Mesaj al ACRO la aniversarea Catholica.ro - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Mesaj al ACRO la aniversarea Catholica.ro

[2012-01-24]
"La ceas aniversar, cu ocazia sărbătoririi a 10 ani de existență, eveniment pe care îl marcați în ziua sărbătorii liturgice a Sfântul Francisc de Sales, patronul comunicațiilor sociale, Federația Acțiunea Catolică din România vă dorește să aveți parte în anii care urmează de multă putere de muncă și să dați dovadă de aceeași dedicare, pentru a duce mai departe misiunea, deloc ușoară, pe care Domnul v-a încredințat-o. Zece ani, și în viața unui om, reprezintă o răscruce la care nu se ajunge ușor, dar odată ajunși aici, viitorul este mai sigur tocmai datorită abilităților dobândite, a experienței trăite și a maturizării care vine deja de la sine."
"În numele întregului Consiliu Director al ACRO și al tuturor asociațiilor membre în Federația Acțiunea Catolică din România, vă mulțumim pentru serviciile pe care ni le-ați oferit prin intermediul site-ului Catholica.ro, contribuind astfel la împlinirea misiunii noastre de a 'trăi în Biserică și cu Biserica' fiind conectați la cele mai importante știri și evenimente din viața Bisericii Universale și a Bisericii Catolice din România și vă mulțumim că prin intermediul dumneavoastră suntem mereu conectați la 'prezent'. Vă asigurăm de rugăciunile noastre și o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria, Mama tuturor și patroana Acțiunii Catolice și pe Sfântul Francisc de Sales să aibă în paza Sa atât familia dumneavoastră cât și marea familie Catholica.ro La Mulți și Binecuvântați Ani!" (Semnează pr. Felix Roca, asistent spiritual general, și Oana Tuduce, președinte)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1434, Ultimul acces: 2024-04-18 11:08:52