Sarbatoarea Botezului Domnului la Paraclisul Episcopal „Nasterea Domnului” din Madrid - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Sărbătoarea Botezului Domnului la Paraclisul Episcopal „Nașterea Domnului” din Madrid

[2013-01-09]
A fi smerit nu înseamnă a fi slab, ci dimpotrivă, omul smerit are puterea de a lupta cu patimile, cele mai multe dintre acestea fiind urmări ale păcatului mândriei. Această virtute, smerenia, trebuie să și-o însușească fiecare creștin la trăirea praznicelor Nașterii și Botezului Domnului, după cum a îndemnat Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, în cuvântul adresat cu ocazia slujbei din ziua de Bobotează, săvârșită la Paraclisul Episcopal „Nașterea Domnului” din Villalbilla, Madrid.
La botez s-a arătat Sfânta Treime, glasul Tatălui, Care, după ce S-a ridicat Fiul din apă, a zis: Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit!. Până atunci nimeni nu știa cine este pentru că trăise în smerenie, la fel cum în smerenie a săvârșit ulterior toate minunile în mijlocul oamenilor.
Părintele Episcop Timotei a vorbit despre smerenia Mântuitorului: „Ce trebuie să învățăm noi din cele două mari praznice, al Nașterii și al Bobotezei? În primul rând smerenia. La praznicul Nașterii, Mântuitorul S-a smerit pe Sine, S-a făcut trup pentru mântuirea noastră. La praznicul Bobotezei, iată că vine Stăpânul, vine Cel Care le-a creat pe toate, Care l-a făcut cu mâna pe om, vine și Se pleacă în fața slugii, în fața Sfântului Ioan Botezătorul și primește botezul. Prin tot ceea ce a făcut, ne demonstrează că cel ce se smerește pe sine se va înălța și cel ce se înalță pe sine se va smeri”.
Astfel, potrivit episcopiaspanieiportugaliei.es, Preasfințitul Timotei i-a sfătuit pe credincioșii prezenți la slujbă să-L urmeze și asculte pe Hristos, rămânând în smerenie asemenea Mântuitorului, Care, prin smerenia Sa, a biruit împărăția celui rău.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1394, Ultimul acces: 2024-04-23 09:21:22