Miracolele Sf. Francisc Xaveriu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Miracolele Sf. Francisc Xaveriu

[2011-12-03]
pr. John A. Hardon, SJ (și alte surse)
Traducător: Ecaterina Hanganu
Teme: Personalități

La 3 decembrie 2011, se împlinesc 459 ani de la moartea Sf. Francisc Xaveriu (7 aprilie 1506 - 3 decembrie 1552). Din cununa gloriei acestui sfânt, criticismul raționalist contestă în ultimele trei secole tocmai miracolele pe care le-a săvârșit. Chiar și catolicii adoptă uneori aceeași atitudine: "Este un mit faptul că el (Xaveriu) ar fi avut darul limbilor. Singura limbă pe care o știa acceptabil era portugheza. Și tot un mit este capacitatea lui de a înfăptui minuni. Minunile de care a dat într-adevăr dovadă au fost răbdarea, generozitatea, iubirea arzătoare pentru Isus, încrederea nesfârșită în Dumnezeu", scrie un autor catolic [1].

Cine este Sf. Francisc Xaveriu?

"Apostolul Indiilor", cum avea să fie numit datorită operei sale misionare care nu este întrecută în întreaga istorie a Bisericii decât de activitatea Sf. Paul, s-a născut în Navarra la 7 aprilie 1506. A fost cel mai mic dintre cei cinci copii ai Mariei de Azpilcueta și Juan de Jassa. La vârsta de 19 ani a fost trimis la Paris, la Colegiul Sf. Barbara, să își desăvârșească studiile, unde i-a avut colegi pe Pierre Favre și apoi pe Ignațiu de Loyola (1529). A absolvit în 1530 și a devenit profesor de filosofie la Colegiul din Beauvais-Paris. Trei ani mai târziu, Xavier s-a decis să îl urmeze pe Ignațiu de Loyola. La 15 august 1534, Ignațiu, Xavier și alți cinci, grupul fondator al viitoarei Societăți a lui Isus, au decis să își dăruiască viața slujirii lui Dumnezeu, la Sfânta liturghie celebrată într-o capelă lângă Montmartre. Au depus atunci voturile de sărăcie și castitate, ulterior de ascultare și votul special de obediență față de Papa. Intenția lor de atunci era să meargă în pelerinaj la Ierusalim.

La sfârșitul verii anului 1534, Xavier a făcut Exercițiile Spirituale. Grupul, căruia i se adăugaseră încă două persoane, a părăsit Parisul în noiembrie 1536 și, așteptând la Veneția aprobarea Sfântului Scaun de a pleca în Țara Sfântă, au lucrat în spitale, i-au hrănit pe cei flămânzi, i-au îngrijit pe toți, au cerșit pentru săraci, au ținut predici, au îndeplinit diferite însărcinări. Un an mai târziu, deși primiseră aprobarea și fuseseră hirotoniți, călătoria spre Ierusalim întârzia din cauza iminenței războiului, și grupul s-a pus la dispoziția Sfântului Părinte. Din acest moment grupul s-a numit Societatea lui Isus. În 1540, Ignațiu a primit aprobarea organizației prin bula emisă de Papa Paul al III-lea. Documentul se deschide cu afirmația că Societatea lui Isus a fost întemeiată în special pentru propagarea și apărarea credinței și progresul sufletelor în viața și doctrina creștină.

Între timp, soseau tot mai numeroase solicitări de intrare în Societatea lui Isus. Juan al III-lea, regele Portugaliei, i-a cerut Sfântului Părinte doi misionari iezuiți pentru India. Au fost propuși Bobadilla și Rodrigues, dar primul era bolnav iar al doilea indisponibil, astfel încât singurul care a răspuns a fost Francisc Xaveriu. "Ei bine, iată-mă!" au fost cuvintele spuse lui Ignațiu de Loyola. A doua zi a plecat spre Lisabona cu ambasadorul țării, iar un an mai târziu, spre India.

Opera misionară

Sf. Francisc Xaveriu a desfășurat o muncă misionară incredibilă în India, în insulele din Indiile de Est, în Japonia și a urmărit să ajungă în China, iar pretutindeni pe unde a trecut a instruit localnicii în credința creștină, a botezat copii și adulți, i-a îngrijit pe bolnavi, i-a ajutat pe cei suferinzi. Iată drumul parcurs de el:

1542, 6 mai: Xaveriu ajunge la Goa, India, capitala Imperiului Portughez din Indiile de Est, merge la paravasi - pescuitorii de perle de la Capul Comorin, care fuseseră convertiți la creștinism, dar aveau foarte puține informații despre viața creștină;

1543: Xaveriu revine la Goa pentru o lună, apoi pleacă la Cannanore (coasta de vest a Indiei);

1544: ajunge la Cochin, un port important portughez, apoi la Ceylon și din nou la Capul Comorin și iarăși la Goa;

1545: se întoarce la Cochin, Ceylon, și merge în alte zone de pe coasta de est a Indiei, apoi pleacă la Malacca, un important port;

1546: merge în Insulele Molucce, unde rămâne mai mult timp;

1547: se întoarce la Malacca pentru șase luni, unde află despre situația din Japonia și își face planuri să meargă într-acolo;

1548: se întoarce la Cochin și călătorește în diferite zone ale Indiei;

1549: ajunge în Japonia în august și obține permisiunea autorității locale feudale să predice în Kagoshima;

1550: merge la Yamaguchi, al doilea mare oraș al Japoniei, dar fără prea mare succes;

1551: ajunge la Miyako, capitala curții imperiale japoneze, dar nu este bine primit și se întoarce la Yamaguchi, unde în cele din urmă este acceptat. Află despre situația din China, care îi trezește interesul, dar trebuie să revină la Goa, India, ca să supravegheze misiunile din zonă.

1552: își petrece prima parte a anului la Cochin și Goa, apoi pleacă la Shangchuan, insula principală din Arhipelagul Chuanshan, pe coasta de sud a Chinei - la 14 km de țărmul Chinei. A rămas aici și a încercat timp de trei luni să obțină permis de intrare în China. A murit pe insulă, la 3 decembrie 1552. Împlinise 46 ani.

Avea să fie amintit în special pentru opera sa misionară, pentru zelul și iubirea față de localnici, ca și față de frații din Societatea lui Isus. Scrisorile sale numeroase (la care a primit rareori răspuns) au străbătut însă Europa și au fost izvor de emulație pentru misionari. "Mulți din cei de aici nu devin creștini - spunea el - numai fiindcă nu este nimeni care să îi instruiască. Adeseori simt dorința să merg în toate universitățile Europei, în special la Paris și Sorbona, să strig ca ieșit din minți, să le spun tuturor ce multe suflete nu ajung în cer și cad în iad din cauza neglijenței lor". A fost beatificat la 25 octombrie 1619 de Papa Paul al V-lea și canonizat la 12 aprilie 1622, de Papa Grigore al XV-lea.

Istoricul controverselor asupra miracolelor Sf. Xaveriu

Deși miracolele Sf. Francisc Xaveriu "au fost întotdeauna un spin dureros în ochii protestanților", primul atac semnificativ privind autenticitatea lor a avut loc în Anglia, când dr. Douglas, ulterior Episcop anglican de Salisbury, a publicat în 1752 lucrarea Criterion: or Rules by which the true miracles of the New Testament are distinguished from the spurious miracles of Pagans and Papists. (Criterion: sau Reguli prin care minunile adevărate ale Noului Testament se deosebesc de minunile false ale păgânilor și papistașilor" în care afirma că "minunile atribuite sfinților papistași sunt falsuri și provin dintr-o epocă ulterioară celor despre care se afirmă că le-au săvârșit" [2].

Ca să demonstreze acestea, el dă exemplul Sf. Francisc Xaveriu, "care este considerat de papistași drept făcător de minuni, dar nu este nici pe departe astfel". Și ca dovadă - spune el - este faptul că timp de 35 de ani de la moartea Sf. Francisc nu s-a auzit nimic despre minunile lui. Acosta, care a fost el însuși misionar în India, afirmă în lucrarea sa De Procuranda Indarum Salute, apărută în 1589, adică la 37 de ani de la moartea Sf. Xaveriu, "că niciodată nu a avut loc vreun miracol făcut de misionari printre indieni. Acosta era el însuși iezuit, așa că din afirmațiile lui se poate vedea fără putință de tăgadă că au trecut între 30 și 40 de ani înainte ca miracolele lui Xaveriu să fie prezentate" [3].

Scrierile lui Douglas au fost urmate de ale altor protestanți (Le Mesurier, Farmer, Roberts, Greer, Venn și Hoffman), care considerau că reputația de taumaturg a Sf. Francisc era frauduloasă. Lucrările lui Douglas și ale imitatorilor săi au fost contracarate de John Milner în Vindication of the End of Religious Controversy, publicată în 1825 [4]. Dar opoziția a continuat. În America, în 1891, Andrew White, primul președinte al Universității Cornell, a publicat două articole împotriva miracolelor înfăptuite de Sf. Xaveriu, iar Thomas Hughes, SJ, i-a răspuns în același an.

Cinci ani mai târziu, însă, White a revenit cu lucrarea în două volume History of the Warfare of Science with Theology in Christendom, în care a afirmat iarăși că nu există miracole autentice în creștinism și a revenit analizând viața Sf. Francisc Xaveriu. El considera că "așa-zisele minuni nu sunt decât legende care înfrumusețează viața tuturor binefăcătorilor omenirii. În creștinismul post-apostolic, sunt foarte multe exemple care arată evoluția ideii - atât de multe încât practic nu pot fi studiate". Astfel, White preferă "să selecteze o singură biografie, a celui mai nobil și devotat om din întreaga istorie a omenirii, un om a cărui viață este cunoscută întregii lumi în cele mai mici detalii: Sf. Francisc Xaveriu" [5]. Concluzia autorului este clară: dacă miracolele menționate în viața sa sunt doar legende, atunci nici unul dintre fenomenele miraculoase petrecute în viața oricărui sfânt creștin nu poate fi acceptat ca adevărat".

Între timp, bollandiștii (= asociație de savanți, filologi și istorici, la origine iezuiți, dar care includ acum și non-iezuiți, care studiază hagiografia și cultul sfinților în creștinism; cea mai importantă publicație a lor este Acta Sanctorum. Ei se numesc astfel de la Jean Bolland sau Bollandus 1596-1665), strângeau cu minuțiozitate date împotriva afirmațiilor detractorilor, pe care le-au publicat în 1897. Deși detractorii nu au răspuns niciodată, ei au continuat totuși să își publice părerile considerându-le drept adevăruri incontestabile.

Tăcerea Sf. Francisc Xaveriu în privința propriilor miracole

Unul dintre argumentele de bază ale detractorilor este absența oricărei referiri la miracole în scrierile Sf. Francisc. "În cursul activității sale misionare a scris un mare număr de scrisori, care s-au păstrat și au fost publicate; acestea, împreună cu scrierile contemporanilor, prezintă în detaliu viața sa... și totuși, nici un miracol nu apare amintit nici de el, nici de contemporanii săi" [6]. Această afirmație cuprinde două aspecte. Primul: cum se explică tăcerea sfântului privind puterile sale supranaturale, dacă într-adevăr le avea; și al doilea: tăcerea contemporanilor - istorici, prieteni și frați din același ordin religios.

Relativ la tăcerea Sf. Francisc, bollandiștii consideră observația drept naivă, subliniind "ce puțin cunosc americanii caracterul lui Xaveriu. Cu aceeași ardoare cu care fostul profesor de filosofie nu se gândea cândva decât la gloria umană, cu aceeași intensitate acum discipolul Sf. Ignațiu se gândea cum să îngroape mai adânc lucrarea minunată a Domnului în el însuși. Ultima persoană care ar trebui întrebată despre miracolele înfăptuite de Xaveriu ar fi Xaveriu însuși".

Un contemporan, Orlandini, relatează că, întrebat despre miracolele pe care le înfăptuiește, Sf. Francisc Xaveriu s-a înroșit brusc, strigând: "Ba chiar se spune că am înviat și morți!" [7]. White nu a publicat episodul respectiv în 1896, dar cinci ani mai devreme îl menționase totuși ca pe o legendă inventată de iezuiți ca să explice tăcerea privind puterile taumaturgice ale sfântului. Dar tot Orlandini explică iarăși discrepanța între reticența Sf. Xaveriu și relatările glorioase ale celor care îl cunoșteau: "El scrie cumpătat și sec despre activitatea sa, în timp ce despre el se scrie mult și în detaliu, atât de către cei care îl cunosc, cât și de către membrii ordinului său" [8].

Pretinsa tăcere a istoriei contemporane

Mult mai serios este al doilea argument invocat de Andrew White: "nici o relatare a vreunui miracol săvârșit de Xaveriu nu apare în vreun document contemporan". Răspunsul bollandiștilor este covârșitor: relatările contemporanilor sunt pline de referiri la puterile miraculoase ale lui Xaveriu. Iată câteva, extrase din documente autentice, scrise înainte de decembrie 1551, deci în timpul vieții Sf. Xaveriu: Gaspar Barze, aflat la Goa, relatează următoarele fraților săi de ordin religios din Portugalia, într-o scrisoare din 13 decembrie 1548: când misionarul a întârziat să se întoarcă la Cap Comorin, "s-a zvonit deodată că Francisc Xaveriu a murit... Prietenii erau sfâșiați de durere și își spuneau: chiar dacă ne costă 30.000 cruzados, vom merge să îl vedem canonizat. Și au început să relateze miracolele, miracole foarte mari pe care le-a înfăptuit în țara lor. Nu ți le voi povesti, fiindcă nu se cade să vorbești despre ele decât lui Dumnezeu, mulțumindu-i pentru harurile dăruite" [9].

Într-o scrisoare a lui Francis Perez către preoții din Coimbra, se menționează dubla profeție pe care Xaveriu a făcut-o la Malacca. Prima a fost previziunea victoriei armatei creștinilor împotriva păgânilor mauri, împotriva oricărei logici - iar previziunea a fost enunțată chiar în momentul în care, la sute de mile distanță, creștinii obțineau victoria. A doua previziune s-a referit la momentul exact când un bărbat, numit Arausio, avea să moară [10]. În 1545, John Vaz, licențiat în teologie și însoțitor al Sf. Francisc în Indii, povestește la întoarcerea sa la Roma o serie de minuni pe care le-a săvârșit sfântul [11].

O altă referire apare într-o scrisoare din Travancore, 1548: "În orice oraș se oprește Francisc, pe oriunde ajunge, dobândește un renume pur și simplu incredibil. Nu vreau să scriu despre ceea ce face - sunt lucruri atât de sublime încât nu cred că le-aș putea descrie exact. Viața lui Francisc a creat un astfel de tumult, încât numele lui este celebrat pretutindeni în India... Cum oare aș putea să descriu în detaliu toate minunile care sunt legate de el?! Crede-mă, faptul că nu reușesc mă doare mai mult pe mine decât pe tine. Dar te asigur că Dumnezeu are mijloacele Sale prin care înfăptuiește aceste lucruri minunate și acestea nu pot fi subiect de conversație în clipe de răgaz" [12].

Iar despre scepticii din Portugalia care nu puteau să creadă asemenea fapte uluitoare decât dacă sunt relatate de martori oculari și imparțiali, o scrisoare din Lisabona din 1548 spune cum au fost reduși la tăcere la un moment dat: "Luând masa împreună cu ambasadorul împăratului", scria un iezuit, "l-am întâlnit pe Francisco Guzman, Don Pedro de Meneses și alți doi cavaleri care tocmai se întorseseră din India. Ei vorbeau cu atâta admirație despre binecuvântatul părinte Xaveriu, încât era clar că Domnul îi inspirase să vorbească astfel, ca să manifeste în această distinsă adunare adevărul despre faptele minunate pe care Maiestatea Sa Divină le înfăptuiește prin bunul Său slujitor, tocmai ca să creeze uimire în rândul acelor puțini ascultători neîncrezători, care se aflau de față" [13].

Printre alți martori contemporani se numără celebrul Don Fernando Mendez Pinto. Plecând din Lisabona spre Indii în 1537, a ajuns la Malacca în ianuarie 1547. " Acolo", povestește el, "l-am găsit pe părintele Francisc Xaveriu, superiorul Societății Iezuiților din India. El ajunsese numai cu câteva zile înainte din Molucce cu un mare renume de sfințenie. Oamenii îl numeau 'sfânt' datorită multor miracole pe care le înfăptuise" [14]. Acestea par suficiente - remarcă bollandiștii - ca să contracareze afirmația privind "tăcerea istoricilor contemporani". "Chiar și numai cele câteva citate prezentate demonstrează cu prisosință că, încă din timpul vieții, Apostolul Indiilor s-a bucurat din partea fraților din ordinul său religios și a colaboratorilor săi de o binemeritată reputație de taumaturg. Desigur că nu găsim în scrisorile misionarilor din India și Japonia decât o mică parte dintre miracolele pe care o anchetă juridică nu ar întârzia să le prezinte. Dar suntem oare îndreptățiți să spunem că totul nu este decât o legendă?!" [15].

O scrisoare de la Goa scrisă de superiorul iezuit la scurt timp după moartea lui Francisc Xaveriu arată cât de nedreaptă este acuzația că în jurul lui Xaveriu biografii sunt cei care au țesut legenda. În plus, explică și reticența iezuiților privind relatarea miracolelor Sf. Francisc în timpul vieții sale. "În ceea ce privește moartea părintelui nostru Francisc", scria Balthasar Diaz, "există multe persoane în acest oraș care s-au aflat cu el în diferite locuri și l-au văzut înfăptuind și spunând păgânilor asemenea lucruri încât este certă originea lor supranaturală și sunt cu totul asemenea acelora pe care le citim în viețile sfinților. Persoane de mare integritate au venit să mă întrebe de ce nu începem investigarea formală și culegerea mărturiilor privind aceste lucruri în vederea canonizării sale. Totuși, fiindcă simt că aceasta ar trebui săvârșită de cineva autorizat și de asemenea din motive personale, nu intenționez să încep ancheta în baza propriei mele autorități" [16].

Teoria evolutivă asupra miracolelor Sf. Xaveriu

Împotriva presupunerii că Sf. Xaveriu nu a făcut miracole în timpul vieții, opoziția s-a aflat confruntată cu o masă compactă de dovezi contrare în toate biografiile și panegiricele sfântului. Ca să explice aceasta, opoziția a construit teoria dezvoltării legendei. Detractorii spun: "... biografii nu intenționează să dezamăgească cititorii. Ei pur și simplu gândesc, vorbesc și scriu ascultând de legea naturală care guvernează creșterea luxuriantă a miturilor și legendelor, în atmosfera călduță de iubire și devoțiune care însoțește întotdeauna pe marii lideri religioși de-a lungul vremii, fără să aibă grijă de probitatea științifică - fiindcă, în mintea lor, cel care crede cel mai mult este și cel mai merituos" [17].

Iată cum ilustrează Andrew White citatul de mai sus - referitor la "creșterea luxuriantă a miturilor și legendelor " în privința miracolelor Sf. Francisc Xaveriu. El discută trei biografii ale sfântului, scrise de trei iezuiți, și subliniază creșterea numărului de miracole relatate de la prima la a doua și apoi la a treia biografie. Prima, "în 1588, la 36 ani după moartea Sf. Francisc Xaveriu, părintele iezuit Maffei, cunoscător profund al activității sfântului în Orient, publică Istoria Indiei, și deși prezintă biografia Sf. Francisc Xaveriu în care își manifestă admirația, el se referă relativ puțin la pretinsele miracole".

A doua, "apărută șase ani mai târziu, în 1594, este 'Viața lui Francisc Xaveriu', de pr. Tursellinus, SJ... Lucrarea lui arată o creștere semnificativă a numărului de miracole față de toate celelalte scrieri ale timpului. Acolo unde se menționează că sfântul pur și simplu a vindecat un bolnav, aici se spune că a alungat demonii, a liniștit furtuna, a înviat morții și a săvârșit tot felul de miracole".

În fine, "în 1682, la 130 de ani de la moartea sfântului, apare biografia scrisă de pr. Bouhours, SJ, care este considerată clasică. În aceasta, vechile miracole sunt multiplicate pur și simplu enorm și apar chiar și unele noi. Acele miracole, puține și mici de la Tursellinus devin multe și mari la Bouhours. La Tursellinus, Xaveriu a salvat în timpul activității sale o singură persoana de la înec - la Bouhours: trei; la Tursellinus, Xaveriu a înviat patru persoane din morți - la Bouhours, patrusprezece; la Tursellinus apare o singură prefacere miraculoasă a apei - la Bouhours, trei etc" [18].

Discrepanțele menționate, spun bollandiștii, sunt ușor de explicat. În primul rând, între Maffei și Tursellinus: cei doi biografi au puncte de vedere diferite și urmăresc țeluri diferite: "Alții", spune Maffei, "povestesc despre predicțiile sale infailibile și despre multe miracole - multe, într-adevăr, pe care noi, în graba noastră, nu le-am putut menționa, fiindcă noi urmărim un cu totul alt scop" [19]. Acesta era să ofere o Istorie a Răsăritului regelui Filip al II-lea al Spaniei și să treacă în revistă progresele colonizării efectuate de portughezi în acel timp. Și, deși se oprește în istorisire de trei ori asupra Sf. Xaveriu și a activității sale, totalizând aproximativ 48 pagini, când ajunge la funeraliile sfântului la Goa el își cere scuze că nu a spus mai mult despre subiectul respectiv. În plus, procesul investigării canonice a virtuților și miracolelor Sf. Xaveriu începuse la Goa în 1556, astfel încât un corpus semnificativ fusese strâns până în 1588, iar Maffei nu a mai descris ceea ce scriseseră deja în amănunt alții.

În privința lui Tursellinus, este interesant de remarcat, spun bollandiștii, "schimbarea de atitudine a dr. White între 1891 și 1896. În 1891, atunci când a publicat primul său articol asupra Sf. Francisc Xaveriu, Tursellinus a fost considerat drept punct de plecare pentru teoria evoluției legendei, și dr. White afirma că Tursellinus 'abia menționează câteva miracole' [20]. Dar Thomas Hughes contrazice ferm aserțiunea, arătând că Tursellinus prezintă nu mai puțin de 51 miracole săvârșite de Sf. Xaveriu în Orient [21]. În consecință, în 1896, dr. White îl înlocuiește pe Tursellinus cu Maffei, drept născocitor de legende, iar Tursellinus 'prezintă un număr mult mai mare de miracole decât toate cele raportate împreună la vremea respectivă'" [22].

Bouhours a scris biografia sfântului în 1682, iar despre el dr. White afirmă că a "amplificat enorm și a multiplicat" miracolele atribuite sfântului de biografii anteriori. Afirmația este nejustificată sub două aspecte: pe de o parte, dr. White consideră că "Bouhours, scriind la 90 ani după Tursellinus, nu ar fi avut acces la noi izvoare de documentare", iar pe de altă parte, el confundă miracolele produse în timpul vieții Sf. Francisc cu acelea care s-au produs după moartea sa, prin mijlocirea sa.

Prima acuză se respinge, fiindcă Bouhours a avut acces la date care încă nu fuseseră strânse în timpul lui Tursellinus (investigația canonică a început la Goa în 1556 și s-a încheiat la Pamplona în 1616). Xaveriu a fost beatificat în 1619 și canonizat în 1623, iar în acest interval, literalmente sute de persoane au depus mărturie sub jurământ. Un rezumat al acestor mărturii ocupă 506 pagini în Monumenta Xaveriana. Semnificativ pentru caracterul de primă resursă al acestor informații sunt următoarele date, din Procesul Episcopal de la Cochin din 1616.

Un negustor în vârstă de 98 ani îl cunoscuse pe Francisc Xaveriu când avea 11 ani și sfântul salvase un vas care rămăsese fără apă de băut. Iată relatarea: "Călătoria de la Singapore la Shangchuan - ultima efectuată de Sf. Francisc Xaveriu - este demnă de reținut și datorită numeroaselor miracole care s-au produs, ca și cum i-ar fi fost dat să fie preamărit înaintea oamenilor, după dezamăgirile suportate la Malacca. După plecarea din Singapore, vasul a plutit pe o mare calmă timp de 14 zile. Erau aproape 500 de suflete la bord și apa se terminase. Țărmul nu se zărea. Vasul zăcea practic nemișcat pe mare, soarele arzător părea că se prăbușește pe corabie din înaltul cerului fără pic de nori. Au fost lăsate la apă bărci care să caute vreo insulă, dar după ce se aventuraseră până la limita de siguranță, s-au întors fără rezultat.

În această stare disperată, căpitanul și echipajul - care în mare parte erau oamenii lui Don Alvaro, deci ostili lui Francisc Xaveriu - și-au amintit că au la bord un preot sfânt, despre ale cărui miracole susținute de puterea iubirii se auzise în întreg Orientul. S-au înfățișat la el și l-au implorat să îi ajute. Francisc a luat crucifixul, le-a poruncit să îngenuncheze împreună cu el și să recite Litania Tuturor Sfinților. Apoi el s-a retras pentru scurt timp în cabină să se roage, după care a ieșit și le-a spus să aibă curaj. Apoi a lansat o barcă la apă și s-a suit în ea împreună cu un copil. I-a spus copilului să ia în pumn puțină apă din mare și s-o guste. Era sărată. Apoi i-a spus să încerce încă o dată. Acum apa era dulce. S-au suit pe punte și a ordonat echipajului să umple butoaiele și vasele pe care le aveau cu apă de mare. L-au ascultat, dar când au gustat, apa era sărată.

Atunci Francisc Xaveriu a binecuvântat apa din toate vasele, făcând asupra ei semnul sfintei cruci, și când au gustat din nou, apa era mai dulce și mai rece decât apa din Bagan - așa spuneau uimiți marinarii. Bagan este numele unui izvor renumit din Goa, a cărui apă era la mare preț. Acum aveau suficientă apă, atât cât să le ajungă și să le și rămână - așa că oamenii de la bord au păstrat apa aceea binecuvântată ca pe o comoară și au folosit-o în întregul Orient pentru vindecări și altele asemenea, ca și cum ar fi provenit dintr-un izvor miraculos."

Acesta este unul dintre miracolele prezentate în cursul procesului de beatificare, fiindcă era mai presus de orice îndoială și comentariu negativ. Martorii oculari, ale căror nume s-au păstrat, au jurat la Cochin că acesta este adevărul. Numele lor apar și în scrisorile Sf. Francisc Xaveriu: Domenico Caldeira, care avea 98 ani în momentul procesului, și Joam Botello, 85 ani. Botello era unul dintre cei care scoseseră apă din mare să umple vasele de la bord, o gustase înainte ca Sf. Francisc să o binecuvânteze și văzuse că era sărată; iar după ce a fost binecuvântată, a gustat-o din nou: era proaspătă, rece și dulce. Au mai fost și alte persoane care au auzit istorisirea de la martori perfect credibili, dar aceștia au fost singurii supraviețuitori dintre persoanele care fuseseră efectiv la bord.

Iar relatarea continuă: "Apoi vântul a pornit, Santa Croce și-a urmat calea spre Shangchuan. Miracole s-au petrecut și în restul călătoriei - de parcă, așa cum am spus, s-ar fi adunat special în acel timp de pe urmă, dinaintea morții Sf. Francisc. Un musulman și-a pierdut copilul, un băiețel de cinci ani, care a căzut peste bord în timp ce vasul se deplasa repede cu vântul din spate, astfel încât nu era posibil nici să te gândești să încerci să îl salvezi. Bietul tată plângea disperat de trei zile, când șansa a făcut ca Sf. Francisc să îl întâlnească pe punte. Se pare că Sf. Francisc nu auzise de accident. El l-a întrebat pe tată dacă va crede în Isus Cristos în cazul în care copilul va fi salvat. Bărbatul a răspuns afirmativ. După câteva ore, copilul i-a ieșit pe punte alergându-i înainte, mai strălucitor și plin de bucurie decât fusese vreodată. El și-a ținut promisiunea și a cerut să fie botezat cu întreaga lui familie" [23].

O văduvă, în vârstă de peste 80 ani, a mărturisit că ciuma a încetat de îndată ce trupul Sf. Xaveriu a fost adus la Malacca. La vremea aceea avea 15 ani. De săptămâni de zile ciuma făcea ravagii, dar din ziua în care trupul sfântului a ajuns în port, nimeni nu a mai contractat boala, epidemia se stinsese [24]. Au depus mărturie persoane în vârstă de 70, 75 și de peste 100 ani - și toți cei 63 de martori din acel oraș care au relatat sub jurământ minunile la care au asistat, îl cunoscuseră pe Sf. Francisc Xaveriu.

În bula de canonizare se relatează opt miracole, atestate ca fiind produse prin mijlocirea Sf. Francisc Xaveriu după 1552. Acestea sunt, în ordine: vindecarea membrelor unui bolnav paralizat de la naștere; readucerea la viață a unui copil care urma să fie îngropat; redarea văzului unui orb; vindecarea unui lepros; vindecarea unei tumori interne hemoragice; vindecarea unui cancer de sân; vindecarea unor ulcere la nivelul picioarelor; și vindecarea instantanee și completă a unui paralitic orb [25].

Darul limbilor la Sf. Francisc Xaveriu

Dintre toate miracolele atribuite Sf. Francisc Xaveriu, darul limbilor este cel mai ades supus criticilor. Detractorii insistă asupra dificultăților pe care le-a întâmpinat Sf. Francisc Xaveriu în comunicare și subliniază că în ciuda acestui fapt "istoric", în cursul canonizării s-a insistat că sfântul avea darul limbilor [26].

Iată ce afirmă Papa Benedict al XIV-lea în expunerea sa despre virtuțile eroice: "În cursul investigației privind viața lui Francisc Xaveriu, un teolog numit Jacob Picenino a subliniat că acesta nu putea să aibă darul limbilor, odată ce depunea eforturi mari să învețe limba proaspeților săi convertiți. Lui Picenino i-a răspuns Cardinalul Gotti, care a susținut darul limbilor pe care îl avea Sf. Francisc, afirmând următoarele: Nu numai că nu contravine unui asemenea dar, ci este și recomandabil ca o persoană să folosească absolut toate mijloacele care îi sunt la îndemână pentru a atinge țelul propus. Exemplul dat este un argument pozitiv în favoarea carismei pe care Xaveriu o avea - fiindcă dacă nu ar fi studiat, ar fi fost o imprudență sau, și mai rău, o dovadă de mândrie".

Izvoare demne de crezare nu afirmă că Sf. Xaveriu a avut darul limbilor de la începutul apostolatului. Aceasta concordă - spune Cardinalul - cu ceea ce s-a petrecut în cazul apostolilor, asupra cărora acest dar a venit nu imediat ce au fost chemați de Isus, ci după Pogorârea Duhului Sfânt [27]. În plus, așa cum se menționează în documentele de canonizare, această carismă nu este o posesiune nici permanentă și nici constantă. Ultra-conservatorii, afirmă bollandiștii, menționează că probabil Sf. Francisc Xaveriu a manifestat acest dar numai în două ocazii, când a fost auzit de diferiți oameni vorbind în propria lor limbă: la Travancor și la Amanguci.

Bula canonizării pare să fie favorabilă acestei atitudini, când afirmă: "Uneori (quandoque) se întâmpla ca atunci când se adresa unei mulțimi de oameni provenind din diferite națiuni, fiecare ascultător să îl audă în limba maternă" [28].Pe de altă parte, raportul Auditorilor de la Rota este în favoarea celeilalte opinii: "Xaveriu era renumit pentru darul limbilor, fiindcă vorbea elegant și fluent limbi ale unor diferite națiuni, pe care niciodată nu le învățase și la care venise din grija de a le face cunoscută Evanghelia - ca și cum ar fi fost născut și crescut în mijlocul lor; și nu de puține ori se întâmpla ca, în timp ce ținea predica, oameni de diferite națiuni să îl audă vorbind fiecare în limba sa maternă" [29].

Punctul de vedere al Bisericii despre miracolele Sf. Francisc Xaveriu

Pentru a răspunde la criticile detractorilor, este suficient să facem apel la datele istoriei contemporane lui Francisc Xaveriu. Dar catolicii au și altă cale: declarațiile autorității eclesiastice. Iar datele sunt concludente. Fiindcă Biserica afirmă în mod oficial că Apostolul Indiilor a fost înzestrat cu puteri taumaturgice care nu numai că sunt considerate reale, dar sunt atât de uluitoare încât, exceptând poate cazurile Sf. Francisc de Assisi și al Sf. Anton de Padova, sunt unice în istoria hagiografiei creștine. Astfel, cu ocazia beatificării, Papa Paul al V-lea (1619) declara că "Francisc Xaveriu, în timpul vieții sale ca preot, a fost hărăzit de Domnul cu multe și remarcabile (multis et eximiis) haruri de virtute, de milostivire și miracole" [30].

În alocuțiunea din 1622, când Papa Grigore al XV-lea, într-un consistoriu privat, a propus Cardinalilor canonizarea sa, a spus: "Sfințenia vieții, reputația pentru miracolele sale și dorințele poporului converg ca acest om remarcabil, adevăratul Apostol al Indiilor, să fie ridicat la onoarea sfințeniei" [31]. Iar Cardinalii și-au dat acordul individual, în scris, pentru canonizarea sa - și toți au insistat asupra miracolelor săvârșite (claritudo miraculorum). Cardinalul a Monte afirma: "El a strălucit prin splendoarea multor miracole" [32]; Cardinalul Bandini: "El a atras inimile împietrite ale oamenilor la adevărata credință prin nenumărate miracole" [33]; Cardinalul Ginnasii: "Prin puterea lui Dumnezeu, a vindecat bolnavii, a înviat morții, a avut darul limbilor" [34] etc.

În bula canonizării, dată de Papa Urban al VIII-lea la 6 august 1623, miracolele Sf. Xaveriu erau enumerate pe 19 pagini in folio în documentul papal. Cu privire la fenomenele care s-au produs în timpul vieții sfântului, Papa spunea: "El a fost dăruit din belșug cu carisma apostolică, care s-a manifestat... în semne și minuni și puteri" [35], după care urmează descrierea atentă a 18 miracole din viața Sf. Francisc pe care Biserica le consideră autentice. Omițându-le pe acelea care au fost menționate deja, amintim: harul răpirii în duh în timpul celebrării Sfintei Liturghii [36]; levitația în timpul Sfinte Jertfe [37]; după sosirea în India, una dintre minunile uluitoare săvârșite de el a fost atunci când o hoardă de păgâni a atacat prin surprindere un sat de creștini, cu intenția să îi ucidă pe locuitori, dar s-au retras îngroziți când sfântul a mers să îi întâmpine, însoțit de o figură misterioasă a cărei maiestate și splendoare i-a înfricoșat pe atacatori [38].

La Comorin, când păgânii nu au fost mișcați de cuvintele sale, Sf. Francisc Xaveriu a cerut să fie deschis un mormânt care fusese pecetluit cu o zi înainte iar apoi, afirmând că acesta este semnul prin care Dumnezeu aprobă creștinismul, a chemat la viață mortul. Acesta a înviat și în acel moment, sute de localnici au îmbrățișat credința [39]. Cu altă ocazie, tot acolo, Xaveriu a vindecat ulcerele de pe picioarele unui bolnav și într-un acces de eroism, a băut apa putridă în care le spălase [40]. Tot în India de Est, a adus la viață un om care murise de ciumă și era dus la cimitir. [41]

În orașul Combutura, un băiat căzuse într-o fântână adâncă și se înecase. Trupul său a fost scos mai târziu la suprafață. Francisc Xaveriu s-a rugat asupra copilului mort și "luându-l de mână, i-a poruncit în Numele lui Isus Cristos să se ridice. Imediat băiatul a revenit la viață" [42]. În Japonia, un vânzător, orb de mai mulți ani, și-a recăpătat vederea când sfântul a recitat din Evanghelie și i-a făcut semnul crucii pe cap [43]. Cu altă ocazie, un crucifix mic pe care misionarul îl pierduse în ocean i-a fost adus la țărm de un crab [44]. În timpul unei furtuni pe mare, unica barcă a unui vas a fost smulsă din legături și s-a pierdut în valuri. Trei zile mai târziu, ca răspuns la rugăciunile sale, barca a revenit la vas și a rămas plutind alături, ca și cum nimic nu se întâmplase [45].

Ca mărturie pentru capacitatea sa profetică, Francisc Xaveriu a prezis soarta a două vase care plecaseră din port: unul avea să fie distrus de furtună, în timp ce celălalt, mai mic și mai vechi, avea să ajungă fără vreun incident la destinație. Altădată, a ajuns la altar pentru Sfânta Liturghie, dar s-a întors deodată spre popor și le-a cerut să se roage pentru sufletul unui vânzător de vinuri care tocmai murise într-o localitate aflată la 12 zile distanță. La fel, a promis unui binefăcător generos că Dumnezeu îl va răsplăti, anunțându-i momentul morții. După ani și ani, în stare de sănătate aparent bună, omul a fost avertizat și a murit în pacea Domnului [46].

De la canonizarea sa în 1623, noi onoruri i-au fost conferite Sf. Francisc Xaveriu de către Sfântul Scaun, culminând cu declararea sa în 1922 ca patron ceresc al tuturor misiunilor catolice. Iar Pontifii Romani, în scrisorile și decretele lor, au subliniat în mod deosebit extraordinarul dar al miracolelor și al profețiilor. Astfel, la scurt timp după canonizarea Sf. Francisc, Papa Alexandru al VII-lea a autorizat înscrierea în Martirologiul Roman la 3 decembrie: "... Apostolul Indiilor se evidențiază prin numărul necredincioșilor pe care i-a convertit la Cristos și prin măreția miracolelor sale, în special prin învierea morților și darul profeției" [47].

Iar Papa Pius al XI-lea, la aniversarea celui de al treilea centenar al canonizării Sf. Xaveriu, l-a descris pe "patronul ceresc al răspândirii credinței" ca unul care, "în interesul sufletelor, a traversat de multe ori întinderi vaste de ape și uscat, a fost cel dintâi care a dus numele lui Cristos în Japonia, a fost expus la nenumărate primejdii și a suferit multe încercări, a administrat apele mântuitoare ale Botezului la nenumărate suflete și a săvârșit multe și felurite miracole (infinita omne genus portenta)" [48].

* * *

În lumina tuturor acestor probe - științifice, conform procesului de canonizare, și de autoritate, conform recomandărilor Bisericii -, este imposibil a i se nega Sf. Francisc Xaveriu titlul pe care posteritatea i l-a oferit - acela de "făcătorul de minuni al creștinismului modern". Miracolele pe care le-a săvârșit, concluzionează bollandiștii, îi deconcertează numai pe aceia care neagă supranaturalul. Pentru toți ceilalți însă, acestea reprezintă împlinirea promisiunii pe care Cristos a făcut-o discipolilor Săi: "În numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, șerpi vor lua în mână și chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi își vor pune mâinile și se vor face sănătoși" [49].

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 922, Ultimul acces: 2024-02-28 04:10:20