Slujiri arhieresti in Arhiepiscopia Ramnicului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Slujiri arhierești în Arhiepiscopia Râmnicului

[2012-01-31]
În Duminica a XVII-a după Rusalii (a femeii cananeence), Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica 'Sfinții Apostoli Petru și Pavel' a fostului Schit Fedeleșoiu, ce astăzi deservește Parohia Fedeleșoiu, din Protopopiatul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a tâlcuit pericopa evanghelică ce istorisește întâlnirea Mântuitorului cu femeia cananeeancă, îndemnându-i pe credincioși să înmulțească rugăciunea și faptele de milostenie pentru dobândirea mântuirii.
În după-amiaza zilei, Preasfințitul Emilian a participat la slujba de Priveghere de la Mănăstirea vâlceană Gruiul Lupului, care are hramul 'Sfinții Trei Ierarhi'. Preasfinția Sa a săvârșit cu acest prilej slujba Vecerniei cu Litie și Utrenia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La finalul slujbei, arhiereul râmnicean a ținut un cuvânt de învățătură în care a elogiat viața, activitatea și slujirea celor trei corifei, mari dascăli și ierarhi ai Bisericii noastre ortodoxe: Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.
Răspunsurile la strană au fost date de către protopsalții de la Grupul Tronos al Patriarhiei Române, condus de diaconul protopsalt Mihail Bucă.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 422, Ultimul acces: 2020-04-07 04:06:38