Peste 2,5 milioane de persoane l-au intalnit pe Papa in 2011 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Peste 2,5 milioane de persoane l-au întâlnit pe Papa în 2011

[2012-01-05]
Prefectura Casei Pontificale, conform serviciul de știri al Vaticanului, a publicat un comunicat în care anunță faptul că în decursul anului 2011 un număr de 2.553.800 de persoane au participat la diferitele întâlniri cu Papa Benedict al XVI-lea. Cei mai puțini sunt desigur cei întâlniți în audiențe private: 101.800 de persoane.
Sunt apoi momentele publice, precum audiențele generale - 400.000 de persoane; celebrările liturgice - 846.000 de persoane; și cei mai mulți la antifonul marian (Angelus sau Regina Coeli, în funcție de timpul liturgic) - 1.206.000 de persoane. Aceste statistici arată o creștere vizavi de ultimii trei ani. Nu sunt incluse în calcule persoanele pe care Sfântul Părinte le-a întâlnit în cadrul vizitelor făcute în Italia sau în alte țări (au fost cinci călătorii în afara Italiei în 2011: Croația, San Marino, Spania, Germania și Benin).
Prefectura Casei Pontificale a explicat faptul că cifrele sunt aproximative, fiind calculate în baza cererilor făcute pentru participarea la întâlnirile cu Papa, respectiv a biletelor distribuite, dar și pe estimările din ochi făcute la evenimente precum rugăciunea Angelus sau celebrările din Piața San Pietro. Cei mai mulți credincioși au fost reuniți de evenimentul din 1 mai 2011: beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1558, Ultimul acces: 2019-05-24 16:08:58