Tribunalul a decis: Papa nu va fi amendat - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Tribunalul a decis: Papa nu va fi amendat

[2011-12-04]
Într-un caz ce a provocat zâmbete la Vatican, un tribunal german a decis să respingă acuzațiile împotriva Papei Benedict al XVI-lea pe motiv că nu ar fi folosit centura de siguranță în timpul recentei vizite făcute în țara sa natală (între 22 și 25 septembrie). "Nu va fi nici o amendă pentru Papa, a declarat purtătoarea de cuvânt a orașului Freiburg, Edith Lamersdorf, conform unei agenții de știri germane. "Acuzațiile au fost respinse."
Avocatul Christian Sundermann a înaintat o plângere în numele unui cetățean din Dortmund, a cărui identitate nu a fost făcută publică. Acesta ar fi protestat din grijă pentru siguranța Papei. Pontiful s-a oprit în ultima sa vizită în Germania în mai multe localități: Berlin, Freiburg și Erfurt, fiind transportat cu papamobilul, din care i-a salutat pe cei care îl așteptau pe străzi. Legea cere în această țară ca toți din mașină să poarte centuri de siguranță, chiar și în vehicule care se deplasează încet. Dar tribunalul a decis că legea nu se aplică Papei pentru că el mergea pe străzi închise oricărui alt trafic.
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, pr. Federico Lombardi, SJ, a afirmat la 30 noiembrie că acuzațiile au provocat "curiozitate și zâmbete" la Sfântul Scaun, "începând de la însăși Papa". A explicat că Pontiful nu poate să fie limitat în mișcări de o centură de siguranță din moment ce "el se întoarce în mod continuu în stânga și în dreapta pentru a-i saluta și binecuvânta pe credincioși". "Frecvent se oprește și ia în brațe copii pentru a-i binecuvânta, spre bucuria părinților și a celor prezenți", a mai spus pr. Lombardi. "Toate aceste gesturi necesită un anumit grad de libertate în mișcare."
Purtătorul de cuvânt a fost cu toate acestea "recunoscător pentru grija arătată privind siguranța Papei". În mod normal Pontiful ar fi putut primi o amendă între 30 și 2.500 de euro dacă ar fi fost găsit vinovat. Avocatul Sundermann a ținut să clarifice presei că intenția clientului său a fost să atragă atenția asupra importanței purtării centurii, chiar cu prețul amenzilor, și în nici un caz nu a fost un atac împotriva Bisericii Catolice.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 902, Ultimul acces: 2024-03-03 10:00:53