Ședințe preoțești în trei protopopiate ale Arhiepiscopiei Iașilor[2011-11-11]Preoții din Protopopiatul Ceahlău s-au reunit ieri, 10 noiembrie 2011, în ședință lunară. Referatul cu tema 'Rugăciunea personală a preotului și rugăciunea de obște' a fost expus de pr. Dumitru Pintilie de la parohia Grințieșu Mare.'Au urmat mai multe intervenții ale preoților care au subliniat importanța rugăciunii pe care o săvârșesc atât personal, cât și cu credincioșii. În timpul Sfintei Liturghii, preotul și poporul se întâlnesc înălțând rugăciuni către Dumnezeu. Hrana sufletească a omului este rugăciunea, atât particulară, cât și de obște, în sfânta biserică. În cadrul Sfintei Liturghii, pe lângă rugăciune, oamenii primesc hrana spirituală, adică Taina Sfintei Împărtășanii, pentru iertarea păcatelor și viața de veci', a relatat pr. Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău. Tot ieri a avut loc întâlnirea preoților din Protopopiatul Darabani. Tema cu titlul 'Pluralismul religios și misiunea preotului azi' a fost prezentată de pr. Marius Barbacariu de la parohia 'Sfântul Ilie' Movileni - Concești. Ieri a fost ședință și la Protopopiatul Târgu Neamț, tema întrunirii cu titlul 'Taina Sfintei Cununii' fiind prezentată de pr. Mihai Chihaia de la parohia Magazia. 'A fost expusă învățătura Bisericii în legătură cu Taina Cununiei, făcându-se referire la dușmanii vieții de familie. Pr. Mihai Chihaia a amintit de păcatele grave care destramă viața de familie, cum ar fi divorțul, avortul sau concubinajul', a declarat pr. Ioan Dogariu, protopop al Protopopiatului Târgu Neamț. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 854, Ultimul acces: 2025-01-22 17:30:45
|
Timp total: 0,12s...
[]:1