Pelerinaj sub ocrotirea Sfântului Stelian[2011-11-29]Cu ocazia prăznuirii Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor, un grup de copii din Parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, din localitatea Făurei, comuna Garoafa, Protopopiatul Focșani II, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, a vizitat mai multe mănăstiri și muzee bucureștene, după cum informează Ziarul Lumina.Drept recompensă pentru participarea la activitățile din cadrul proiectelor catehetice naționale 'Hristos împărtășit copiilor' și 'Alege școala!', parohul de la Făurei, Daniel Alban, le-a organizat copiilor un mic pelerinaj la câteva mănăstiri și muzee bucureștene în ziua de prăznuire a Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor. 'Dumnezeu a rânduit ca acest pelerinaj să se realizeze în ziua de prăznuire a Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor, ocazie cu care am mers în pelerinaj la Biserica 'Sfântul Stelian Lucaci', unde ne-am închinat la sfintele moaște. De asemenea, am ajuns la Mănăstirea 'Radu Vodă', unde am avut bucuria de a ne închina și la moaștele Sfântului Nectarie Taumaturgul. Am mai vizitat Biserica 'Bucur Ciobanul', unde părintele le-a vorbit copiilor despre lăcașul de cult, cel mai vechi din București, iar apoi am luat prânzul la cantina Seminarului Teologic din București. Itinerarul nostru a continuat la Catedrala patriarhală, la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, Mănăstirea 'Antim', Asociația ortodoxă coptă 'Sfântul Mina', Muzeul Antipa, Muzeul Satului și Grădina Zoologică. Nădăjduim, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul celor de bună credință, să realizăm și alte activități împreună cu tinerii și copiii parohiei noastre', a precizat părintele Daniel Alban, parohul Bisericii 'Sfântul Mare Mucenic Gheorghe' din localitatea vrânceană Făurei. La rândul lor, și copiii s-au declarat încântați de vizita făcută în capitala țării. 'Este prima oară când am venit în București și este foarte frumos. Cred că o să ajung de mai multe ori aici. Prin acest pelerinaj este și o modalitate de a te apropia mai mult de Dumnezeu', a mărturisit Ana Maria Borcan. Sfânta Liturghie cântată de corul de copii Părintele Daniel Alban este paroh de aproximativ trei ani în această parohie nou-înființată. În acest răstimp, cu ajutorul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei și în colaborare cu Fundația 'Sfântul Sava' de la Buzău, Primăria Garoafa și școala generală din localitate, cel puțin 15 copii au mers gratuit într-o tabără școlară la Bisoca. 'La îndemnul Înalt Preasfințitului Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, de a avea o grijă deosebită față de cei tineri în vederea apropierii lor de Biserică și de cele sfinte, și prin implementarea celor două programe catehetice naționale 'Hristos împărtășit copiilor' și 'Alege școala!', am încercat și în mica noastră parohie să desfășurăm diferite activități cu cei mici și cei tineri. Împreună cu Mihail Creiță, cântărețul parohiei, în vârstă de 87 de ani, care de 60 ani este dascăl la această parohie și care compune și scrie muzică psaltică, am format un cor de copii. În timpul vacanței, copiii veneau de trei ori pe săptămână la biserică pentru a repeta, iar acum, în timpul școlii, de două ori, sâmbăta și duminica, de la ora 15:00', a mai adăugat părintele Alban. În această perioadă a Postului Nașterii Domnului, copiii vor învăța colindele tradiționale și alte cântări religioase specifice. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1024, Ultimul acces: 2025-02-02 10:38:54
|
Timp total: 0,14s...
[1]:1