Evanghelia Duminicii a XXXII-a dupa Rusalii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2022 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Evanghelia Duminicii a XXXII-a după Rusalii

[2013-02-03]
Biserica Ortodoxă se va afla mâine în a XXXII-a Duminică după Rusalii, numită și „a lui Zaheu”. La Sfânta Liturghie se va citi pericopa din Evanghelia după Luca, capitolul al 19-lea, versetele de la 1-10.
„Acest episod se petrece în ultimul drum pe care Mântuitorul îl făcea către Ierusalim, în Ierihonul în care dăduse vedere lui Bartimeu, orbul din naștere. Ajunge să lumineze ochii altui orb, iar de această dată nu ochii trupului, ci ochii sufletului ai acestui mic de statură mai mare al vameșilor Zaheu, dar așa după cum vedem și înțelegem, mare și în dorința și năzuința lui de a-L afla pe Dumnezeu. Pentru cei care vor să pătrundă înțelesul adânc al acestei minuni, al acestei lucrări dumnezeiești cu Zaheu Vameșul putem spune că și pe ultima sută de metri, și în acea ultimă perioadă în care Mântuitorul se plimba înconjurat de mulțimile însetate de cuvânt, dornice de minuni, curioase să vadă ceea ce se va mai întâmpla în preajma profetului din Nazaret, nu pierde Domnul nicio ocazie să mântuiască și pe aceia care pe ultima sută de metri s-au trezit și voiau să-L cunoască”
Aflați mai multe despre înțelesul acestei pericope din emisiunea „Biblia în Istorie”, difuzată la TRINITAS TV în această seară de la ora 23:00 și în reluare mâine, la ora 12:00. Emisiunea îl are ca invitat pe Părintele Alexandru Tănase de la Parohia „Sfântul Ierarh Nectarie” din Slobozia Nouă.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 938, Ultimul acces: 2022-09-27 10:02:38