Criza din Egipt poate conduce si la lucruri bune - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2023 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Criza din Egipt poate conduce și la lucruri bune

[2011-02-09]
În Tunisia demonstrațiile și revoltele începute în decembrie au fost îndreptate împotriva regimului președintelui Zine El Abidine Ben Ali, acuzat de corupție și represiuni în cei 23 de ani cât a fost la putere. Președintele a părăsit țara, iar premierul Mohamed Ghannouchi a preluat conducerea Tunisie. Proteste au început apoi în Egipt, pe 25 ianuarie, în încercarea îndepărtării președintelui Hosni Mubarak, de 82 de ani, care conduce țara de 30 de ani. Deși președintele este încă la putere, guvernul a promis reforme și a stabilit un comitet care să analizeze schimbările propuse pentru constituție. Pr. Lombardi a spus: "Cu toții sperăm că toți cei implicați vor fi scutiți de violență și de vărsare de sânge, și că instabilitatea nu va fi prelungită până în acel punct în care riscul unei ciocniri va fi mai mare."
"Evident, dificultățile economice, sărăcia în care trăiește mare parte din populație, devenite mai acute pe fondul crizei economice globale, au cântărit greu în începerea protestelor." Dar, a continuat el, "așa după cum observau și Episcopii din Africa de Nord", este important să se recunoască "așteptarea unei mai mari libertăți și demnități în special din partea generațiilor tinere, tradusă în dorința ca toți să fie recunoscuți ca cetățeni, ca cetățeni responsabili". "Sunt oameni care, pentru a-și trăi demnitatea, apelează la o exercitare mai responsabilă a drepturilor lor de cetățeni. Creștinii sunt o mică minoritate, dar sunt solidari cu toți aceștia în așteptări și speranțe. [...] Dacă aceste națiuni musulmane reușesc în această misiune critică a creșterii dialogului, a respectului pentru drepturile tuturor, a libertății, atunci pacea lumii va fi mai sigură. Este ceea ce le dorim, în primul rând pentru binele lor, dar și pentru binele întregii familii a popoarelor."

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 562, Ultimul acces: 2023-02-02 22:39:32