Masa rotunda pe teme interconfesionale si ecumenice la Deta - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Masă rotundă pe teme interconfesionale și ecumenice la Deta

[2011-11-11]
În data de 10 noiembrie a.c. a avut loc în localitatea timișană Deta, în sala de festivități a localității, o masă rotundă organizată de orașele Vrsac (Vârșeț/ Serbia) și Deta (România), având ca temă "Structura confesională și multietnică din regiunea Banat". Manifestarea a avut un caracter interconfesional, ecumenic, de dialog pe teme de istorie ecleziastică, fiind invitați vicarii generali, protopopii și reprezentanții cultelor romano-catolic, ortodox român și ortodox sârb din Timișoara și Deta, precum și preoți și reprezentanți ai comunităților locale aparținătoare acelorași confesiuni din partea sârbă și română.
Din partea Diecezei de Timișoara au participat, Mons. Johann Dirschl, vicar general și Claudiu Călin, arhivist diecezan (istoric). Părintele Attila Lokodi, paroh din Deta și părintele Eros Mihaly, paroh de Vrsac au reprezentat comunitățile catolice locale. Alături de reprezentanții cultelor au fost prezenți circa treizeci de invitați, dintre care îi amintim pe: Alexandru Mureșan, consulul general al României în Serbia (Vârșeț), Nicolae Moise, reprezentant al românilor din Voievodina în cadrul guvernării acestei regiuni autonome și în cadrul primăriei Vrsac, Dejan Pantovici, Stevan Nazarici și Vladimir Bajici, din partea aceleiași primării, Gerhard Șămanțu (viceprimar), Ioan Iovan și Mihaela Vulpe, din partea primăriei Deta, precum reprezentanți ai mediilor universitare și muzeale din Vrsac, Timișoara și Reșița.
Manifestarea se încadrează în proiectul: "Îmbunătățirea cooperării transfrontaliere și oferta turistică comună a orașelor Vrsac și Deta - aplicarea de noi tehnologii de iluminare". În cadrul acestui proiect transfrontalier, finanțat de Uniunea Europeană, s-a realizat iluminarea exterioară nocturnă a bisericilor, obiective religioase și istorico-culturale, romano-catolice și ortodoxe române și sârbe din cele două orașe bănățene învecinate, aflate de o parte și alta a graniței româno-sârbe. Manifestarea s-a bucurat de un spirit ecumenic și primitor, în mare parte datorat bunei organizări și atmosferei cordiale asigurate de gazda evenimentului, primăria orașului Deta, dar și tradiției seculare de bună înțelegere și armonie existentă între cultele bănățene istorice. (După materialul semnat de Claudiu Călin pentru Catholica.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 742, Ultimul acces: 2024-05-15 01:01:32