Spectacol de Craciun in parohia "Coborarea Spiritului Sfant" din Cluj - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Spectacol de Crăciun în parohia "Coborârea Spiritului Sfânt" din Cluj

[2011-12-20]
La distanță de o săptămână de sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Isus Cristos, duminică, 18 decembrie 2011, în parohia greco-catolică "Coborârea Spiritului Sfânt" din Cluj-Napoca, a fost organizat tradiționalul spectacol de Crăciun, urmat de venirea lui Moș Crăciun, care a împărțit cadouri celor mici, dar și adolescenților și tinerilor. Spectacolul a început la demisolul bisericii imediat după Sfânta Liturghie celebrată de la ora 12 de pr. Mihai Kiss, vicar parohial.
După salutul părintelui paroh Ovidiu Lăpuște, spectacolul a început cu sceneta copiilor din grupa Betania (clasele III-V), intitulată "E timpul pentru Isus?" În această scenetă, îngerul a încercat să ducă vestea nașterii Mântuitorului unui grup de contabili, apoi de politicieni, și în final unei firme de publicitate, de fiecare dată fiind respins: "nu este timpul potrivit". Doar păstorii au primit vestea cu bucurie și au mers imediat la iesle. Două fetițe din ciclul primar au susținut apoi un mini-concert la pian, cu diverse colinde. A urmat rândul preșcolarilor și a celor din clasele I-a și a II-a, cu sceneta "Steluța de la iesle". Dintre cele 12 steluțe, cea aleasă să indice magilor drumul a fost cea căreia în inimă îi ardea "focul iubirii pentru Dumnezeu, pentru magi și pentru toți oamenii, îndeosebi pentru copiii care vor să îl cunoască pe Isus".
Ultima scenetă, "Povestea bătrânei care s-a întâlnit cu Isus", a fost interpretată de adolescenții din grupele Ierusalim și Emaus (de la clasa a VI-a în sus), o adaptare după o povestire a lui Lev Tolstoi. Personajul Martin a fost schimbat cu o bătrânică croitoreasă, căreia, ca în povestea originală, Isus îi promite o vizită, ce pare a nu mai avea loc. La sfârșitul zilei bătrânica află de la Isus că a fost vizitată de El prin oamenii cu care s-a întâlnit și pe care i-a ajutat. Toate cele trei scenete au fost susținute de copii și adolescenți din grupele de cateheză din parohia din cartierul Mănăștur.
La final, un grup de mame au dorit să contribuie și ele la spectacol, cântând împreună cu sala colinda "Din an în an". A urmat un moment așteptat cu mare emoție de copii: venirea lui Moș Crăciun. Acesta, după ce a mulțumit pentru colinde și pentru scenete, a împărțit tuturor cadouri. Cei care au dorit, au putut să își facă apoi fotografii cu Moș Crăciun. Pe situl BRU.ro se pot vedea cele trei scenete înregistrate video.
(Sursa: BRU.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1131, Ultimul acces: 2024-09-16 06:14:26