270 de adulti botezati intr-o Catedrala din China - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

270 de adulți botezați într-o Catedrală din China

[2011-12-20]
În timpul Liturghiei solemne din 17 decembrie, oficiată în Catedrala din Xi Kai, a Diecezei de Tian Jin, au fost botezați 270 catehumeni, informează Radio Vatican. La Liturghia pentru duminica a IV-a din Advent, parohul le-a spus bun venit în familia parohială, mulțumind în mod special pentru angajamentul misionar al întregii parohii și pentru comuniunea parohială puternică pe care credincioșii o trăiesc.
"Am spus întotdeauna că evanghelizarea este o îndatorire și un drept al fiecărui botezat", a subliniat parohul. "Suntem fericiți să vedem că enoriașii noștri au aplicat în viața lor acest adevăr, creând o atmosferă de mare comuniune și sensibilitate misionară, în interiorul și în afara comunității parohiale. Am purtat Evanghelia afară de ușa bisericii." În afară de aceasta parohul a anunțat următorul curs de cateheză care va începe pe 12 februarie 2012, invitându-i pe toți la o nouă angajare.
Catedrala din Xi Kai, dedicată Sfântului Iosif, a fost construită în 1914 în stil roman și poate oferi loc la peste 2000 de persoane. Misiune a călugărilor Lazariști, din Congregația Misiunii întemeiată de Sfântul Vincențiu de Paul, este numită "biserica franceză" de către oamenii locului. Parohia numără azi peste 30.000 de credincioși și este foarte activă și folosește chiar unele tehnologii și mijloace de comunicare moderne pentru promovarea evanghelizării. A fost între primele parohii care și-a deschis un sit iar recent și un blog dedicat evanghelizării. Dieceza de Tian Jing este o mare comunitate catolică, unde catolicismul a avut o creștere considerabilă.
(Sursa: Radio Vatican)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1107, Ultimul acces: 2024-09-19 07:57:45