Romanii din Santander vor biserica - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Românii din Santander vor biserică

[2011-11-12]
Românii ortodocși din Santander, Spania, își doresc o biserică a lor, iar pentru aceasta luni, 7 noiembrie, a avut loc o întâlnire între Preasfințitul Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, și Carmen Ruiz Lavin, consilier pe probleme de imigrație și cooperare pentru dezvoltare din cadrul Primăriei Santander. Preasfinția Sa a solicitat, în numele miilor de români din acest oraș, o parcelă pe care să se poată ridica un lăcaș de rugăciune, informeaz㠄Ziarul Lumina”.
Oficialii primăriei s-au arătat deschiși vizavi de cererea venită din partea episcopului, recunoscând necesitatea acordării asistenței religioase pentru românii de aici. În prezent, ei participă la sfintele slujbe într-o capelă a Bisericii Catolice, care, însă, potrivit noului plan urbanistic, urmează să fie dărâmată. Parohia 'Sfinții Apostoli Petru și Pavel' din Santander funcționează din anul 2005, când Înalt Preasfințitul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, a decis înființarea ei, ca răspuns la nevoile pastorale ale românilor veniți aici la muncă, al căror număr se afla în acea vreme în continuă creștere. Parohia este păstorită de preotul Andrei Turea.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 835, Ultimul acces: 2025-01-22 17:47:32