Concursul Dumitru Staniloae pentru teologii din Capitala - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Concursul Dumitru Stăniloae pentru teologii din Capitală

[2013-01-17]
La Facultatea de Teologie Ortodoxă din București s-a desfășurat astăzi, 17 ianuarie 2013, etapa eparhială a concursului național „Părintele Dumitru Stăniloae -110 ani de la naștere și 20 de ani de la trecerea la cele veșnice”. Candidații - studenți, dar și masteranzi, au susținut o probă scrisă, tema fiind „Tradiție și Originalitate în teologia Părintelui Dumitru Stăniloae”.
„Proiectul Concursului Dumitru Stăniloae care se înscrie în Anul comemorativ a fost primit cu interes în facultatea noastră, mai ales că profesorii încearcă să mențină viu duhul Părintelui Stăniloae în această facultate unde dânsul a lucrat, a creat și a predat studenților câteva decenii. De aceea, bibliografia a fost primită cu interes și deși suntem în prag de sesiune studenții au primit cu interes și s-au pregătit pentru acest concurs. Bibliografia odată parcursă ei s-au introdus și mai mult în cunoașterea operei Părintelui Dumitru Stăniloae și de aceea subiectul care a fost astăzi extras și care a privit domeniul antropologiei ortodoxe în care a excelat Părintele Profesor Dumitru Stăniloae credem că va fi dezvoltat în eseul acesta teologic pe care îl au de întocmit la cote înalte”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București.
Concursul își propune să descopere studenți interesați de aprofundarea și promovarea operei Părintelui Dumitru Stăniloae.
Pr. Lect. Dr. Gheorghe Holbea, prodecan la aceeași instituție de învățământ a mai explicat: „Ceea ce urmărim prin acest concurs Dumitru Stăniloae și mai ales prin faptul că Patriarhia Română a declarat anul acesta pentru Biserica Ortodoxă Română Anul și al comemorării Părintelui Stăniloae urmărim să ne împărtășim de această experiență a unui Părinte care s-a apropiat de Părinții Bisericii cu acea familiaritate duhovnicească pentru că așa cum reiese din cartea doamnei Lidia Stăniloae la un moment dat părinții pe care Părintele Dumitru Stăniloae îi traducea din Filocalie deveniseră atât de familiari în viața familiei Părintelui Stăniloae încât spunea la masă cât de frumos vorbește Sfântul Maxim Mărturisitorul căruia Părintele Stăniloae deja i-a dedicat volumele al II-lea și al III-lea din Filocalie. Apoi, continua despre Sfântul Grigorie Palama, despre Evagrie Ponticul și ceilalți Scriitori filocalici și Părinți filocalici”.
Câștigătorii etapei eparhiale a concursului vor primi premii constând în cărți de teologie dogmatică ale Părintelui Dumitru Stăniloae reeditate.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 759, Ultimul acces: 2021-05-04 07:56:24