Fr. Alois: tinerii vor unitatea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Fr. Alois: tinerii vor unitatea

[2012-01-04]
S-a încheiat duminică, 1 ianuarie 2012, la Berlin, tradiționalul "Pelerinaj al încrederii" promovat la sfârșit de an de comunitatea ecumenică de la Taize: au participat mii de tineri sosiți din toată Europa. Superiorul comunității, fr. Alois, a declarat pentru Radio Vatican: "Trei experiențe au fost importante pentru noi. Prima a fost faptul că tinerii au venit din toată Europa și au dat un semn că vor să construiască împreună comunitatea Europei. În aceste timpuri asta este foarte important."
"A doua experiență a fost scopul venirii lor: au venit să se roage cu mare seriozitate. Astăzi trebuie să căutăm condiții mai profunde într-un timp în care dificultățile economice sunt mai mari și trebuie să căutăm cum să trăim încrederea în Dumnezeu. Cea de-a treia experiență a fost unitatea Bisericii: au fost prezenți tineri catolici, protestanți, ortodocși și au trăit împreună în rugăciune timp de trei zile. A fost o experiență a unității pe care o căutăm între Biserici", citim în materialul apărut acum câteva zile pe situl Radio Vatican.
Întrebat despre impresia lăsată de tinerii care au participat la întâlnire, fr. Alois a spus: "Este minunat că au venit de departe! Din Europa de Est, din Ucraina, de exemplu, călătoria nu este ușoară, din Belarus, dar și din Portugalia, din Italia meridională. Berlinul e departe. Vroiau să se întâlnească, să trăiască experiența unei prietenii, a unei comuniuni, și poate aceasta a fost o încurajare pentru tinerii de aici, din Berlin. Desigur întâlnirile personale sunt importante. Nu putem găsi soluții la dificultăți trăind în izolare, ci trebuie să căutăm împreună să depășim frica și să căutăm încrederea între popoare. Cât despre mica noastră comunitate de la Taize, din acest sat din Franța, doresc să spun că ea caută să primească tinerii, să îi asculte făcându-i să afle că la Taize găsesc mereu frați care vor să îi însoțească în credință."
(Sursa: Radio Vatican)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1287, Ultimul acces: 2019-05-23 00:53:59