Ora Profetica 46/2011 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Ora Profetica 46/2011

[2011-11-17]
noiembrie 17, 2011 By Ora Profetica Lăsați un comentariu
SEMNELE SFÂRȘITULUI MATEI 24
Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea.
,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului
este aproape, este chiar la uși“
Semnele săptămânii 17 Noeimbrie 2011
Europa în plină turbulență. Săptămâna trecută Europa a fost zbuciumată de convulsiile pieții financiare internaționale, care și-au manifestat în mod vădit și persistent neîncrederea în capacitățile de guvernare ale primului ministru grec George Papandreu, și al celui italian Silvio Berlusconi. Ca urmare amândoi au trebuit să renunțe la posturile de conducere pe care le aveau. Așa se face că în Grecia a devenit prim ministru Lucas Papademos, care conduce un guvern format dintr-o majoritate socialistă cu participarea unor miniștri de dreapta și extrema dreaptă. Această schimbare a fost dictată de către Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional. Papademos, este bine cunoscut lumii financiare deoarece a fost multă vreme vice guvernator al Băncii Centrale Europene, de la el se așteaptă să redreseze economia greacă, să o facă credibilă în ochii instituțiilor financiare care să continue să-i împrumute bani. În Italia locul lui Berlusconi a fost preluat de către Mario Monti care la rândul său a fost Comisar European și este recunoscut ca un economist versat. Cazul Greciei și al Italiei, prezintă multe asemănări, noii prim miniștri și miniștri numiți, nu aleși cum se procedează în adevăratele democrații, au fost numiți la cererea și dorința instituților economice, iar guvernele formate sunt dominate de experți în economie, așa numiți technocrați, nu de politicieni în adevăratul sens al cuvântului. În plus în Italia Berlusconi și partidul său PDL (Partidul Libertății) a declarat că va acorda doar un sprijin limitat noului guvern. Cât despre foștii aliați ai lui Berlusconi, Liga de Nord, ei au refuzat orice colaborare și s-au declarat partid de opoziție. Deci din punct de vedere politic situația este departe de a fi clară. Din punct de vedere al regulilor democratice, începe să se creeze un precedent periculos. În țările arabe la presiunea unei părți din populație care a avut grijă să facă zgomot mult, puterile occidentale au “sfătuit” președinții instalați la putere de decenii, să renunțe la putere. În Europa instituțiile economice și țările cu o situație finaciară mai solidă, nu că ar fi departe de criză și ele, au dictat în politica internă a unor state în teorie independente.
Proteste în Nord America. De două luni în multe orașe din Nord America, grupuri de manifestanți ocupă în mod simbolic parcuri sau alte locuri publice din centrul orașului în semn de protest. Până aici lucrurile sunt clare, împotriva la ce protestează este mai puțin clar, în general împotriva capitalismului și a celor bogați. Iată însă că după un elan de simpatie, 68% din americani dezaprobă această acțiune, politicienii întârzie să o suporte, iar municipalitățile au început să le evacueze. Este drept că odată cu trecerea vremii aceste locuri au început să arate ca niște șatre, cu corturi și alte șandramale de toate formele și culorile, cu indivizi suspecți folosind droguri, furând și violând, ba din când în când și câte un mort prin overdoza de drog sau armă de foc. Așadar începând cu Oakland în California, sau Now York, poliția a intervenit ca să evacueze aceste tabere de protestatari. Mulți comentatori politici prezentau nu demult această mișcare ca fiind viitorul lumii, astăzi sunt mai rezervați. Totuși dacă acesta ar fi viitorul, oameni fără rost revoltați împotriva la tot și orice, gata să facă orice pentru o doză de drog pentru a-și prelungi indolența?
Criza, om bogat om sărac. Nu trece o zi fără ca să se comenteze despre criza financiară care s-a abătut asupra lumii cu șirul ei de efecte nefaste, somaj, familii care și-au pierdut casele, mașinile etc. În acest context Congresul American conduce audieri în cazul companiei Fannie Mae and Freddie Mac, aceasta este compania prin care totul a început, aceasta este compania care a dat sute de mii de împrumuturi pentru a cumpăra case, la familii care nu aveau mijloace să le plătească, aceștia nu au putut plăti ratele, băncile au început să piardă bani și așa mai departe. Ca să salveze situația, guvernul a dat acestei companii 170 de miliarde dolari, iar acum ei au venit să mai ceară încă 13 miliarde. În același timp în ultimii ani 12 dintre executivii acestei companii au primit 35 de milioane în salarii și gratificații. Pentru acest motiv Congresul a intervenit și a cerut oprirea acestor practici. În acee ași zi la Geneva se vindea la licitație publică un diamant galben în formă de pară, de 110.3 carate pentru care s-a plătit cocheta sumă de 12.4 milioane de dolari. Ca de obicei în asemenea cazuri identitatea cumpărătorului a rămas secretă, tranzacția având loc prin telefon. Aceasta ar fi de partea om bogat. Dar de partea om sărac, acolo situația nu este așa de strălucită. Așa de exemplu am citit despre Gregory Burnett, un frizer din Ohio care înțelegând că oamenii au sărăcit și deci că nici el nu mai are clienți a pus un afiș în vitrina prăvăliei sale “vremurile sunt grele, plătește cât poți”. Da el este dispus să accepte de la clienții săi atât cât au, în schimbul serviciilor sale. Pe de altă parte el este și lustragiu, însă aici nu este dispus să facă reducere. Dacă vor să le lustruiască pantofii, clienții trebuie să plătească prețul întreg 5 dolari, dacă nu au, n-au decât să-și facă pantofii singuri.
Turcia a evacuat familiile personalului său diplomatic din Damasc. Turcia a decis să evacueze de urgență familiile diplomaților săi din Damasc, a anunțat presa turcă. Acțiunea este întreprinsă pentru a se asigura securitatea cetățenilor turci, în urma atacului de sâmbătă împotriva consulatului turc, comis de către susținătorii președintelui Assad. Ambasadele Arabiei Saudite și Ăatarului au fost atacate de mulțime după ce aceste state au votat suspendarea Siriei de la reuniunile Ligii Arabe. Saudiții acuză guvernul sirian că nu a luat suficiente măsuri pentru a opri atacul. Liga Arabă a suspendat Siria de la reuniunile sale și cere sancțiuni politice și economice, din cauză că Damascul nu a renunțat la violențele împotriva protestatarilor. Decizia a fost luată la o reuniune de urgență a Ligii, în Egipt.
Cât de mult este prea mult? Am fost totdeauna impresionat de familiile numeroase și de câte facilități le oferă viața în Nord America, poate pentru că provin și eu dintr-o asemenea familie. Iată însă că Michelle și Jim Bob Duggar, din orașul Little Rock, Arkansas, au dat o nouă dimensiune acestei noțiuni. Ei s-au căsătorit în 1984, și au deja 19 copii, în curând al 20-lea. Această situație de excepție este o combinație de convingeri religioase, ei sunt catolici ultra conservatori aparținând mișcării Ăuiverfull, cât și a unui spirit de afaceri foarte abil. Veniturile familiei Duggar provin din emisiuni de TV ,,19 Kids and Counting” interviuri, ultima sarcină a fost anunțată în mod literar cu fanfare în timpul emisiunii lui Ann Curry, intitulată ,,Today Show” pe stația NBC. Michelle Duggar are 45 de ani, dar se simte în plină formă la fel ca atunci când avea 20, și este gata să continue să-și mărească familia chiar dacă ultimul copil, acum în vârstă de aproape 2 ani s-a născut prematur. Din 2004 de când avea ,,doar” 14 copii, familia are un show televizat în care își expune în fața a milioane de telespectatori, viața cotidiană. Între timp Bob a candidat și la funcția de senator pentru statul Arkansas. După toate aparențele, viața acestei familii nu este deloc tristă, ei o duc bine de pe urma acestei situații un pic speciale.
Bilanțul seismului din Turcia. Echipele de salvare au încheiat operațiunile de căutare a supraviețuitorilor după seismul din Turcia, iar bilanțul cutremurului a ajuns la 39 de morți. Seismul de 5,6 grade s-a produs în provincia Van miercuri. Echipele au reușit să salveze 30 de persoane, dar duminică au anunțat că și-au încheiat activitatea. Acesta fost al doilea cutremur puternic din provincia Van în ultimele trei săptămâni. La 23 octombrie, un seism de 7,2 grade s-a soldat cu 600 de morți. Sâmbătă, premierul turc a recunoscut că guvernul a eșuat în a oferi suficient ajutor victimelor.
Capsula Soyuz a fost lansată cu succes. O rachetă rusească Soyuz, având la bord doi astronauți ruși și unul american, a fost lansată din Baikonur – Kazahstan, către Stația Spațială Internațională (ISS). Capsula a fost plasată pe orbită cu succes, a precizat centrul de control și se va fixa pe Stația Spațială Internațională pe data de 16 noiembrie, după două zile de zbor. Misiunea echipajului pe ISS ar trebui să dureze cinci luni.
Proteste la Madrid. Circa o mie de persoane au participat duminică la un marș pe străzile capitalei spaniole Madrid, protestând împotriva ratei mari a șomajului. Demonstrația a avut loc cu o săptămână înaintea alegerilor parlamentare, în urma cărora majoritatea va aparține, cel mai probabil, opoziției conservatoare. Protestele au fost îndreptate împotriva politicienilor spanioli, a corupției și a unui sistem inechitabil, șomajul în rândul tinerilor spanioli este de aproape 40%.
Germania începe retragerea trupelor din Afganistan. Pe parcursul anului 2012 Germania va retrage din Afganistan peste nouă sute de militari. În prima parte a anului viitor, 450 de soldați germani aflați în misiune vor părăsi regiunea Hindukus, urmând ca, până la sfârșitul lui 2012, acestora să li se alăture alți cinci sute. La recomandarea șefului diplomației germane, Guido Westerwelle, și a ministrului federal al apărării, Thomas de Maiziére, actualul contingent de 5.350 de militari din Afganistan se va reduce cu o cincime. Până la sfârșitul anului 2014, Germania intenționează să-și încheie misiunea militară în Afganistan. Se apreciază că, în acest interval de timp, noua conducere afgană va fi capabilă să asigure securitatea.
Protest împotriva neonazismului în Germania. Germania a trăit, la sfârșitul săptămânii trecute, o revelație șocantă: existența, pe teritoriul Republicii Federale, a unei organizații teroriste de extremă dreaptă. ,,Subterana Național-Socialist㔠ar purta, conform indiciilor culese până în acest moment, responsabilitatea pentru o serie întreagă de atentate cu tentă xenofobă. Se pare că de 12 ani operează nestingherită gruparea de extremă dreaptă constituită în estul ex-comunist al Germaniei, la Zwickau. Pe lista victimelor se numără, cel puțin conform probelor strânse până în prezent, zece persoane: etnici turci, unul grec dar și o polițistă germană. În tot acest răstimp, nimănui nu i-a trecut prin minte că între aceste crime ar exista o legătură. Au fost, tot timpul, tratate ca incidente independente, cazuri izolate de violență. Nimănui nu i-a trecut prin minte că ar putea fi vorba despre un sistem, despre o rețea având la bază o ideologie rasistă, de extremă dreapta.
Nou atac american cu dronă în Pakistan. SUA continuă cu neschimbată hotărâre atacurile asupra insurgenților aflați în regiunea de graniță dintre Afganistan și Pakistan. Potrivit serviciilor de securitate pakistaneze, un avion teleghidat american a bombardat cu rachete o casă în care se aflau prezumtivi extremiști. Atacul s-a soldat cu moartea mai multor persoane. Atacul a avut loc în orașul Miran Shah din provincia Waziristanul de Nord, un areal de retragere pentru luptătorii talibani și membri ai rețelei al Ăaida. În aceeași regiune, armata pakistaneză desfășoară de mai bine de doi ani operațiuni împotriva insurgenților.
Încă un consilier al Casei Albe se retrage. Un consilier al Casei Albe pentru Orientul Mijlociu, Dennis Ross, se va retrage luna viitoare din administrația președintelui Barack Obama, a declarat un purtător de cuvânt al Președinției SUA. Dennis Ross, care l-a consiliat pe Obama în legătură cu procesul de pace din Orientul Mijlociu, programul nuclear iranian și Primăvara Arabă, va părăsi Casa Albă după aproape trei ani. Ross intenționa să servească în administrație numai doi ani, dar a rămas mai mult din cauza evenimentelor din regiune, a precizat Carney. Într-un comunicat dat publicității de ABC News, Ross a anunțat că se întoarce la viața de familie și s-a declarat mulțumit că a servit ,,într-o perioadă de schimbări fără precedent în Orientul Mijlociu”. Ross este cel de-al doilea consilier pentru Orientul Mijlociu pe care Casa Albă îl pierde în decurs de doar șase luni.
Focuri de armă pe aeroportul din Bruxelles. Un incident armat a avut loc miercuri dimineață pe aeroportul din Bruxelles. Un bărbat care încerca să fure pe o femeie l-a împușcat în picior pe un tânăr care a sărit în apărarea femeii, informează poliția federală, citată de RTL. Victima s-a interpus între femeie și hoțul care încerca să îi smulgă acesteia poșeta. Atacatorul a scos un pistol și l-a împușcat pe tânăr în picior. Autoritățile au instalat un perimetru de securitate în jurul zonei unde s-a produs incidentul. ,,Incidentul are impact asupra traficului pe aeroport pentru că s-a produs în fața terminalului de plecări. Unul dintre sensurile de acces a fost închis pentru moment, pentru ca Parchetul să își facă treaba la fața locului”, a declarat Jan Van der Cruysse, purtătorul de cuvânt al autorităților aeroportuare.
Obama se află în Australia, pentru o vizită consacrată securității. Președintele american Barack Obama a ajuns în Australia, pentru o vizită consacrată în special asupra securității, ce a fost amânată de două ori în trecut, relatează BBC News. Obama a aterizat la Canberra miercuri după-amiază, ora locală, și urmează să aibă discuții cu premierul Julia Gillard. După aceea, cei doi lideri vor avea o conferință comună de presă și vor servi cina împreună. Joi, el se va adresa Parlamentului, considerat momentul cheie al vizitei. În cursul discursului, liderul de la Casa Albă ar urma să prezinte planurile pentru un angajament mai mare al Statelor Unite în regiune. Ulterior, el va vizita baza militară de la Darwin și va merge la un monument ridicat în memoria soldaților americani și australieni care și-au pierdut viața în cel de al Doilea Război Mondial. Aceasta va fi prima vizită a unui președinte SUA la Darwin. Potrivit informațiilor vehiculate în presă, la Darwin, SUA și Australia vor anunța noi exerciții militare comune și o sporire a accesului Statelor Unite la bazele australiene. Ministrul australian al apărării, Stephen Smith, a declarat că extinderea cooperării este un pas important și practic.
Primul în toate. Așa poate fi caracterizat prințul Harry al treilea în linia de succesiune la tronul Angliei, sau căpitanul Wales, așa cum este el înscris în evidența armatei. În prezent el se află în orășelul Gila Hand, din deșertul arizonei, unde se antrenează ca să devină pilot de elicopter militar. Toți șefii lui sunt în mod unanim de acord că prințul este un militar fără pereche, un pilot înăscut de înaltă clasă, un brav între bravi. Chiar și tabloidele engleze cum ar fi Sun, sau Daily Mail, așa de amatoare de scandal, au trebuit să recunoască că performanțele lui militare sunt peste orice așteptări. Însă, da este și un însă, tot așa cum este primul la pilotaj și orice altă activitate militară, prințul Harry, este la cei 27 de ani ai săi un petrecăreț fără pereche. Acesta este și motivul pentru care Ron Henry, primarul din Gila Bend, un oraș de 1.700 de locuitori liniștiți și foarte religioși, este îngrijorat. El nu s-a sfiit să-l averizeze pe prinț că ei nu sunt obișnuiți cu petrecerile zgomotoase până în zori de zi, și că tații vor fi foarte grijulii să-și păzească fetele cu mare grijă. După părerea primarului, singura distracție pe care i-o poate recomanda prințului este vizitarea locurilor turistice din regiune. Greu de crezut că prințul se va mulțumi numai cu aceasta.
Minte sănătoasă în corp sănătos. Diabetul. Aproximativ 350 de milioane de persoane din lumea întreagă suferă de diabet și din nefericire numărul lor crește în fiecare an. Motivele sunt multiple și complexe, însă stilul de viață sedentar, consumul de dulciuri, și abundența de alimente rafinate sunt factori foarte importanți. Un articol publicat recent în revista Reader’s Digest aduce câteva sfaturi utile pentru a preveni diabetul, sfaturi simple dar accesibile tuturor. Dormitul suficient, cel puțin șapte ore pe noapte, și efortul fizic zilnic, cel puțin 30 de minute pe zi, sunt numai două lucruri care pot ajuta la reducerea considerabilă a riscului de diabet. Alimentația: pe lângă felul principal, consumă și o salată verde sau de roșii. Pastele făinoase și pâinea albă nu sunt recomandate pentru diabetici, dar pot fi înlocuite cu paste și pâine integrală (whole wheat) care sunt mai puțin dăunătoare. Înlocuiește cartofii și produsele din cartofi cu nuci și semințe. Cartofii prezintă un dublu risc pentru sănătate, prin faptul că ridică nivelul de zahăr din sânge și adaugă kg la greutate. Nucile și ele conțin multe grăsimi și calori, dar într-o formă mult mai sănătoasă.
Cholesterolul. Oamenii de știință americani au dovedit că două medicamente folosite pentru reducerea nivelului de cholesterol (LDL) Lipitor (atorvastatin) și Crestor (rosuvastatin), sunt la fel de eficace. Peste 1.000 de pacienți cu un nivel ridicat de cholesterol, au fost divizați în două grupe: una din grupe a primit Lipitor și alta Crestor pe o perioadă de 2 ani. La sfârșitul studiului s-a observat că amândouă grupe au avut rezultate similare. Statistic Crestor a dat rezultate mai bune, însă diferența nu a fost semificativă. Important este de știut că la începutul lunii decembrie, Lipitor va fi oferit pe piața americană ca medicament generic, lucru care va face ca prețul lui să scadă considerabil. În momentul de față, un tratament cu aceste medicamente costă în jur de $160 pe lună. Ca medicament generic, Lipitor va fi comercializat în jur de $40 pe lună. Rezulatele studiului au fost publicate săptămâna aceasta în revista American Heart Association.
Textul săptămânii. ,,Drept răspuns, Petru și Ioan le-au zis: ,,Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu”. Fapte 4,19
Petre și Paul Gheorghe

Sursa: www.InterCer.net


Contor Accesări: 905, Ultimul acces: 2024-12-04 19:45:55