Inaugurarea noii biserici din Șeica Mică[2011-11-08]Duminică, 30 octombrie 2011, în parohia greco-catolică Șeica Mică, aparținând de Protopopiatul Blaj, păstorită de pr. Ioan Corniș, a fost inaugurată biserica nou construită la care s-au finalizat etape importante până la această dată. Întrucât lucrările interioare sunt finalizate și spațiul oferă o ambianță plăcută pentru rugăciune, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Preafericitul Lucian, i-a încredințat pr. canonic Ioan Fărcaș, Vicar mitropolitan și protopop de Blaj, misiunea de a fi prezent în mijlocul comunității pentru a participa și a celebra binecuvântarea intrării în biserica nou construită, aflăm de pe BRU.ro.Astfel, după slujba Utreniei oficiată în capela parohială, aflată în spatele noului lăcaș de cult, preoții și credincioșii au venit în fața noii biserici pentru slujba sfințirii mici a apei. Cu această apă sfințită s-a intrat mai apoi în biserică, binecuvântându-se lucrările realizate până la acest stadiu. După rugăciunile și rânduiala prescrisă pentru intrarea în noul locaș de închinare, toți cei prezenți s-au pregătit pentru celebrarea Liturghiei. Pr. Fărcaș a transmis salutul și binecuvântarea arhierească a Preafericitului Lucian, părintelui paroh și întregii comunități, după care a rostit cuvântul de învățătură, a cărui cheie centrală au constituit-o milostivirea și bucuria, pe care Mântuitorul nostru Isus Cristos le-a ridicat la nivelul de mari virtuți ale vieții creștinului. La finalul Sfintei Liturghii, parohul Ioan Corniș i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru frumusețea zilei și pentru evenimentul din viața parohiei sale. A mulțumit apoi Preafericitului Lucian pentru încrederea acordată și pentru sprijinul și sfaturile părintești, rugându-l pe pf. Ioan Fărcaș să transmită din partea întregii comunități aceste mulțumiri, precum și urările de bine și sănătate. Parohul a mai mulțumit tuturor persoanelor din țară și din străinătate care au susținut acest proiect, credincioșilor greco-catolici, ortodocși și evanghelici, amintind și de data aceasta că "în fața lui Dumnezeu toți suntem egali, iar la judecată El nu ne va întreba de ce confesiune suntem, ci ne va întreba de faptele noastre". După celebrarea Sfintei Liturghii fiecare credincios a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfințită, ca mai apoi cu toții să se bucure și de agapa fraternă oferită cu această ocazie ca expresie a mulțumirii și a bucuriei pe care o trăiesc împreună. (Sursa: BRU.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 868, Ultimul acces: 2025-01-18 05:08:01
|
Timp total: 0,15s...
[1]:1