Adulți, al Conferinței Episcopale, va fi în "inima" procesului.
În ultimele decenii Comuniunea Anglicană a fost divizată de o serie de probleme teologice și morale, precum hirotonirea femeilor sau homosexualitatea slujitorilor altarului. În noiembrie 2009 Papa Benedict a promulgat constituția apostolică "Anglicanorum Coetibus", ce permite înființarea de ordinariate pentru anglicanii ce doresc să revină în grup în Biserica Catolică, păstrându-și unele elemente ale moștenirii și liturgiei anglicane. Ordinariatele sunt într-un fel similare Diecezelor, dar pot fi conduse și de un preot. Membrii ordinariatului sunt sub jurisdicția liderului lor, ordinariul, chiar dacă stau pe teritoriul canonic al unui Episcop. Primul ordinariat a fost înființat la 15 ianuarie. Acum, pe lângă americani, și canadienii - tot la nivelul Conferinței Episcopale - caută să vadă dacă există suficient interes pentru înființarea altor ordinariate.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 554, Ultimul acces: 2023-01-27 19:48:57