Arta de a trai: Cumpatarea si arta de a manca - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Arta de a trăi: Cumpătarea și arta de a mânca

[2011-02-14]
Edward P. Sri
Traducător: Oana Capan
Teme: Spiritualitate

Cumpătare la mâncare

Sf. Paul a asemănat la un moment dat calea creștină cu o cursă pentru care atleții se auto-disciplinează pentru a putea câștiga un premiu: "Nu știți voi că cei care aleargă pe stadion, toți aleargă, însă numai unul primește premiul? Alergați în așa fel ca să-l câștigați. Orice atlet renunță la toate" (1Corinteni 9,24-25). Într-adevăr, auto-disciplina este crucială atât pentru atlet cât și pentru creștin, în special când vine vorba de mâncare. Așa cum atleții trebuie să aibă grijă de dieta lor și să practice auto-controlul în a mânca, nici ființele umane nu pot mânca orice doresc, oricând doresc și oricât de mult doresc, dacă este să aibă succes în viață.

După cum am discutat în ultima noastră reflecție, cumpătarea este virtutea care moderează dorința noastră de plăcere, în special plăcerea ce ține de mâncare, băutură și relații sexuale. Cumpătarea moderează de asemenea suferința și frustrarea pe care le putem experimenta atunci când trebuie să mergem înainte fără aceste plăceri, și poftele noastre rămân nesatisfăcute. Fără cumpătare, tindem să devenim țâfnoși, furioși sau duri cu ceilalți dacă dorința noastră de plăcere nu a fost împlinită. Fără cumpătare, devenim sclavi ai poftelor noastre și ne trezim cu ușurință distrași de la binele pe care ar trebui să îl facem (este greu să te concentrezi pe o sarcină de serviciu când te gândești doar la prăjitura pe care ai văzut-o în vitrina cofetăriei). Lipsa de cumpătare ne face de asemenea egoiști, prin faptul că punem propria noastră dorință de plăcere deasupra binelui altora (nu mai sunt atât de atent la nevoile altora când nu mă pot gândi decât la a-mi umple stomacul sau la a-mi potoli setea).

Eu un gurmand lacom?!

Grigore cel Mare descria lăcomia ca fiind "un dușman din lăuntrul nostru" care trebuie să fie domolit înainte ca să poată fi purtate cu succes alte bătălii spirituale. El spunea: "Atâta timp cât stomacul nu este ținut în frâu, toate virtuțile eșuează". Lăcomia este o dorință dezordonată pentru mâncare și băutură. Unii oameni care nu sunt supraponderali ar putea să se gândească că ei nu trebuie să se îngrijoreze pentru acest viciu. Cu toate acestea, oameni slăbuți care nu mănâncă prea multă mâncare ar putea de fapt să fie mai lacomi decât cineva care este obez. Există multe alte căi, pe lângă a mânca prea mult, prin care cineva poate cădea în lăcomie. Sf. Toma de Aquino explică faptul că pentru a evita capcanele lăcomiei, trebuie să ne preocupe nu doar cât de mult mâncăm, ci și ce, cum și cât de des mâncăm.

Cât de mult mănânc. Există două întrebări pe care trebuie să ni le punem aici: În primul rând, mănânc cu prea multă lăcomie - mai mult decât porția mea - astfel încât alții de la masă sau de la evenimentul social să nu poată primi la fel de mult? Așa cum ne amintește Cartea Ecclesiasticului: "Să nu-ți întinzi mâna unde altul se va uita, ca să nu-ți bagi mâna cu el în blid" (Ecclesiastic 31,16). În al doilea rând, mănânc mai mult decât am nevoie? Nu este greșit să ne astâmpărăm foamea până la un punct și să ne hrănim adecvat. Dar sunt cu ușurință capabil să mă ridic de la masă înainte de a mă ghiftui? Adesea umplerea stomacului la capacitate maximă este un semn al atașamentului meu prea mare față de mâncare și este o altă formă de lăcomie.

Ce mănânc. Am tendința de a mânca doar mâncăruri scumpe, rafinate? Sunt un mâncător mofturos? Mănânc doar anumite mâncăruri sau mărci alimentare, sau doresc întotdeauna ca mâncărurile mele să fie preparate într-un anumit fel? Când mi se servește o mâncare ce nu intră în preferințele mele ("Nu este organică!", "Este o mâncare ciudată pe care nu am gustat-o niciodată!", "O, nu, prea multe legume!"), încerc să o mănânc cu dragă inimă și să îmi exprim mulțumirea față de cei care au preparat-o, sau mă plâng de mâncarea care se servește la cantină sau acasă la masă? Chiar dacă nu spun nimic cu voce tare, mă plâng în sinea mea că nu este mâncarea care îmi place? Dacă răspunsul este "da" la oricare dintre aceste întrebări, acesta este probabil un semn al faptului că și eu sunt prea atașat de anumite tipuri de mâncare și că viciul lăcomiei îmi stăpânește sufletul.

Desigur, unii oameni au nevoi dietetice speciale. Cineva cu probleme cu inima, de exemplu, trebuie să evite mâncărurile cu colesterol ridicat. Și persoanele cu alergie anafilactică la alune trebuie uneori să își înștiințeze gazdele despre aceasta. Dar când vine vorba de gusturile mele personale, sunt dispus să renunț la mine în anumite ocazii pentru a-i lăsa pe alții să ia ceea ce preferă sau pentru ca să le arăt respect celor care mă servesc? Să ne gândim la cum se simt alte persoane când percep atitudinea noastră mofturoasă. Când soția noastră, părinții noștri sau o gazdă pregătesc o masă pentru noi, dacă simt gusturile noastre "sofisticate", se pot simți jenați. Pot simți stresul de a încerca să se adapteze la mofturile noastre. Capriciile noastre ar putea chiar să îi facă să se simtă prost pentru că ei nu au aceleași "standarde înalte" în privința mâncării ca și noi.

Cum mănânc. Mănânc prea repede? Dintr-o perspectivă catolică, o masă este mai mult decât o ocazie de a ne astâmpăra foamea și a ne hrăni trupurile. O masă este un timp de împărtășire cu alții și de a purta conversații. Însă atunci când oamenii mănâncă prea repede, ei sunt atât de concentrați pe a-și umple stomacurile încât nu mai sunt prea atenți la alte persoane. Ei nu se gândesc la nevoile celorlalți aflați la masă. În loc să anticipeze cu bunăvoință faptul că ceilalți ar putea dori mai mult vin, mai multă apă sau pâine, omul lacom este mult mai preocupat de a-și pune în propria farfurie ceea ce dorește. Și unuia care este atât de concentrat să își umple gura îi este dificil să poarte conversații cu cei alături de care stă la masă. Cina pentru o astfel de persoană devine mai mult un timp pentru satisfacerea propriului apetit decât un cadru pentru comuniunea cu ceilalți. În loc să trăiască un moment de împărtășire în jurul mesei, așa cum trebuie să facă ființele umane, unii oameni mănâncă asemenea animalelor, care doar întâmplător mănâncă din aceeași troacă, uitându-se doar la mâncare, umplându-și gurile, și fără a se privi vreodată în ochi unele cu altele.

În plus, când o persoană mănâncă prea repede, nici nu se bucură atât de mult de mâncarea în sine. Dumnezeu a pus plăcere în mâncarea bună; trebuie să ne mâncăm încet mâncarea pentru a ne putea cu adevărat bucura de ea! Persoana care mănâncă întotdeauna pe fugă nu este capabilă să se delecteze cu plăcerea unei mâncări bune.

Când mănânc. Îmi trebuie întotdeauna să mănânc atunci când simt senzația de foame? În familia noastră, copilașii noștri au trecut fiecare printr-o perioadă dificilă în care trebuiau să învețe să își exprime în mod adecvat dorința de a mânca sau a bea ceva. În acele luni de tranziție, de îndată ce simțeau cea mai mică senzație de foame sau sete, obișnuiau să strige cu o voce suferindă de parcă se aflau în mijlocul unei crize majore: "Mi-e atât de foame!" sau "Suuuc! Suuuc!" Și, desigur, se așteptau ca foamea sau setea lor să fie satisfăcute imediat.

În mod similar, când pofta noastră de mâncare nu este ținută sub control, ea devine asemenea unui copilaș înlăuntrul nostru care strigă: "Vreau ciocolată!" sau "Am nevoie imediată de o cafea!" sau "Îmi trebuie acum cartofi prăjiți de la McDonald's, chiar acum!" Și asemenea unui puști nedisciplinat, lăsăm apetitul nostru să ne controleze. Am putea să o ținem tot dintr-o gustare în alta de-a lungul întregii zile, pentru că orice senzație de foame ar fi prea dureroasă. Sau am putea să începem să mâncăm înainte să se așeze ceilalți la masă. Sau ne-am trezi că tot luăm pauze spontane de 10 minute de la muncă, sau că dăm bani pe lucruri pe care nu le aveam în plan - toate acestea pentru a ne potoli acea voce continuă, imperativă a poftei noastre de mâncare.

Postul

A posti este un lucru necesar pentru a ne elibera voința de sclavia apetitului nostru. Aquino spunea că postul ține în frâu poftele trupești. Abținându-ne cu o anumită frecvență regulată de la mâncare și băutură, îi dăm voinței noastre ocazia de a practica spunerea lui "nu" în fața foamei și setei noastre. Ca rezultat, voința noastră devine mai puternică și este mai greu să fim controlați de apetitul nostru sau să devenim frustrați atunci el nu este satisfăcut imediat. Când refuzăm să cedăm în fața poftei noastre de mâncare pentru lucruri mici precum ciocolata pe durata Postului Mare, sau carnea în zilele de vineri, dobândim un mai mare auto-control. Acesta este unul dintre motivele pentru care Biserica stabilește anumite perioade precum Postul Mare și vinerile ca zile speciale de penitență: pentru ca să avem ocazii regulate de a practica auto-controlul și a crește astfel în cumpătare.

Beția și abstinența de la alcool

În final, o notă despre beție și abstinența de la alcool. A bea alcool nu este în sine un lucru imoral, dar beția este. Într-adevăr, beția - a bea până la punctul în care uzul rațiunii noastre este întunecat și ne pierdem controlul - este un păcat de moarte, potrivit lui Toma de Aquino. Sf. Paul enumeră beția între păcatele care ne țin departe de împărăția lui Dumnezeu (1Corinteni 6,10; Galateni 5,21).

Aquino explică faptul că atunci când un om este conștient de faptul că a băut prea mult dar dorește să se îmbete în loc să se oprească din băut, beția lui este un păcat de moarte, deoarece "cu știință și cu voință se lipsește pe sine de uzul rațiunii cu ajutorul căreia poate să facă acte de virtute și să evite păcatul, și astfel păcătuiește grav expunându-se riscului de a cădea în păcat" (Sf. Toma de Aquino, Summa Theologica II-II, Q. 150, Art. 2). După cum a spus odată în clasă un fost student: "Este deja destul de greu să încerci să fii un bun creștin atunci când ești treaz!" Într-adevăr, trăirea virtuților este dificilă chiar și atunci când ne este intact uzul rațiunii. A ne pune de bunăvoie într-o situație care împiedică uzul rațiunii noastre, așa cum se întâmplă atunci când ne îmbătăm, compromite și mai mult capacitatea noastră de a face binele și a ne împotrivi păcatului.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 775, Ultimul acces: 2024-02-24 02:43:53