Papa i-a primit pe membrii consiliului religios israelian[2011-11-11]"În vremurile noastre încercate, dialogul dintre diferitele religii a devenit mai important, pentru a genera o atmosferă de înțelegere și respect reciproc, care să conducă la prietenie și la încredere sinceră unii în alții. Aceasta este presiunea ce apasă asupra liderilor Țării Sfinte, lideri care, deși trăiesc într-un loc plin de amintiri sacre după tradițiile noastre, sunt încercați zi de zi de dificultățile traiului împreună în armonie."Cu aceste cuvinte i-a salutat Papa Benedict al XVI-lea pe membrii consiliului religios israelian, pe care i-a primit în audiență joi dimineața. Consiliul reunește liderii principalelor comunități religioase din Israel, precum și reprezentanții altor instituții și organizații. A fost prima întâlnire de acest fel în istoria relațiilor dintre Israel și Sfântul Scaun. "Așa după cum am remarcat la recenta întâlnire cu liderii religioși, la Assisi", a afirmat Papa în discursul său în limba engleză, "astăzi ne găsim confruntați cu două tipuri de violențe: pe de o parte folosirea violenței în numele religiei și, pe de altă parte, violența care este consecință a negării lui Dumnezeu, ce caracterizează adesea viața în societatea modernă. În acest context, ca lideri religioși suntem chemați să reafirmăm că relația dintre om și Dumnezeu, trăită corect, este o forță de pace. Acesta este un adevăr care trebuie să devină mai vizibil în modul în care trăim unii cu alții, zi de zi. De aceea doresc să vă încurajez să dezvoltați climatul de încredere și de dialog între lideri și între membrii tuturor tradițiilor religioase prezente în Țara Sfântă." "Împărtășim serioasa responsabilitate de a educa membrii comunităților noastre religioase", a adăugat Pontiful, "astfel încât să crească înțelegerea dintre noi și dezvoltarea și deschiderea spre cooperare cu cei de altă tradiție religioasă. [...] Dreptatea, alături de adevăr, iubire și libertate, este o cerință fundamentală pentru o pace durabilă și sigură în lume. Inițiativele reconciliatoare cer curaj și viziune, precum și încrederea că Dumnezeu însuși ne va arăta calea. Nu putem să ne atingem țelurile dacă Dumnezeu nu ne dă tăria să facem aceasta." A continuat amintind că "atunci când am vizitat Israelul în mai 2009, am stat în fața Zidului Vestic și, în rugăciunea mea pusă între pietrele zidului, m-am rugat lui Dumnezeu pentru pacea în Țara Sfântă. Am scris: Dumnezeule al tuturor veacurilor, în vizita mea la Ierusalim, orașul păcii, casă spirituală pentru evrei, creștini și musulmani deopotrivă, aduc în fața Ta bucuriile, speranțele, încercările, suferințele și durerea tuturor popoarelor tale din întreaga lume. Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacob, ascultă strigătul celor îndurerați, înspăimântați, năpăstuiți; trimite pacea Ta asupra Țării Sfinte, asupra Orientului Mijlociu, asupra întregii familii umane. Urnește inimile tuturor celor care cheamă numele Tău ca să meargă cu umilință pe calea dreptății și compasiunii." "Fie ca Domnul să asculte rugăciunea mea pentru Ierusalim și să umple cu bucurie inimile voastre pe durata vizitei voastre în Roma. Să asculte rugăciunile tuturor oamenilor care vor pace în Ierusalim. Să nu încetăm să ne rugăm pentru pacea în Țara Sfântă, cu încredere în Dumnezeu, care este pacea și mângâierea noastră." Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 839, Ultimul acces: 2025-01-22 17:14:05
|
Timp total: 0,14s...
[]:1