Fost Episcop episcopalian la conducerea noului ordinariat american - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Fost Episcop episcopalian la conducerea noului ordinariat american

[2012-01-05]
Papa Benedict al XVI-lea a ales un fost Episcop din confesiunea episcopaliană să conducă noul ordinariat pentru comunitățile anglicane ce doresc să intre în Biserica Catolică. Ordinariatul personal al Scaunului Sfântului Petru, oficial înființat la 1 ianuarie 2012, este deci condus de pr. Jeffrey N. Steenson, căsătorit, fost Episcop de Rio Grande înainte de a trece la catolicism.
Cardinalul Donald W. Wuerl, care a fost delegatul Vaticanului pentru problema înființării unui ordinariat în SUA, a afirmat că a primit "cu mare bucurie" numirea pr. Steenson. Prelatul susține că crearea ordinariatului reprezintă "împlinirea speranțelor multor anglicani din SUA, care au tânjit și s-au rugat pentru reconcilierea cu Biserica Catolică". Hirotonit preot catolic în 2009, pr. Steenson a jucat un rol important în conceperea programului de formare pentru preoții anglicani care intră în Biserica Catolică și doresc hirotonirea în noul ordinariat. Preotul de 59 de ani are un doctorat în patristică, pe tema Părinților Bisericii Primare. Predă teologie la Universitatea Sf. Toma și la Seminarul Sf. Maria din Houston. Fiind căsătorit, pr. Steenson nu poate fi consacrat Episcop, așa că titlul său va fi de ordinar. Deși nu va putea hirotoni preoți, va avea autoritatea de Episcop în alte aspecte.
Crearea ordinariatelor pentru comunitățile anglicane care doresc să intre în Biserica Catolică a fost autorizată de Papa Benedict al XVI-lea în 2009, prin constituția "Anglicanorum coetibus". Noul ordinariat pentru SUA va avea sediul în Houston, și va fi asemenea unei Dieceze, dar ca suprafață incluzând întreaga țară. Această soluție va permite comunităților să intre în comuniune deplină cu Biserica Catolică, păstrându-și totuși elemente din moștenirea anglicană și anumite practici liturgice. Două comunități anglicane - una din Dieceza de Fort Worth și alta din Arhidieceza de Washington - au fost primite în Biserica Catolică în 2011, într-o anticipare a înființării ordinariatului pentru SUA.
Numirea pr. Steenson a făcut noul ordinariat efectiv imediat, de la 1 ianuarie. Născut într-o fermă din Dakota de Nord, Steenson a studiat la Oxford. A fost hirotonit preot anglican în 1980, fiind ales Episcop de Rio Grande în 2004. După ce el și cu soția sa au intrat în Biserica Catolică în 2007, Steenson a fost hirotonit preot catolic pentru Arhidieceza de Santa Fe în 2009. El și soția sa Debra au trei copii și un nepot. Cardinalul Wuerl a afirmat că pr. Steenson aduce cu el "o importantă experiență pastorală și administrativă", precum și "darurile ca teolog". Sub conducerea pr. Steenson, a afirmat Cardinalul, noul ordinariat "va înflori și va fi o binecuvântare pentru Biserica Catolică din Statele Unite".

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1322, Ultimul acces: 2019-05-26 20:12:53