Obama: Este nevoie de "casatoria" homosexuala pentru progresul natiunii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Obama: Este nevoie de "căsătoria" homosexuală pentru progresul națiunii

[2013-01-23]
Începându-și al doilea mandat ca președinte al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama a subliniat nevoia modernizării valorilor Americii prin schimbări precum redefinirea căsătoriei. Drumul Americii "este incomplet", a afirmat Obama la 21 ianuarie, până când homosexualii nu au uniunile lor "tratate ca ale tuturor, conform legii". A susținut că de fapt "căsătoria homosexuală" este necesară pentru o egalitate reală, "căci dacă suntem cu adevărat creați egali, atunci cu siguranță că iubirea pe care o avem unii pentru alții trebuie să fie de asemenea egală".
În cel de-al doilea discurs inaugural, președintele a susținut "căsătoria între persoane de același sex" ca un drept civil, precum cele pentru care femeile și afro-americanii au luptat de-a lungul secolelor. Obama a vorbit despre nevoia "apărării oamenilor noștri și susținerii valorilor noastre" și că americanii "au înțeles mereu că atunci când timpurile se schimbă, și noi trebuie să ne schimbăm". Citând din Declarația de Independență faptul că toți oamenii sunt "dăruiți de Creatorul lor" cu dreptul la "viață, libertate și căutarea fericirii", Obama a subliniat nevoia "corelării semnificației acelor cuvinte cu realitățile vremurilor noastre". Admițând că "libertatea este un dar de la Dumnezeu", a adăugat că fidelitatea față de documentele fondatoare ale Americii "nu înseamnă că vom defini cu toții libertatea în exact același fel".
El a vorbit despre progresul făcut de națiune la capitole precum sclavia, infrastructura și educația. Pentru a continua acest progres, America trebuie să promoveze valori culturale precum "asistarea celor vulnerabili" și acceptarea "drepturilor homosexualilor". A subliniat și nevoia de colaborare, în special pe teme precum economia și reforma privind imigrația. Din discursul lui Obama, ținut cu o zi înainte de comemorarea a 40 de ani de la trista sentință Roe vs Wade, a lipsit total vreo referință la avort. Nu s-a vorbit nici despre controversata legislație pro-contracepție, care a provocat ample reacții în Statele Unite.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 645, Ultimul acces: 2020-08-06 00:44:45