Hramul parohiei Sf. Antonie cel Mare din Galati - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Hramul parohiei Sf. Antonie cel Mare din Galați

[2013-01-17]
Joi, 17 ianuarie a.c. creștinii parohiei „Sfântul Antonie cel Mare” din Galați, cartierul Micro 21, și-au sărbătorit ocrotitorul. În mijlocul lor a fost prezent și chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, care a săvârșit Sfânta Liturghie începând cu ora 9.30, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în biserica cea mică a comunității. În parohie se află acum în construcție o biserică de dimensiuni mai mari, după nevoie pastorale și liturgice ale enoriașilor. Noul locaș, zidit din cărămidă, se află acum la nivelul acoperișului, urmând să fie așezate bolta și turlele.
La momentul liturgic cuvenit, Chiriarhul Dunării de Jos a împărtășit cu Sfintele Taine un grup de copii ai Școlii Gimnaziale nr. 3 „Ion Luca Caragiale”, instituție ce se află pe teritoriul canonic al parohiei, după cum ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea.
Acești copiii sunt asistați în centrul de zi al parohiei, unde, după programul școlar își fac temele, se joacă, participă la diferite activități și primesc masa de prânz.
Un moment liturgic și duhovnicesc aparte l-a constituit săvârșirea parastasului pentru vrednicul de pomenire Antonie Plămădeală, Mitropolit al Ardealului și teolog de seamă al Bisericii noastre, trecut la Domnul în anul 2005. Ierarhul Dunării de Jos și-a exprimat dorința ca învățăturile și scrierile Mitropolitului Antonie să lumineze cât mai multe inimi ale tinerilor din zilele noastre, precum a luminat și mințile celor din trecut.
După tradiția parohială preoții slujitori împreună cu enoriașii parohiei au pregătit pachete cu hrană caldă, ceai fierbinte și colivă pentru credincioșii prezenți .
La ora amiezii, micii credincioși au luat prânzul în clădirea centrului social, fiind serviți de însuși Înaltpreasfințitul Părinte Casian și ceilalți preoți și diaconi slujitori.
Centrul de zi pentru copii „Sf. Cuv. Antonie cel Mare”
În anul 2005, parohia „Sf. Cuvios Antonie cel Mare” din municipiul Galați a primit binecuvântarea chiriarhală pentru a construi un centru destinat copiilor proveniți din familii nevoiașe. Pe parcursul unui an și jumătate, a fost ridicată o frumoasă clădire care cuprinde o sală de meditație, una de calculatoare, două birouri, o sală de mese, o bucătărie și o magazie. Încăperile centrului sunt dotate și utilate cu mobilier nou, copiii care frecventează centrul având toate condițiile necesare bunei desfășurări a activităților planificate.
Inaugurarea Centrului de zi pentru copii „Sf. Antonie cel Mare” din Galați a avut loc în ziua de 17 ianuarie 2009, cu ocazia hramului bisericii, slujba de sfințire fiind săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în prezența autorităților locale și a numeroși credincioși.
În prezent aici își desfășoară activitatea 50 de copii selectați în baza anchetelor sociale efectuate de asistentul social angajat, ei primind pe lângă o masă caldă, consiliere socială, psihologică, duhovnicească și sprijin în efectuarea temelor primite pentru acasă.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 5611, Ultimul acces: 2021-05-17 14:40:41