Experimentul Terra (1), de Cornelius Greising

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Google Translate

Timp stanga: 0,16s...

Ştiri şi Evenimente

Experimentul Terra (1), de Cornelius Greising

[2011-02-11]

(LEGĂMINTELE BIBLICE)
- Eseu biblic- (1)
Experimentul Terra. O expresie care, pe cât este de spectrală, pe atât este de reală. O operaţie de redresare radicală a lumii noastre, o lume care este şi, în acelaşi timp, nu este. O lume bântuită de păcat şi de moarte. Şi ca această lume să existe cu adevărat – fără păcat şi fără moarte – trebuie să treacă printr-un şir de prefaceri. Nişte prefaceri gradioase, observabile tuturor, şi pe care Biblia ni le prezintă cu lux de amănunte. Un şir de prefaceri, specifice Planului de Mântuire, pe care le putem numi: „Operaţia Terra” sau „Experimentul Terra”.
Noţiunea de „experiment” înseamnă desfăşurarea „intenţionată” sau „provocată” a unei anumite manifestări cu scopul de a indica fenomenele care o compun şi legile care o guvernează. Pentru mulţi cercetători biblici, a considera „Operaţia Terra”, un „experiment”, înseamnă o acţiune nedereaptă din partea Divinităţii. Înseamnă folosirea lumii umane, ca un fel de „cobai”, pentru punerea în aplicare, sub ochii Universului, a Planului de Mântuire.
Adevărul nu este însă acesta. „Experimentul Terra” nu porneşte de la Dumnezeu. Biblia ne arată, că Planul de Mântuire este o acţiune generală. O acţiune care nu are un obiect special. Orice lume care îndeplineşte condiţiile pentru aplicarea acestui Plan, devine, de la sine, un exemplu de aplicare al acestuia, capătând calitatea de spectacol universal. Adică de „experiment”. Un Plan însă unic. O acţiune care, fiind atât de costisitoare, nu poate cunoaşte decâ o singură manifestare în toată eternitatea. Omenirea, prin însăşi angajarea sa în situaţia de a deveni spectacol universal, pentru aplicarea mântuirii, îşi alege singură această soarta unică de a fi „Experimentul Terra”.
Într-adevăr, lumea umană este, de la început, un fapt extrem de cunoscut lumii divine. Creatorii îi citesc, încă din start, printr-o previziune sacră, ciudata cotitură comportamentală produsă de angajarea fiinţei umane, pe dureroasa serpentină a libertăţii necontrolate. A dezordinii libere. Şi cu toate că din punct de vedere pur uman, planeta noastră, în acest caz, n-ar mai fi avut niciun rost să rămână pe lista lumilor proiectate pentru creaţie, lucrurile nu se petrec totuşi în felul acesta. Dreptatea divină nu poate permite interzicerea creării unei existenţe libere, chiar dacă nu este dispusă să aleagă calea propusă de Divinitate. Dacă lucrurile n-ar respecta această idee, de alegere liberă, atunci unde ar mai fi libertatea promovată de Divinitatea ? Unde ar mai fi dreptatea divină universală care apăra tocmai libertatea. Un important fapt pentru care, Divinitatea Însăşi nu-Şi poate retrage deloc intenţia de-a aduce la viaţă acest leagăn existenţial.
Şi totuşi Creatorii omenirii „cad” pe loc pe gânduri. Ei ştiu bine că abaterea umană constă în călcarea Legământului iniţial (consumarea din Pomul cunoştinţei binelui şi răului – Gen. 2, 16-17). Un fapt care impune inevitabila retragere din omenire a Pomului vieţii – Gen. 3, 23). Altfel spus, apariţia morţii naturale. O moarte lentă şi inevitabilă a omului după o durată de 120 de ani (Gen. 6, 3). Creatorii omenirii mai ştiu, de asemenea, că o astfel de lume, intrând în regimul fiinţelor libere decăuzte şi muritoare, pot – conform dreptăţii divine – să beneficieze de Planul de Mântuire. Un Plan divin care necesită însă mii de ani de exercitare terestră, în prezenţa totală şi necondiţionată a omului. O contradicţie de ne împăcat. Un om de o durată de un secol şi ceva, de cele mai multe ori mai puţin decât atât, faţă în faţă cu un plan multimilenar.
Şi singura cale pentru armonizararea dintre profilul uman efemer, în condiţiile retragerii Pomului vieţii, şi profilul Planului divin îndelungat, constă în creea unei lumi care să existe fără asistenţa divin-fizică necesară, asistenţă divin-fizică simbolizată prin Pomul vieţii. Adică prin crearea unei lumi care să aibă posibilitatea existenţei prin ea insăşi. O lume autonomă. Şi în fară de cele două autonomii speciale ale tuturor fiinţelor conştiente - autonomia cunoaşterii (raţiunea) şi autonomia alegerii coportamentale (liberul arbitru) – lumii umane i se mai adaugă, în mod propriu, şi alte autonomii de ordin fizic. Şi anume:
- Autonomia depăşirii morţii prin reproducere naturală. O autonomie reproductivă reprezentată, la om, prin cele două sexe umane, procreatoare. Cu alte cuvinte, prin marele principiu creaţional al vieţii derivate, atât pentru existenţa umană, cât şi pentru mântuire (mitul coastei primului Adam, mitul coastei Celui de-al doilea Adam).
- Autonomia energetică prin hrănirea naturală. O autonomie energetică a lumii care porneşte de la sursa cosmică a luminii solare. O energie atât fizică, cât şi spirituală, bazată pe compunerea, descompunerea şi recompunerea luminii în cele 7 culori ale curcubeului (mitul creaţiei, mitul descomponerii istorice şi mitul recompunerii istorice)
- Autonomia echilibrului viu prin animalele de pradă. O autonomie de intidere limitată a speciilor, având ca sistem de lucru corectarea reproducerii abundente, prin scoaterea din existenţă a animalelor mici, de către animalele mari. O menţinere a balanţei vii terestre într-un echilibru cât mai constant (crearea „fiarelor câmpului”).
(Mitul biblic nu este o nerealitate, o înşelare, ci o prezentare a minunilor cosmico-terestre sub forma unor ilustraţi grandioase).
Şi astfel, biata noastră existenţă terestră arată, pe de o parte, ca o lume creată de o „mână” din afară, iar pe de altă parte, ca o lume apărută pe „cont” propriu. O natură care îmbracă două aspecte contradictorii: atât splendidă şi strălucită, cât şi slută şi mizeră. O natură în care există, atât suprema raţiune (apariţia vieţii, structuri laborioase, diviziunea celulară etc), cât şi suprema absurditate (moartea, animalele de pradă, dejecţiile etc). Adică lumea deşertăciunii deşertăciunilor (Ecl. 1, 2)
O astfel de lume prăbuşită într-o dezordine materială şi spirituală, de nedescris, nu este posibil să perpetueze la nesfârşit. Văzând marele dezastru al istoriei acestei lumi, prin ilustrarea septadică a celor 7 Peceţii, profetul plânge, plânge fiindcă nu are cine să lanseze lumea nostră degradată, fără oferirea posibilităţilor reale de schimbare radicală, prin măreţul proces complex al Planului de Mântuire. Lipsa iniţială, pentru profet, a unui substituitor a morţii umane, îi stoarce acestuia lacrimi (Apoc. 5, 1-14). Apariţia Leului din Iuda, apariţia un Miel cu 7 Coarne şi 7 Ochi şterge de lacrimi pleoapele scriitorului ultimei cărţi a Apocalipsei Este vorba despre întregul sistem necesar de recuperare totală. O asemenea schimbare continuă a lumii umane, generaţie după generaţie, prin antrenarea Divinităţii în Marele Plan divin, de lucru, înseamnă o privelişte necontenită pentru întregul Univers. O privelişte uimitoare şi plină de însemnătate pe care omul însuşi o stârneşte prin curba sa febrilă existenţială. O curbă grafică înaltă şi ameţitoare înscrisă minuţios pe fişa zilnică a Universului nesfârşit, împreună cu tot arsenalul de terapie abundentă şi binefăcătoare pe care complicata boala umană îl necesită. Marele şi cutremurătorul experiment de pe Terra. Unicul, dramaticul şi fascinantul experiment terestru, provocat de către omul însuşi, pe planeta cu miros de arheologie. Un experiment impus de însăşi marea metamorfozare salvatoare a lumii noastre pustiite de viscolul sinelui necontrolat.
În studiul acestui tulburător „Experiment Terra” vom enunţa, articol cu aticol, sistemul biblic al mântuirii umane. Un sistem care este fondat pe „legămintele biblice”. O serie de „legăminte biblice” care reprezintă punţile de trecere de pe pragul acestei lumi, pe pragul lumii viitoare. Fiecare dintre ele reprezintă un imens program divin care face parte din indisolubilă din „Experimentul Terra”. O prefacere radicală, care, privită la scară universală, reprezintă o anumită desfăşurare fenomenologică. O derulare de manifestări care indică întregul şir de procese necesare unei asemenea redresari. O Planetă într-o fatală derivă care-şi caută cu o necurmată stăruinţă şi interes, originala orbită. O realitate eruptă dintr-o odine, care taversează într-un mod năucitor dezordinea, ca o veritabilă secantă existenţială, şi care trebuie să-şi recapete stăruitor – atât prin sine însuşi, cât şi prin un aport din afara sa – într-o însetare inimaginabilă, necunoscuta ordine pierdută. Nişte importante aspecte pe care „Legămintele biblice” ni le expun într-o modalitate total particulară lumii noastre.
(Va urma…)

Sursa: www.InterCer.net

Contor Accesări: 663, Ultimul acces: 2023-03-22 01:01:00

Timp total: 0,17s...