Aparitii Braille in Episcopia Severinului si Strehaiei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Apariții Braille în Episcopia Severinului și Strehaiei

[2012-01-31]
În cadrul Centrului Informațional pentru persoanele cu deficiență de vedere „Didim cel Orb” din incinta Subfilialei Asociației Nevăzătorilor din Drobeta-Turnu Severin au fost două importante lansări. Este vorba despre lansarea Calendarului ortodox pe anul 2012 și a Rânduielii Sfintei Împărtășanii, ambele în scriere Braille, destinate persoanelor cu deficiență de vedere, după cum ne informează TRINITAS TV.
Materialele sunt realizate cu ajutorul unui calculator performant și al unei imprimante Braille profesională, achiziționate printr-un proiect finanțat de Ambasada Statelor Unite ale Americii la București și implementat de Asociația Filantropia Severin în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor din România.
Realizarea calendarului a fost coordonată de către Pr. George Radu Trăilescu, Inspector Social al Eparhiei Severinului și Strehaiei pentru persoanele cu deficiență de vedere.
Pr. George Smeu – Consilier Social Episcopia Severinului și Strehaiei și-a exprimat bucuria prilejuită de această a treia apariție a calendarului pentru persoanele cu deficiență de vedere, calendar care conține 79 de pagini, cu multe îmbunătățiri față de celelalte ediții.
Prin acest demers, Biserica dorește să fie mult mai prezentă în viața persoanelor nevăzătoare și a comunității, în general.
Centrul informațional din Drobeta-Turnu Severin vine în sprijinul persoanelor cu deficiență de vedere oferind acces la o gamă diversă de informații și contact direct cu noile realități ale vieții culturale și sociale.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 446, Ultimul acces: 2020-04-03 08:54:04