Papa lauda munca Inspectoratului pentru siguranta publica - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Papa laudă munca Inspectoratului pentru siguranța publică

[2013-01-15]
Ieri dimineață, Sfântul Părinte i-a primit în audiență pe membrii Inspectoratului general pentru siguranța publică, la început de an conform obiceiului, pentru un schimb de saluturi. În discursul său, Pontiful a subliniat dedicarea și profesionalismul cu care aceștia își îndeplinesc sarcinile, în special în timpul evenimentelor în cadrul cărora credincioși și pelerini "vin din toate părțile lumii pentru a-l întâlni pe Succesorul lui Petru și pentru a vizita mormântul Principelui Apostolilor, precum și pentru a se ruga la mormintele venerabililor mei predecesori, în special la cel al Papei Ioan Paul al II-lea".
Papa a amintit că datoria membrilor inspectoratului se extinde și la vizitele pastorale și cele apostolice din Italia și le-a mulțumit pentru "maniera și spiritul ce animă atenția și slujirea voastră calificată. Această atitudine în același timp onorează identitatea voastră de funcționari ai statului italian și de membri ai Bisericii, dar și atestă relațiile bune dintre Italia și Sfântul Scaun." Și-a exprimat dorința ca această sarcină, căreia nu îi lipsesc sacrificiile și pericolele, să fie mereu inspirată "de o credință creștină solidă, care este, fără îndoială, cea mai prețioasă comoară și valoare spirituală încredințată vouă de familiile voastre, și pe care sunteți chemați să o transmiteți mai departe copiilor. Anul Credinței pe care îl trăiește acum întreaga Biserică să fie și pentru voi o ocazie de a vă întoarce la mesajul evanghelic pentru a-l lăsa să pătrundă mai adânc în conștiințele și viețile voastre, dând mărturie cu curaj despre iubirea lui Dumnezeu în orice context, chiar și la locul vostru de muncă."
"Fie ca prezența voastră", a conchis Sfântul Părinte, "să fie tot mai mult un garant al ordinii și liniștii care sunt fundamentale pentru construirea unei vieți sociale pașnice și care, dincolo de faptul că sunt susținute de mesajul evanghelic, sunt un semn de adevărată civilizație."

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 610, Ultimul acces: 2020-08-08 02:50:18