PS Florentin despre Papa Ioan Paul al II-lea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2023 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

PS Florentin despre Papa Ioan Paul al II-lea

[2011-02-09]
Biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla
Traducător:
Teme: Interviu Personalități

Episcopul Florentin Crihălmeanu, al Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla, a fost la momentul consacrării sale episcopale cel mai tânăr Episcop din lume. Iar consacrarea sa a fost chiar din mâinile Papei Ioan Paul al II-lea, în Bazilica San Pietro, la 6 ianuarie 1997. Acum cel care l-a consacrat este în pragul beatificării. Biroul de presă al Episcopiei clujene a realizat următorul interviu cu Preasfinția Sa.

- Cum ați primit vestea beatificării Papei Ioan Paul al II-lea?

- Vestea beatificării Papei Ioan Paul al II-lea în Duminica Divinei Îndurări, 1 mai 2011, este o "bună-vestire" pentru mine și consider că pentru toți românii de bună credință, indiferent de confesiune. A fost un moment de bucurie, de emoție, pentru că a avea această mare onoare de a fi văzut, discutat, întâlnit o persoană care va fi ridicată la cinstea altarelor ca și fericit pentru mine este un eveniment unic. Consider că declararea sa ca Fericit al Bisericii este pe deplin meritată. Toate momentele de întâlnire cu Papa Ioan Paul al II-lea au fost momente deosebite, de aceea bucuria, emoția sunt cele care caracterizează această "bună-vestire" din luna mai, o lună dedicată Preasfintei Fecioare Maria la care el însuși a ținut foarte mult.

- Ce înseamnă personalitatea viitorului Fericit al Bisericii pentru Biserica Greco-Catolică?

- În conjunctura generală europeană din jurul anilor 1990, căderea zidului comunist s-a datorat în mare măsură rugăciunilor și activității susținute a Pontifului Roman, pe atunci Papa Ioan Paul al II-lea. În acel șir de evenimente, adeseori el își îndrepta cu iubire paternă "ochii sufletului" spre Biserica noastră. Trebuie menționat faptul că primele generații de Episcopi greco-catolici români au primit Bulele Pontificale cu sigiliul și semnătura Pontifului Ioan Paul al II-lea. El este cel care a refăcut structura ierarhică a Bisericii Greco-Catolice după perioada de persecuție: decembrie 1948 - decembrie 1989. Putem spune că de personalitatea Papei Ioan Paul al II-lea se leagă renașterea Bisericii noastre. Dacă Pontiful Roman Paul al VI-lea a făcut, în anul 1969, prima numire de Cardinal, a Preasfințitului Iuliu Hossu, Episcopul de Cluj-Gherla (numit Cardinal in pectore din motive lesne de înțeles în timpul regimului comunist), cea de-a doua numire de Cardinal din cadrul națiunii noastre a fost făcută de către Papa Ioan Paul al II-lea, Mitropolitul Bisericii Greco-Catolice de atunci, Eminența Sa Alexandru Todea, fiind ridicat la demnitatea de Cardinal în Consistoriul din iunie 1991 - un eveniment cu totul inedit pentru o Biserică atât de mică numeric comparativ cu marile comunități catolice din lume.

Doresc să subliniez și memorabila vizită în România a Episcopului Romei, întâia vizită a unui urmaș al Sfântului Apostol Petru pe plaiurile mioritice, din luna mai a anului 1999, limitată din motivele cunoscute doar la orașul București, dar care a trezit acea voce memorabilă a poporului drept-credincios care a rămas în sufletul Pontifului Ioan Paul al II-lea și, cu siguranță, și al poporului român: strigătul "Unitate, Unitate!"

Ne amintim de asemenea cu bucurie și invitația pe care Papa Ioan Paul al II-lea a făcut-o întregului Cor Episcopal, în Anul Jubiliar 2000, când, pentru întâia oară, întregul Episcopat al Bisericii Române Unite a celebrat Sfânta Liturghie în rit bizantin, în limba română, în Bazilica San Pietro. Atunci, Mitropolitul Bisericii noastre, Înalt Preasfințitul Lucian Mureșan, urca pe treapta cea mai înaltă a Altarului Confesiunii, în prezența Papei Ioan Paul al II-lea, la acel Altar al Confesiunii unde numai Sanctitatea Sa, în mod obișnuit, celebrează Sfintele Liturghii. La ceremoniile jubiliare din același an, reprezentați ai Bisericii noastre au fost rânduiți să ia cuvântul public, în diferite ocazii, pentru a face cunoscută Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, și trecutul ei încununat de laurii martiriului.

În același an a fost emis un document pontifical deosebit de important și foarte puțin cunoscut: Suveranul Pontif a adresat o Scrisoare Apostolică Bisericii Greco-Catolice din România, cu ocazia împlinirii tricentenarului de la data Unirii cu Biserica Romei - este primul document de acest fel din istoria Bisericii Greco-Catolice. În această scrisoare, Pontiful Roman definește cu multă luciditate, în 6 puncte, identitatea Bisericii noastre. Trebuie spus și faptul că Papa Ioan Paul al II-lea a răsplătit cu titluri onorifice clerici și laici greco-catolici români care au acționat cu eroism în momentele de persecuție a credinței din timpul regimului trecut.

Sunt doar câteva repere din ceea ce a însemnat atenția pe care a acordat-o Pontiful Roman Ioan Paul al II-lea Bisericii Greco-Catolice din țara noastră, pe care atât de frumos a numit-o în discursul său la București "Grădina Maicii Domnului".

- Vă rugăm să ne descrieți câteva dintre aspectele semnificative ale activității viitorului Fericit Ioan Paul al II-lea ca Suveran Pontif al Bisericii, ca apostol al lui Hristos în lume.

- Ar fi desigur, foarte multe de spus despre apostolatul său de peste 26 de ani de pontificat în Scaunul Sf. Apostol Petru, despre multiplele sale călătorii misionare, despre noua evanghelizare pe care a făcut-o nu numai la nivel teoretic, ci și la nivel practic, vizitând diferitele colțuri ale lumii, oprindu-se asupra celor nedreptățiți, marginalizați, asupriți, persecutați, luând apărarea celor care erau lipsiți sub o formă sau alta de drepturile lor - apostolatul pentru viață, apostolatul familiei, apostolatul pentru demnitatea femeii. A acordat o mare importanță tineretului și ecumenismului, a susținut apostolatul prin artă, prin știință și tehnică, a fost primul Pontif care a transmis un document pontifical prin internet și, în ultima parte a vieții, s-a ocupat în mod particular de apostolatul suferinței și ne-a predat tuturor o lecție nouă, un nou tip de apostolat: apostolatul morții, deoarece Papa Ioan Paul al II-lea, încă în anul 1980, în testamentul său, cu un spirit profetic demn de un sfânt al Bisericii, a scris: "Încă o dată doresc să mă încredințez total harului Domnului. El Însuși va decide când și cum trebuie să îmi închei viața pământească și slujirea pastorală. În viață și în moarte, Totus Tuus prin Maria Neprihănita. Acceptând această moarte, încă de pe acum, sper ca Hristos să îmi dea harul pentru trecerea finală, adică pentru Paștele meu. Sper, de asemenea, ca El să o facă utilă și pentru această cauză mai importantă pe care caut să o slujesc: mântuirea oamenilor, apărarea familiei umane și, în ea, a tuturor națiunilor și a tuturor popoarelor, și utilă pentru persoanele pe care mi le-a încredințat în mod special, pentru problema Bisericii, pentru gloria lui Dumnezeu Însuși".

"Sper ca Hristos să facă moartea mea utilă" - ce înseamnă aceste cuvinte? Ce înseamnă această "utilitate" a morții? Aceasta am înțeles-o în momentul în care am participat la funeraliile Pontifului Ioan Paul al II-lea la Roma, prin acel adevărat "apostolat al morții" care a convertit și, probabil, va mai converti încă multe suflete la credință. Mulțimea reunită în Piața San Pietro nu era o imagine care să inspire descurajare, ci, dimpotrivă, era imaginea unei Biserici vii, tânără, plină de viață, unită în jurul stâncii pe care Hristos a dorit să zidească Biserica Sa. O Biserică Universală care oferă o lecție tuturor acelora cărora le este rușine să afirme rădăcinile creștine ale Europei. Iată cum, de fapt, și moartea sa a fost un moment de apostolat, prin toți aceia care au venit acolo pentru a participa la acest ultim moment pământesc, o celebrare liturgică cu participare internațională, ecumenică, politică, socială, în care oameni de diferite ranguri, reprezentanți ai unor națiuni sau mari organizații, înalți reprezentanți ai confesiunilor creștine și ai religiilor lumii, se aflau alături de pelerini, de copii, de tineri, de familii, de vârstnici, de bolnavi, reuniți în rugăciune în jurul trupului său neînsuflețit. Acesta a fost, după părerea mea, "apostolatul morții", ultima lecție pe care Pontiful Roman a dorit să ne-o predea nouă, tuturor.

Iată, deci, câteva elemente din această impresionantă perioadă de timp în care Bunul Dumnezeu a rânduit să ne putem întâlni în acest pelerinaj vremelnic al vieții pământești.

- Faptul că ați primit darul episcopatului prin mâinile Papei Ioan Paul al II-lea are o semnificație specială pentru Sfinția Voastră?

- Este o mare bucurie, dar, desigur, și o mare responsabilitate, aceea de a fi putut primi darul episcopatului prin mâinile acestui mare om al credinței. Desigur, conform învățăturii Bisericii, harul nu depinde persoana prin care a fost primit, dar în situația în care impunerea mâinilor o face un Fericit al Bisericii, atunci acest gest obligă mai mult, impune o exigență mai mare. Este o mare bucurie deoarece, cu siguranță, Fericitul Ioan Paul al II-lea va ține sub ocrotirea sa și în rugăciunile sale pe toți aceia pe care i-a hirotonit. Mă bucură mult gândul că de la 1 mai, deși recunosc că am făcut-o poate și puțin anticipat, vom putea conta și mai mult pe rugăciunile adresate Fericitului Ioan Paul al II-lea.

- Care este, în opinia Preasfinției Voastre, modelul pe care îl oferă generațiilor de astăzi și celor viitoare Fericitul Ioan Paul al II-lea?

- O asemenea personalitate merită să fie pusă la loc de cinste în biserici, deoarece arată că sfințenia este posibilă: sfințenia nu este doar apanajul unor persoane care sunt în vârful munților, sau ascunse în mănăstiri, sfințenia este posibilă în casele noastre, în familiile noastre și aceasta consider că a realizat Papa Ioan Paul al II-lea: ne-a arătat prin simplitatea și autenticitatea trăirii creștine faptul că a fi sfânt nu este un lucru imposibil. A coborât "temperatura" sfințeniei la nivelul nostru, al muritorilor de rând, și ne-a arătat că a trăi o viață onestă, regulată, de rugăciune, a trăi momente dificile cu Dumnezeu, a accepta chiar și insuccesul, suferința, sunt parte din viața de sfințenie. Așa cum doctrina Pontifului Ioan Paul al II-lea este reluată și continuată, în mod asemănător, prin exemplul Fericitului Ioan Paul al II-lea va fi oferit tinerelor generații modelul unei vieți - în simplitate, în sfințenie, în autenticitate - a unui om care a încercat să fie ceea ce de fapt predica, ceea ce Dumnezeu cerea de la el. Cred că putem afirma despre Fericitul Ioan Paul al II-lea ceea ce, la timpul său, contemporanii spuneau despre Parohul de Ars, Sf. Ioan Maria Vianney, și anume: "L-am văzut pe Dumnezeu într-un om". Nu ne rămâne decât să ne închinăm cu smerenie și să îi mulțumim Bunului Dumnezeu, care a binecuvântat Biserica Sa cu un asemenea Arhipăstor, mulțumindu-i pentru modelul de smerenie și simplitate, de echilibru, de liniște interioară, de demnitate, de tărie în încercări și suferințe, și rugându-L să ne dăruiască harul de a ne învrednici să putem urma în viața noastră acest model. Să îi fie memoria binecuvântată și odihna în strălucirea cerească înveșmântată, iar noi să ne putem bucura de rugăciunile sale, în virtutea comuniunii cu Biserica Sfinților, cu Biserica Triumfătoare.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 520, Ultimul acces: 2023-01-25 12:49:07