Sărbătoarea Sacrificiului, respectată de musulmanii din România cu pelerinaj și baclavale[2011-11-08]Cei peste 30.000 de musulmani din județul Constanța sărbătoresc, începând de astăzi, timp de patru zile, Kurban Bayram-ul (Sărbătoarea Sacrificiului), cel mai important eveniment religios din calendarul islamic.Șeful Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf, a declarat că Sărbătoarea Sacrificiului este un eveniment religios comemorativ, în religia islamică, ce are loc la finalul pelerinajului anual, organizat la locurile sfinte din Arabia Saudită, de la Mecca. ''Pelerinajul, ce se desfășoară după un ritual strict, reiterează pelerinajul inițiatic al Profetului Mohammed, în primul mileniu creștin, la locurile sfinte ale religiei islamice, de la Mecca, Valea Mina, pe Muntele Arafat, dealul Muzdalifa și Medina, la care participă anual circa trei milioane de pelerini, dar și puterea sacrificiului pentru credința în Creator, probată de Profetul Ibrahim'', a precizat muftiul. Sărbătoarea Sacrificiului comemorează, la sfârșitul pelerinajului, gestul de sacrificiu al profetului Ibrahim (Avraam, pentru iudeo-creștini), cel care, pus să aleagă între dragostea față de unicul său fiu și adorația lui Allah, optează pentru confirmarea devoțiunii față de divinitate. ''Pentru a-și exprima credința necondiționată și supunerea față de Allah, Ibrahim se arată pregătit să-și sacrifice fiul, pe Ismail, dar Allah, văzându-i hotărârea și nestinsa credință, îl trimite pe Arhanghelul Gabriel cu un berbec pe altarul sacrificiului. Astfel că lama cuțitului taie gâtul animalului și nu pe cel al copilului mult iubit, ziua aceasta fiind celebrată de lumea musulmană ca Sărbătoarea Sacrificiului, ceremonie ce reconfirmă anual credința în Allah'', a adăugat șeful Cultului Musulamn, Muurat Iusuf. Tradiția sacrificiului, carnea animalelor va fi donată săracilor Obiceiul sacrificării unui animal (berbec, oaie, miel, cămilă, bivol sau capră) de către fiecare musulman adult și înstărit a apărut în anul al II-lea al islamului, având semnificația unui gest de bunăvoință și adorare a lui Allah, prinos de mulțumire și recunoștință pentru împlinirea unor năzuințe. Respectând vechile tradiții, cei 22 de mii de credincioșii musulmani din Dobrogea au început sacrificiul ritualic, la finalul Marii Rugăciuni Comune (Bayram Namazi) săvârșită în Moscheia Hunchyar, din Constanța, chiar de către muftiul Iusuf Muurat, iar cea mai mare parte din carnea animalelor sacrificate a fost oferită în dar săracilor, prietenilor și rudelor. Meniul sărbătorii ''Meniul pentru Bayram se prepară cu o zi înainte, fiind alcătuit din ciorbe, fasole cu carne de batal, sarmale, iahnie (carne tocată cu ceapă), pilaf, fripturi, salate, orez cu lapte (sutlac), diverse prăjituri și tradiționalele baclavale (în formă de triunghi sau pătrate) rulouri însiropate cu miere - sarailii. În ajunul sărbătorii, gospodinele fac curățenie în case, primenesc așternuturile și decorează podelele și pereții, așternând cele mai bune coverturi, covoare și alte țesături decorative, lucrate de mână din fire aurii și de mătase'', a precizat muftiul Muurat. De asemenea, potrivit tradiției, familiile reunite vizitează, în prima zi a sărbătorii, mormintele rudelor sau ale celor dragi și fac rugăciuni în casele celor decedați, iar după-amiază, la masa tradițională de Kurban Bayram, se fac urări între membrii familiei, se aduc omagii persoanelor în vârstă, copiii primesc daruri, dulciuri și bani, iar musafirii sunt stropiți cu parfum și serviți cu ciocolată, cafele, fructe, baclavale, fistic, alune, suc. Sursa: www.culte.ro Contor Accesări: 860, Ultimul acces: 2025-10-21 20:52:08
|
Timp total: 0,15s...
[]:1