80 de manageri de proiect, certificați în Arhiepiscopia Aradului[2011-11-29]La sediul Arhiepiscopiei Aradului, a avut loc în vineri, 25 noiembrie, ceremonia de înmânare a certificatelor de competențe profesionale numite 'Manager proiect', dobândite de 80 de cursanți din Arhiepiscopia Aradului, informează Ziarul Lumina. Diplomele au fost înmânate de Înalt Preasfințitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, care a ținut să-i felicite pe absolvenții cursurilor de formare și să le adreseze un îndemn de a-și folosi abilitățile dobândite în beneficiul comunităților pe care le reprezintă și, implicit, a persoanelor aflate în dificultate.Acțiunea este parte integrantă a proiectului 'Implicarea clerului și a membrilor comunităților parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului și a Arhiepiscopiei Alba-Iuliei'. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin 'Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013', Axa prioritară: 6 'Promovarea incluziunii sociale', Domeniul major de intervenție: 6.2 'Îmbunătățirea accesului și a participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii'. Proiectul este implementat de Arhiepiscopia Aradului, având ca parteneri Arhiepiscopia Alba Iuliei, Arhiepiscopia Timișoarei, Episcopia Caransebeșului și Episcopia Devei și Hunedoarei. 'Cei 80 de cursanți, membri activi ai comunităților parohiale ortodoxe, clerici și mireni deopotrivă, au frecventat timp de două săptămâni cursurile organizate în cadrul proiectului și, pe lângă competențele profesionale 'manager de proiect', au dobândit și alte competențe și abilități, utile în lucrul cu persoanele defavorizate', a declarat pr. Claudiu Roman, asistent manager în cadrul proiectului. Cursurile de manager de proiect au fost organizate la Moneasa, în perioada 28 martie 2011 - 30 septembrie 2011. 'Proiectul vizează, de asemenea, diversificarea serviciilor de asistență oferită persoanelor vulnerabile, prin înființarea, dezvoltarea și susținerea unui număr de șase centre de incluziune socială în județele Arad, Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș și Timiș, centre ce vor deveni funcționale începând cu 1 ianuarie 2012', a mai precizat pr. Claudiu Roman. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 957, Ultimul acces: 2025-01-16 12:04:47
|
Timp total: 0,01s...
[1]:1