Carlo Rocchetta despre "teologia familiei" - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Carlo Rocchetta despre "teologia familiei"

[2012-01-22]
Pentru ce Biserica a dat căsătoriei demnitatea de Sacrament? Ce legătură are teologia cu raportul nupțial dintre bărbat și femeie? În ce mod relațiile dintre cei din familie intră într-un discurs sacramental? La aceste întrebări și la altele a răspuns Carlo Rocchetta cu cartea "Teologia familiei. Fundamente și perspective", publicată în italiană de EDB din Bologna. Carlo Rocchetta a fost profesor de teologia sacramentelor la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma și la Facultatea teologică din Firenze, este membru fondator al Societății italiene pentru cercetare teologică (SIRT) și al International Academy for Marital Spirituality (INTAMS) cu sediul la Bruxelles. Interviul acordat agenției Zenit a apărut tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
- Cum se naște acest amplu text despre teologia familiei?
- După mai mult de treizeci de ani de predare, trăiesc și lucrez de peste un deceniu într-un Centru Familiar, cu o comunitate de soți, în slujba cuplurilor și în special a celor în dificultate, și nu doresc altceva decât să contribui - în mica mea măsură - la proclamarea proiectului lui Dumnezeu cu privire la familie și la animarea unei pastorații familiare corespunzătoare situațiilor complexe de astăzi. Studiul se situează în acest domeniu. Voi fi fericit - și îi mulțumesc lui Dumnezeu încă de acum - dacă volumul, rod al unui lung parcurs de cercetare și de angajare cotidiană cu soții și copiii lor, va putea să reprezinte o contribuție concretă la reflecția teologică despre familie. Nu am pretenția - și sunt foarte conștient de asta - că am elaborat cu volumul meu o verificare exhaustivă a temei; îmi este suficient că am găsit fundamentele și perspectivele de fond, fără să zăbovesc asupra problemelor pur speculative; fundamente și perspective care sper că pot să reprezinte un itinerar util pentru prezentul comunității creștine și pentru misiunea sa, în slujba familiei și a evanghelizării sale.
- În ce sens se poate vorbi despre "teologia familiei"?
- Expresia "teologia familiei" nu se bucură de o lungă istorie; ba chiar este destul de recentă. Până în prima jumătate a secolului al XX-lea se folosea aproape numai aceea de "teologia căsătoriei". Familia era considerată mai mult ca o realitate de ordin sociologic, moral sau juridic decât propriu-zis dogmatic. Nu există încă astăzi o sinteză organică și suficient de articulată de teologie a familiei. Aporturile de pionier, deși meritorii, se limitau să combine tematici antropologice cu preocupări etice. Două limite de fond par să rămână la nivel dogmatic: 1) teologia continuă să analizeze căsătoria mai mult în actul nașterii sale (in fieri) decât în rămânerea sa drept comunitate sacramentală (in factum esse), insistând mai degrabă asupra constituirii sacramentului decât asupra sacramentului constituit; 2) comunitatea familiară este gândită mai mult ca o lărgire a identității cuplului decât o comunitate nupțială de persoane: comunitate de viață și de iubire orientată să devină, în virtutea evenimentului celebrat, comunitate de har și de mântuire pentru soți și copii, "mică Biserică" în marea Biserică.
- Care este actualitatea textului dumneavoastră?
- Actualitatea reiese din provocările care se aduc astăzi familiei. De mulți ani este tot mai accentuată tendința de a vorbi mai mult despre "familii" decât despre "familie", ca și cum "familia" la singular nu mai există sau oricum este destinată să dispară, în numele unei pluralități de agregări foarte diferențiate între ele, în mod variat calificate. Fenomenul nu se prezintă ca o realitate marginală sau limitată, ci ca tot mai răspândit la nivel național și mondial. La ce rezultate poate să conducă un fenomen de acest gen? Există o idee comună de familie, dincolo de variabilele legate de fiecare cultură sau epocă? Cum trebuie răspuns la noile instanțe? Ce contribuție este în măsură să furnizeze teologia pentru a motiva viziunea creștină despre căsătorie și despre familie? Sunt întrebări complexe, legate și de științe umane cum ar fi etnografia, antropologia culturală, sociologia, biologia, dar asupra cărora trebuie să ne oprim, liberă de prejudecăți ideologice fie ele de factură marxistă sau neoliberală, structuralistă sau scientistă. Textul "Teologia familiei" vrea să răspundă la aceste întrebări, furnizând un cadru de antropologie teologică și de cercetare biblico-istorico-dogmatică cât mai mult posibil adecvată la noile provocări.
- Care este firul roșu care leagă în unitate cele șase părți ale volumului?
- Firul roșu este dat de un cuvânt cheie din toată cercetarea mea teologică: termenul "tandrețe". Dumnezeu este tandrețe și cu darul harului mântuitor transformă tandrețea bărbatului și a femeii în tandrețe teologală. Înțeleasă în această optică, tandrețea își are centrul său și nucleul său fundamental în cuplu/familie și este orientată să se lărgească în cercuri concentrice tot mai largi, trecând prin fiecare persoană, mini- și macro-agregare, pentru a ajunge până la organizarea vieții popoarelor și a "satului global". Problema este de a fi educați la tandrețe. De fapt, dacă tandrețea constituie o calitate înscrisă în fiecare dintre noi încă de la naștere, ea riscă să se retragă în părțile cele mai ascunse din noi înșine, ajungând să fie înlocuită cu aptitudini exact contrare cum ar fi rigiditatea, împietrirea inimii și egoismul. A aprofunda acest orizont - în afară de a scoate în evidență o dimensiune constitutivă a proiectului lui Dumnezeu - răspunde la urgența acelui "consumism al afectelor" care domnește în cultura noastră și spune că fără o afectivitate matură familia nu poate să se edifice drept comuniune de persoane și să realizeze identitatea sa. Crizele cuplului, eșecul atâtor căsătorii și înseși tulburările atâtor tineri oare nu au origine din acest gol? Numai tandrețea ca maturitate afectivă zidește comunitatea familiară drept comunitate de viață și prima comunitate care educă. Aceia care compun familia sunt chemați să meargă la școala tandreții, depășind orice formă de analfabetism în acest domeniu și învățând să se îmbogățească reciproc cu talentele pe care le are fiecare, pentru a construi, împreună, un "noi", o familie care să se ofere drept "casă de tandrețe" pentru toți, inclusiv comunitatea eclezială și societatea.
- Dumneavoastră vorbiți despre familie ca o comunitate a tandreții lui Dumnezeu. Puteți să explicați?
- Nu este obișnuit, în teologie, să se califice familia drept comunitate a tandreții. Este frecventă definiția familiei drept "comunitate de iubire", dar nu este exact același lucru. Tandrețea constituie pathosul iubirii și - așa cum se va putea verifica - scoate în evidență o simțire afectivă care numai indirect este contemplată de categoria de "iubire". Desigur, "iubirea" și "tandrețea" se împletesc și nu pot sta una fără cealaltă, dar în mod formal se deosebesc. Perspectiva comunității familiare drept "comunitate a tandreții" nu este numai sugestivă, ci esențială, și reprezentă o dezvoltare ulterioară pentru o deplină înțelegere teologică a familiei. Motivele dezvoltării slabe a perspectivei sunt multiple. Unul constă în a confunda termenul "tandrețe" cu un vag sentimentalism romantic, care se poate reduce la dulcegării sau la o atitudine emotivă epidermică; dar nu este așa: sentimentul tandreții, dacă este bine înțeles, reprezintă un sentiment puternic, nu slab, și coincide cu maturitatea afectivă și presupune depășirea oricărei forme de superficialitate. Un al doilea motiv este dat de întârzierea cu care gândirea creștină a tratat teologia sentimentelor; întârziere care derivă, între atâția factori, de influența unui medio-platonism pe baza căruia tot ceea ce se referea la corporeitate, simțuri și sensibilitate, ar fi fost de nivel inferior față de spiritualitatea pură.
O viziune dualistă care a influențat mai mult decât se crede asupra dobândirii unei reflecții creștine în măsură să citească familia drept comunitate afectivă, cu asumarea sentimentului tandreții ca suflet și structură de susținere a comunității nupțiale care întemeiază familia. Ca un microsistem relațional, comunitatea familiară nu se naște, nu se edifică și nu poate dura decât pe baza unei concrete, autentice și mature relații de afect între soți, părinți și copii.
(Sursa: ERCIS.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1435, Ultimul acces: 2024-02-25 13:14:31